Galati: Vacanţă tradiţională pe bani puţini

Galati: Vacanţă tradiţională pe bani puţini

Tinerii dispuşi să renunţe la vacanţele exotice în străinătate în favoarea unor trasee pe Masivul Postăvarul sau plimbări până la Prăpastia Urşilor pot opta pentru unul din sejururile puse la bătaie ANTREC. Galaţiul are incluse în acest program două pensiuni, iar Brăila niciuna.

Galati: Narghileaua arăbească sparge piaţa

Galati: Narghileaua arăbească sparge piaţa

Un obicei de tip oriental prinde tot mai mult rădăcini şi la noi în urbe. Este vorba despre trasul din narghilea. Materia primă şi sculele se pot obţine de la magazinul “Narghilea.ro” de pe strada Domnească, vizavi de Primărie. Prin intermediul acestei “pipe” speciale, adusă din Orientul Mijlociu, fumătorii şi pasionaţii de narghilea se pot relaxa încercând diverse arome de fructe şi plante. 

Galati: Tinerii se îngrămădesc să-şi pună pirostiile

Galati: Tinerii se îngrămădesc să-şi pună pirostiile

Îndrăgostiţii sunt nerăbdători să devină soţ şi soţie. În acest week-end sunt programate peste o sută de cununii civile. Gălăţenii întorşi din străinătate se grăbesc să prindă sezonul nunţilor, august devenind astfel cea mai aglomerată lună a căsătoriilor. Mulţi dintre cei care îşi pun pirostiile sunt simplii salariaţi, iar tinerii cu bani preferă să rămînă burlaci

Galaţi: Ultima strigare pentru vacanţele la jumătate de preţ

Galaţi: Ultima strigare pentru vacanţele la jumătate de preţ

Cele mai atractive oferte turistice din programul „O săptămână la mare” au fost deja vândute deşi au fost puse în vânzare la începutul acestei săptămâni. Mamaia nu mai are disponibil aproape niciun hotel pentru perioada 1-7 septembrie. Gălăţenii mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a-şi cumpăra un sejur la mare cu doar 189 de lei.

Galaţi: Gălăţenii au redescoperit plimbările pe Dunăre

Galaţi: Gălăţenii au redescoperit plimbările pe Dunăre

În fiecare seară, zeci de persoane îşi aşteaptă rândul pentru a se îmbarca pe un vaporaş pentru agrement, care face curse pe bătrânul fluviu. Forfotă mare pe Faleză. Oamenii strânşi în dreptul Restaurantului Valurile Dunării se întreabă nerăbdătorii: „Mai vine capitănul sau nu?”. După câteva minute de aşteptare, cetăţenii răsuflă uşuraţi: „A venit! Se face cursa!”.

Galaţi: Înmormântarea a devenit un lux

Galaţi: Înmormântarea a devenit un lux

Să îngropi pe cineva a ajuns să coste cât zece salarii minime pe economie Tarifele percepute în cimitirele gălăţene rămân în continuare o problemă pentru majoritatea gălăţenilor. Oamenii se plâng că preţurile au crescut cu mult faţă de anul trecut iar înmormântarea a devenit un lux.

Recentul incident dramatic de la Metrou, în care o tânără de 25 de ani a murit după ce a fost împinsă pe şine de o femeie bolnavă psihic, redeschide o temă de discuţie care a fost evitată sistematic şi cinic în ultimii ani: soarta oamenilor atinşi iremediabil de nebunie, pe care familiile nu au  capacitatea financiară şi fizică, dar nici pregătirea medicală, pentru a-i ţine sub control.

acum 2 zile · comentarii (52)

Eroismul lui don Quijote şi ridicolul lui provin din faptul că-şi ignoră vârsta. Toate celelalte inadecvări sunt doar detaliile picante ale acestei supreme superbii… Dacă don Quijote ar fi avut până în treizeci de ani – nu cincizeci! – nici anacronismul idealului cavaleresc, nici amăgitoarea poveste de dragoste „platonică” – nu ar fi fost îndeajuns pentru a-l face unic.

