Primăria din Galaţi se pregăteşte să-l întâmpine pe Moş Crăciun chiar în ziua sfârşitului lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Adevarul/arhiva
Foto: Adevarul/arhiva

Gălăţenii  sunt invitaţi, vineri 21 decembrie, să participe la împodobirea bradului din faţa Sălii Sporturilor şi la întâlnirea cu Moş Crăciun, care, nici el, nu se teme de Apocalipsă. „Curajoşii” vor fi răsplătiţi cu daruri şi colinde.

Locuitorii municipiului Galaţi nu-şi fac griji în legătură cu Calendarul mayaş în care ultima zi a existenţei omenirii este 21 decembrie 2012. Dimpotrivă, cuprinşi de spiritul sărbătorilor de iarnă, fac pregătiri intense pentru Crăciun şi Revelion.

Le dă o mână de ajutor şi Primăria, care, în loc să pregătească adăposturile de protecţie civilă, în  ziua de 21.12.2012, organizează întâmpinarea lui Moş Crăciun şi împodobirea unui brad imens amplasat în faţa Sălii Sporturilor.

„Moşul va ajunge în Galaţi după un drum lung şi obositor, cu şalupa, pe Dunăre. Va fi întâmpinat de copii la Palatul Navigaţiei şi apoi va merge prin Galaţi, cu trăsura, pe străzile Domnească, Gării, Nicolae Bălcescu, Brăilei, Oţelarilor, Victor Vâlcovici. La ora 14.00, va ajunge pe platoul de la Sala Sporturilor, ca să admire bradul împodobit, să asculte colindele copiilor care l-au aşteptat nerăbdătorii şi să împartă daruri”, ne-a declarat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Curajul gălăţenilor invitaţi să sfideze sfârşitul lumii în jurul bradului împreună cu Moş Crăciun va fi răsplătit cu un concert de colinde româneşti susţinut de ansamblurile folclorice: “Alunelul” din Dolj, “Boboceii” din Bacău, “Colindăm, Colindăm” de pe Valea Mureşului, Obârşea” din Blaj, precum şi de Maria Şalaru din Bacău.

„Ultima petrecere”

Tinerii şi adolescenţii gălăţeni nu puteau rata un prilej de petrecere atât de special precum sfârşitul lumii aşa încât sunt aşteptaţi în Club Infinity la  „The Last Party Before The End Of The World”.

Aşadar, dacă mayaşii, care, în urmă cu 3000 de ani, au făcut înspăimântătoarea socoteală, ar putea fi martorii indiferenţei gălăţenilor, neîncrezători în Apocalipsă,  cu siguranţă că n-ar fi tocmai încântaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite