Povestea celui mai mare jaf românesc: cum a dispărut un miliard de dolari băgat de Ceauşescu într-un proiect care ar fi trebuit să scoată din sărăcie românii

Un sistem complex de irigaţii, proiectat şi construit în anii comunismului, a rămas de izbelişte pe un câmp din apropierea localităţii gălăţene Suhurlui. După revoluţie, investiţia, realizată în proporţie de 90%, a fost abandonată, iar hoţii şi "investitorii" au distrus totul. Mai amintesc de planul comuniştilor de eficientizare a agriculturii doar resturile unor construcţii din beton şi câteva agregate uriaşe, care nu au putut fi furate.

În anul 1983, în centrul judeţului Galaţi a început să fie construit un sistem de irigaţii complex - Terasa Covurlui - care avea ca punct central un mare baraj situat în apropiere de localitatea Suhurlui. Acolo urmau să fie acumulate, pentru irigaţii, miliarde de metri cubi de apă pompată din Dunăre, Siret şi Prut.

Dacă întregul proiect ar fi fost terminat, zeci de mii de ţărani din zeci de comune din judeţul Galaţi şi-ar fi irigat astăzi pe bani puţini culturile, căci sistemul era gândit pentru o foarte bună eficienţă. 

Mii de muncitori, mii de utilaje

La construcţia sistemului au fost mobilizaţi peste 8.000 de muncitori, de toate felurile. Erau angrenaţi pe şantiere şi mari specialişti în hidrotehnică, dar şi militari în termen sau deţinuţi.

Printre cei care munceau atunci, ca şi şofer în cadrul Armatei, se afla şi domnul Stelică Dajboc, acum în vârstă de 60 de ani. Îşi aminteşte că se muncea într-un ritm nebunesc. Programul de lucru începea la ora 4,00 dimineaţa şi se termina pe la 9,00-10,00 seara.

„Duceam muncitorii la punctul de lucru, unde era la punctul de lucru - Valea Gerului şi după asta plecam după materiale, la Galaţi, la depozitul doi, la Tuluceşti, la Condrea, unde ne trimitea”, ne-a povestit Stelică Dajboc.

Întregul sistem ar fi urmat să deservească 100.000 de hectare, iar pentru finalizarea lucrărilor trebuia construit un baraj şi un lac artificial întins pe 1.000 de hectare.

„Nu s-a mai făcut nimic, aşa a rămas. Ce vedeţi, exact asa a rămas tot. Motoarele în faţă acolo, motoare nou-nouţe, în apă, aşa a rămas tot în apă, s-a dus, s-a luat, s-a făcut praf tot”, ne-a povestit fostul angajat.

Întreaga zonă este acum plină de ruine care amintesc de clădirile ridicate pentru toţi muncitorii veniţi în zonă să ridice ceea ce se anunţa a deveni al doilea sistem de irigaţii din Europa. 

Mii de oameni au lucrat atunci la acest proiect. Printre ei s-au aflat şi foarte mulţi deţinuţi. Ca transportul materialelor sã fie uşor şi să nu se întârzie lucrãrile, s-a construit chiar o cale feratã. De acele vremuri îşi aminteşte şi Cornel Lupu, electrician timp de 9 ani în cadrul proiectului.

„Erau foarte mulţi muncitori. Veneau din toate comunele, Cudalbi, Pechea, Băleni, Cuca, Suhurlui, Rediu şi se lucra intensiv. S-a făcut şoseaua pe aici, s-a turnat beton, se turna şi noaptea şi ziua, flux continuu”, povesteşte bărbatul.

Chiar şi sătenii sunt nostalgici când îşi amintesc acele vremuri. „Vai, nu a mai fost şi nici nu ştiu dacă o să mai fie aşa ceva vreodată la noi. Eu azi sunt, mâine nu mai ştiu, că sunt bolnavă. Dar cei care vin, nu ştiu dacă o să mai vadă aşa ceva”, ne-a mărturisit tanti Geta.

Un miliard de dolari de care s-a ales praful

Din nefericire, la puţin timp după căderea regimului comunist, marele şantier s-a închis brusc. Fără prea multe explicaţii. În momentul abandonării, lucrările - care costaseră până atunci colosala sumă de un miliard de dolari - ar mai fi durat un an sau doi până la finalizare. 

În 1990, guvernul condus de Petre Roman a sistat finanţarea, iar utilajele au intrat în conservare. Adică s-au furat unul câte unul. În apropiere de Suhurlui, la poalele unui deal, exista un mare parc de utilaje unde se aflau peste 1.000 de buldozere, basculante, escavatoare, screpere. Din ele nu a mai rămas, în scurt timp, nici măcar un şurub. 

Toate au ajuns, deşi erau aproape noi, la fier vechi, fiind "valorificate", la întrecere, de hoţii de metale şi de patronii care au intrat în posesia fostei Întreprinderi de Îmbunătăţiri Funciare Galaţi. Culmea este că nimeni nu a fost tras la răspundere, niciodată, pentru acest jaf organizat.

Aceeaşi soartă au avut şi uriaşele conducte pentru aducţiunea apei. În urmă cu doi ani, poliţiştii gălăţeni au identificat o reţea de hoţi care, folosind utilaje grele, dezgropa şi tăia, pentru fier vechi, conductele magistrale de trei metri în diametru, grele de peste 10 tone pe fiecare metru liniar. Până să intervină Poliţia, însă, se furaseră kilometri întregi de conducte. Nu se maoi pot recupera. Au ajuns deja la oţelăriile turceşti.

În prezent, cu greu se mai poate spune că acolo a fost cândva o investiţie de un miliard de dolari. În faţa ochilor ţi se înfăţişează doar un câmp gol, pârjolit de secetă, pe care mai vezi, ici colo, câte o relicvă din beton a marelui sistem de irigaţii. Nici măcar marele baraj din pământ nu mai este vizibil, părând doar un deluşor oarecare aşezat de-a curmezişul văii.

Din anul 2008, când satul Suhurlui a devenit comună, rămăşiţele barajului au intrat în proprietatea primăriei, care nu mai avea ce să mai facă decât să încerce să valorifice ceea ce mai era de valorificat: pietrişul.

„Era foarte mult balast în zonă şi fiecare lua cum dorea. Nu mai trebuia nimănui umplutura rămasă aşa că am putut să o cărăm noi şi am turnat-o pe străzile comunei care erau vai de mama lor, ne-a declarat primarul Suhurluiului”, Gigi Ţuţu.

"Putea fi o minune inginerească"

Senatorul gălăţean Gheorghe Saghian, inginer agronom cu vechi state în agricultura gălăţeană, este unul dintre specialiştii care consideră că abandonarea proiectului de irigaţii Terasa Covurlui a fost una dintre cele mai mari greşeli făcute după 1989.

"Putea fi o minune inginerească. Am fi salvat de secetă peste 100.000 de hectare de teren arabil, în plus faţă de cele 135.000 de hectare care erau deja amenjate. Am făcut numeroase memorii, în perioada cât am fost director al Direcţiei Agricole, pentru ca investiţia să nu se piardă. Din păcate, nu s-a reuşit", ne-a declarat Saghian.

În judeţul Galaţi, există o suprafaţă agricolă de peste 350.000 de hectare, din care 290.000 ha teren arabil, iar din acesta, aproape 135.000 ha sunt teren irigabil. Dacă investiţia de un miliard de dolari nu s-ar fi distrus, aproape 85% din suprafaţa arabilă a judeţului ar fi beneficiat de sistem de irigaţii.