Pesta porcină africană, de neoprit. A fost confirmat al 16-lea nou focar din ultimele două luni în judeţul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Noul focar a fost confirmat într-o gospodărie (microfermă) din extravilanul localităţii Vlădeşti. Până acum, în patru dintre cele 16 localităţi afectate s-a procedat la eutanasierea porcilor din toate gospodăriile. La Vlădeşti au fost ucişi doar porcii din focar, dată fiind distanţa relativ mare dintre microfermă şi localitate. Autorităţile au decis şi lichidarea tuturor mistreţilor din fondul de vânătoare Ţepu.

Epidemia de pestă porcină africană pare de neoprit, cazurile confirmate de îmbolnăvire înmulţindu-se alarmant în ultima vreme. Doar în ultimele două luni, în judeţul Galaţi au fost înregistrate 16 noi focare, care se află în mai toate zonele regiunii, ultimul dintre acestea fiind lichidat luni, 12 august.

„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat luni, 12 august 2019, un plan de măsuri la confirmare ca urmare a apariţiei unui nou focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din extravilanul comunei Vlădeşti, plan care include uciderea preventivă a suinelor din această exploataţie (doi porci adulţi şi 10 tineret)”, a transmis Prefectura Galaţi.

De asemenea, instituţia amintită a precizat că s-a aprobat şi un plan de măsuri pentru controlul pestei porcine africane la mistreţi, ca urmare a confirmării prezenţei virusului la un mistreţ vânat pe Fondul de Vânătoare nr. 19 Ţepu, aflat în administrarea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor (AJVPS).

Conform documentului, toţi mistreţii din această zona vor fi eliminaţi prin metodele pândă şi dibuire. Rămâne de văzut cât de eficiente vor fi, dat fiind că în precedentele situaţii de acest fel numărul de animale ucise a fost insignifiant. De altfel, nu puţini sunt primarii din judeţ care spun că AJVPS nu acţionează cum trebuie şi că ezitările lor, probabil din dorinţa de a salva fondul cinegetic, nu fac altceva decât să contribuie la răspândirea pestei porcine africane.

Acuzaţii asemănătoare la adresa vânătorilor au apărut şi în judeţele Brăila şi Vaslui, unde pesta se extinde, de asemenea, cu mare repeziciune.

Reamintim că pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social şi economic major, întrucât nu există vaccin ori tratament pentru această boală, care omoară în câteva zile toţi porcii infectaţi. Măsurile de eutanasiere a porcilor din zona de carantină are ca scop limitarea extinderii bolii, iar proprietarii animalelor ucise sunt despăgubiţi din fonduri special alocate de către Guvern.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite