Galati: Ploaie de vedete la Galaţi

Galati: Ploaie de vedete la Galaţi

Actorii din telenovelele româneşti şi celebrităţi din lumea sportului au inaugurat o sală de fitness din oraşul nostru Lucian şi Augustin Viziru, Daniela Crudu, Cătălin Smărăndescu şi Florin Uceanu şi-au petrecut seara de sâmbătă pe malul Dunării unde au participat la o petrecere restrânsă organizată de managerul agenţiei de modele "Jolie Silhouette”, Daniela Cernat.

Galati: Narghileaua arăbească sparge piaţa

Galati: Narghileaua arăbească sparge piaţa

Un obicei de tip oriental prinde tot mai mult rădăcini şi la noi în urbe. Este vorba despre trasul din narghilea. Materia primă şi sculele se pot obţine de la magazinul “Narghilea.ro” de pe strada Domnească, vizavi de Primărie. Prin intermediul acestei “pipe” speciale, adusă din Orientul Mijlociu, fumătorii şi pasionaţii de narghilea se pot relaxa încercând diverse arome de fructe şi plante. 

Galati: Vacanţă tradiţională pe bani puţini

Galati: Vacanţă tradiţională pe bani puţini

Tinerii dispuşi să renunţe la vacanţele exotice în străinătate în favoarea unor trasee pe Masivul Postăvarul sau plimbări până la Prăpastia Urşilor pot opta pentru unul din sejururile puse la bătaie ANTREC. Galaţiul are incluse în acest program două pensiuni, iar Brăila niciuna.

Galaţi: Gălăţenii au redescoperit plimbările pe Dunăre

Galaţi: Gălăţenii au redescoperit plimbările pe Dunăre

În fiecare seară, zeci de persoane îşi aşteaptă rândul pentru a se îmbarca pe un vaporaş pentru agrement, care face curse pe bătrânul fluviu. Forfotă mare pe Faleză. Oamenii strânşi în dreptul Restaurantului Valurile Dunării se întreabă nerăbdătorii: „Mai vine capitănul sau nu?”. După câteva minute de aşteptare, cetăţenii răsuflă uşuraţi: „A venit! Se face cursa!”.

Galati: Tinerii se îngrămădesc să-şi pună pirostiile

Galati: Tinerii se îngrămădesc să-şi pună pirostiile

Îndrăgostiţii sunt nerăbdători să devină soţ şi soţie. În acest week-end sunt programate peste o sută de cununii civile. Gălăţenii întorşi din străinătate se grăbesc să prindă sezonul nunţilor, august devenind astfel cea mai aglomerată lună a căsătoriilor. Mulţi dintre cei care îşi pun pirostiile sunt simplii salariaţi, iar tinerii cu bani preferă să rămînă burlaci

Scriu de ani buni despre zona euro şi mai ales despre ceea ce înseamnă pentru România aderarea la această zonă. Nu de puţine ori am scris că România are nevoie să-şi definească un traseu, un Plan de trecere la euro în mod oficial, aşa cum toate celelalte state est-europene au făcut (majoritatea imediat după intrarea în UE).

Dacă creştinismul ar fi vrut să reuşească în Antichitate, nu ar fi trebuit să admită, vreodată, că femeile au fost primele care au descoperit mormântul gol şi primele care l-au văzut pe Iisus Hristos după ce Acesta a înviat. Şi nici nu ar fi trebuit să accepte că femeile se numărau printre principalii susţinători ai lui Hristos şi, de asemenea, că se numărau printre lideri, în grupul extins de ucenici.

Individual şi abdominal, oricine, inclusiv Germania, are dreptul să crape de bine. Ceea ce lasă, totuşi, fără răspuns întrebarea: de asta există Uniunea Europeană? Dacă UE e totuna cu aranjamentul care propteşte o hegemonie principial duioasă şi economic dubioasă, periferiile estice şi sudice ale Europei sînt sacrificate.

Programarea economică este prezentă în toate ţările lumii. Lipsa viziunii în ceea ce priveşte modelul de dezvoltare / modelul industrial conduce la ceea ce am văzut cu toţii în primii 20 de ani ai tranziţiei în România. Haos, recesiuni transformaţionale însoţite de căderi economice, şomaj, pierdere de potenţial economic şi haos. Crearea unui pattern de dezvoltare pe termen lung este strict necesară. Construcţie fără proiect nu există.

30 decembrie 1933: se instituie starea de asediu printr-un decret prin care statul român îşi aroga dreptul de cenzura presa, ba chiar de a împiedica apariţia unor publicaţii. Acestea fiind datele problemei, propun descifrarea misterului din jurul ştampilei ANULAT de pe coperta revistei „Veselia“, posibil o restricţionare a circulaţiei publicaţiei prin ţară.

acum 2 zile · comentarii (1)

„Festivalul Lalelelor“ din acest an a prilejuit nu numai un nedorit şi ciudat-atipic moment din viaţa politică a doamnei Dăncilă, Prim-Ministru al României noastre. Ţară care se dovedeşte din nou atipică, impredictibilă şi excentrică. Nu a fost vorba despre doar atât, căci atunci nu ar fi fost eveniment, ci parte a cotidianului.

acum 2 zile · comentarii (120)

Cei care au cumpărat, din bani publici, dezinfectantul falsificat, fără să facă niciun demers pentru a verifica (din lene, din incompetenţă sau din interes) ceea ce cumpără, sunt nişte ucigaşi. Nu bacteriile ucid în spitale, ci corupţia. Şi batista de pe ţambal, căci de ani de zile se ştie ce se întâmplă, dar instituţiile statului, anesteziate politic, se fac că nu văd.

acum 2 ani · comentarii (2)

Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.

acum 2 ani · comentarii (6)

Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.

acum 3 ani · comentarii (11)

Vrem, nu vrem, asistăm la o adevărată avalanşă de scandaluri în Sănătatea românească. Nimic nu pare să mai meargă, iar lucrurile nu ţin doar de mentalitate, oricât de mult s-ar căzni unii să ne facă să credem că ar fi de vină pentru balamuc doar năravurile proaste din sistem.

acum 3 ani · comentarii (4)

Până la urmă, nimic nou sub soare. Acum vreo 30 de ani, democraţia americană a fost lovită de un val de indignare legat de declaraţiile unui candidat la Senat, care acuza sistemul de falsă religiozitate. Situaţia de peste Ocean seamănă perfect cu fenomenul românesc al falsei atitudini pro-monarhice,

acum 3 ani · comentarii (82)
Postari Recente