Nouă studenţi şi un jurnalist din Galaţi sunt blocaţi de două ore în Vama Reni, la intrare în Ucraina

Aceştia sunt într-un autocar care mergea spre un sat ucrainean unde urma să fie sfinţită prima biserică românească


UPDATE ORA 15.00

Autocarul în care se aflau şi cei 10 gălăţeni a plecat spre Hagi Curda, puţin după ora 13.00, asta după ce călătorii începuseră să facă scandal în Vama Reni.

"Trebuia să fim la această festivitate încă de la ora 10.00, au făcut tot posibilul să ne întârzie. Nu-i posibil aşa ceva, stăm de mai bine de două ore şi nimeni nu ne spune nimic", spune Dorin Coteţ, preşedintele Ligii Studenţilor din Galaţi.

Astăzi a fost sfinţită singura biserică romanescă din regiunea Odessa, Ucraina, Biserica din Hagi Curda, un sat situat la 100 de km de graniţa cu România, în care peste 90% din populaţie este de etnie română.

Biserica are o istorie la fel de zbuciumată ca întreaga comunitate românească din Ucraina. Preoţii de acolo au fost bătuţi, ameninţaţi, alungaţi, doar pentru simplul motiv că au avut curajul să slujească în limba română, ca au încercat să îşi boteze copii, să se căsătorească şi să-şi îngroape morţii în tradiţia bunilor şi străbunilor lor.