Mesajul tranşant al unei profesoare faţă de umilinţele şi abuzurile la care sunt supuşi dascălii: „De mâine refuz să intru la clasă şi declar grevă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florentina Golea FOTO Facebook/Florentina Golea
Florentina Golea FOTO Facebook/Florentina Golea

Profesoara Florentina Golea predă la Şcoala Gimnazială nr. 10 „Dimitrie Sturdza” din Tecuci şi spune că nu va mai preda câtă vreme legiuitorii din România nu vor da o lege care să protejeze dacălii de abuzuri şi de umilinţe din partea părinţilor copiilor.

O profesoară de la Şcoala Gimnazială nr. 10 „Dimitrie Sturdza” din Tecuci a postat pe pagina ei de pe o reţea de socializare  un mesaj tulburător, în care analizează umilinţele la care sunt supuşi dascălii şi anunţă că intră în grevă până cân legiuitorii vor reglementa drepturile personalului educaţional în relaţia cu părinţii elevilor.

Profesoara Florentina Golea lucrează pe un post de învăţătoare la amintita unitate de învăţământ din judeţul Galaţi, iar apropiaţii ei spun că este un dascăl foarte dedicat profesiei, având mereu metode de predare foarte interesante şi eficiente.

Florentina Golea se bucură de o imagine foarte bună şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean, rezultatele evaluărilor ei de specialitatea fiind la superlativ.

Iată în continuare mesajul integral postat de profesoara Golea.

„De mâine refuz să întru la clasă şi declar grevă! Nu întru la ore până când nu se dă o lege, ca noi, umilele şi blamatele cadre didactice, să fim protejate de impulsuri, ieşiri, înjosiri, acuze nefondate şi alte forme de altercaţii cu părinţii nemulţumiţi, care ne demolează şi demoralizează.

Trăim vremuri cumplite, suntem îngropaţi în hârţii, muncim cu clase numeroase şi facem eforturi enorme, ratând lucruri esenţiale pentru propria persoană. De ce? Dascălul are doar îndatoriri şi obligaţii! Trebuie să fie diplomat, chiar dacă îi scuipi în faţă aberaţii, trebuie să fie răbdător chiar dacă are de-a face cu copii agitaţi, cu deficit de atenţie, extrem de alintaţi, şi colorat spus, cu o personalitate puternică, sau cu părinţi puşi pe harţă, veşnic cu dreptatea în buzunar, ameninţând cu presă sau televiziunea. Zicem ceva? NU! La şcoală n-ai tabletă, tv-ul şi telefonul atât de îndrăgite şi utile programului de acasă. Datorită lor, acasă nu fac mizerie, nu deranjează, nu pun întrebări…. nu stresează.

La şcoală îi înveţi şi formezi şi deprinderi pe care un copil ar fi trebuit să le aibă din familie. Te dai cu fundul de pământ, cu capul în jos, îţi neglijezi familia, decupezi, lipeşte, pictezi, ornezi, realizezi decoruri, triezi de gripă (deşi nu eşti specialist), închei nasturi, legi fulare, dai apă etc. (fără să fie în fişa postului). De ce? Că iubeşti copiii, că iubeşti ceea ce faci. Dar cu respectul? Să-l citez pe Moş Ion Roată, cu ruşinea pe care o simţi când din orice se zburlesc părinţii, ce facem? Cine ne mângâie şi vindecă rănile sufletului, al orgoliului după ce primeşti nemeritat inepţii? Respectul e sublim, dar lipseşte cu desăvârşire. Niciodată nu m-am simţit zilier pe moşie, ca acum.

Părinţi cu o lupă uriaşă, care vânează orice mişcare, care urmăresc orice conotaţie a oricărui cuvânt, pe care nu-i mulţumeşte nici Dumnezeu. De ce să lucrez aşa? Nu am un spor de suportat mofturile parveniţilor, mofturile nemulţumiţilor, nici vreunul pentru aroganţa, bârfele şi inepţiile unora. Ba mai mult nu am voie să mă plâng, pentru că nici o lege nu mă apară. Nu am voie să fiu nemulţumită şi să-mi exprim nemulţumirea pentru că întru în gura târgului şi sunt un subiect de bârfă, care pune o pată urâtă şcolii unde profesez şi apoi sunt etichetată ca fiind un dascăl îndoielnic pregătit. Dascălul trebuie să fie mai ceva că Dumnezeu, trebuie să fie perfect, perfect.