acum 2 zile · comentarii (2)

Ei, cum se face că Mihai Şora, Gabriel Liiceanu etc. au ajuns să fie manipulaţi, iar analfabeţii (cel puţin 50% din populaţia ţării) sunt cei cerebrali, omniscienţi, cei care poartă întotdeauna cumpăna şi firul de plumb cu ei -- statuile inteligenţei, incontestabilii specialişti ai mecanismelor democraţiei?

acum 3 zile · comentarii (11)

După cum se ştie, la o întâlnire ţinută în temeiul Regulamentului Chatham House, oricine vine la discuţie este liber să folosească informaţiile dobândite în schimbul de opinii, dar nu are voie să dezvăluie cine a făcut vreun comentariu. O asemenea întrunire, care a fost supusă Chatham House Rule, a avut loc la Statul Major al Apărării.

acum 3 zile · comentarii (3)

Explozia produsă la o staţie de compresare a gazului din hub-ul de la Baumgarten (Austria) a ucis un om, a rănit alţi 21 şi a produs o undă de şoc în întreaga Europă. Italia şi Germania au resimţit din plin efectele acestui accident, declarând stare de urgenţă. Preţul angro de producţie a gazului a ajuns la 200 de lei/Mwh pe pieţele de tranzacţionare din Italia şi a crescut cu 35% în Germania.

acum 3 zile · comentarii (6)

România are cea mai ridicată rată de lipsuri materiale şi sociale din Uniunea Europeană: aprox. 50% din populaţia României trăieşte în sărăcie, extrem de mult în comparaţie cu 16% cât este media europeană. Statistica a fost publicată astăzi de Eurostat. De când a venit la guvernare anul trecut, PSD a luat o serie de măsuri care adâncesc problemele sociale ale majorităţii sărace, în loc să le rezolve.

acum 3 zile · comentarii (35)

În aceste zile, România se pregăteşte să îşi ia adio de la unul dintre cei mai importanţi şefi de stat pe care i-a avut: Majestatea Sa Regele Mihai I, ultimul rege al României şi, totodată, ultimul şef de stat român din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial care era în viaţă. Majestatea Sa a atins un record mondial, prin sărbătorirea, în 2017, a 90 de ani de la urcarea sa pe tron.

acum 3 zile · comentarii (17)

Germenii alunecării lumii spre conflict se manifestă la toate nivelurile. Nu vorbim aici despre cea mai probabilă zonă de confruntare, chiar cu elemente nucleare, în Asia de Sud-Est şi respectiv Coreea de Nord, ci chiar despre punctele de stabilitate şi pace din Europa de Est şi Orientul Mijlociu.

acum 3 zile · comentarii (41)

Cei care au cumpărat, din bani publici, dezinfectantul falsificat, fără să facă niciun demers pentru a verifica (din lene, din incompetenţă sau din interes) ceea ce cumpără, sunt nişte ucigaşi. Nu bacteriile ucid în spitale, ci corupţia. Şi batista de pe ţambal, căci de ani de zile se ştie ce se întâmplă, dar instituţiile statului, anesteziate politic, se fac că nu văd.

acum 2 ani · comentarii (2)

Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.

acum 2 ani · comentarii (6)

Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.

acum 2 ani · comentarii (11)

Vrem, nu vrem, asistăm la o adevărată avalanşă de scandaluri în Sănătatea românească. Nimic nu pare să mai meargă, iar lucrurile nu ţin doar de mentalitate, oricât de mult s-ar căzni unii să ne facă să credem că ar fi de vină pentru balamuc doar năravurile proaste din sistem.

acum 2 ani · comentarii (4)

Până la urmă, nimic nou sub soare. Acum vreo 30 de ani, democraţia americană a fost lovită de un val de indignare legat de declaraţiile unui candidat la Senat, care acuza sistemul de falsă religiozitate. Situaţia de peste Ocean seamănă perfect cu fenomenul românesc al falsei atitudini pro-monarhice,

acum 3 ani · comentarii (82)
Postari Recente