Să suporte totul cu stoicism şi să muncească până cade în brânci, bun de pus în icoană să se închine lumea la el. Să nu aibă mândrie, să nu aibă orgoliu, să nu aibă durere, să fie apt la orice oră din zi şi din noapte, cu zâmbetul la purtător, un erudit umil…. N-am zis eu? Un Dumnezeu mai mic. Iaca nu sunt! Sunt om, şi am mândrie şi sentimente şi orgoliu, ca orice muritor de rând. Mă doare şi plâng, şi mă zbat şi mă macin, şi greşesc uneori şi mă străduiesc să mulţumesc pe toată lumea, şi încerc din răsputeri să îndrept orice greşeală sau să le evit.

De ce nu se înţelege că luăm acelaşi salariu şi cu şi fără măria-sa copilul suprem al dumneaei/lui? Dacă are o problema şi încerci s-o repari, imediat reclamaţie că ai ceva cu al dumisale copil. Dacă nu-i place o porecla de ren, într-o diplomă haioasă, te acuză de bulliyng emoţional. Dacă îi trimiţi declaraţia de redirecţionare a 2% din impozit în Asociaţia părinţilor te acuză de fraudă politică!

Părinţii cu bun simţ şi respect pentru dascăl, pentru şcoală în genere, încep să fie rara avis.

De ce stă lângă ăla? De ce a recitat doar două versuri? De ce n-a fost zână/prinţ? De ce i-aţi dat acadea de măr, că voia de cireşe?

Unde Doamne, iartă-mă, a ajuns învăţământul asta? Da! După 30 de ani la catedră, NU mai vreau să intru la ore! NU mai vreau să mă jertfesc pentru copilul tău! NU mai vreau să fiu lup, spiriduş, vrăjitoare, mamă, asistentă, Nimic!

Nu Meriţi ! Nu meriţi, că nu ştii să preţuieşti valoare muncii, valoarea eforturilor, orele de nesomn! NU preţuieşti nimic! Totul ţi se cuvine, copilul tău e miezul lucrurilor, iar tu, părinte nerecunoscător, te crezi Dumnezeul dascălului. ÎI vorbeşti ca unui idiot, îl priveşti de sus, îl bârfeşti, îl compari, îl umileşti şi-l reclami. Că dacă te duci la ISJ sau la MEN stau în poziţie de drepţi toţi. Habar n-au că nu vii la şedinţe, că nu vii la ore de consiliere, că nu accepţi şedinţe de consiliere pentru copilul tău, că-ţi faci treaba de părinte cu 1/4 de normă. Nu sunt plătită să mă umileşti tu, asta să-ţi fie clar! Nu mă interesează scuzele ce vin apoi, ele nu-mi spălă „ruşinea şi onoarea”, nu-mi liniştesc zbuciumul.

Pare nereal? Ştii că şi dascălul e om? Că se perfectează mereu, că studiază, că face tone de hârtie, că-şi îngroapă mama/ tata , dar vine în roşu şi cu zâmbetul pe buze la şcoală. Te interesează că e în concediu sau e timpul lui liber? NU! Îl suni când ai chef, cum ai chef, pentru că TU eşti Dumnezeul lui, şi ai drepturi peste drepturi. Dacă nu zâmbeşte, îl acuzi că al tău copil a venit nemulţumit. Află , părinte nemulţumit, că orice copil are dreptul să fie trist, nemulţumit, obosit , plictisit! Trebuie să ştie să piardă, să-şi recunoască slăbiciunile, defectele, să primească sfaturi, să le şi accepte.

Ştii de câte ori au mâncat copiii mei conserve, că mama lor avea de făcut planificări, avea de lucrat la fişe, decupa, lipea pentru bucuria copilului tău? Ştii la câte serbări sau excursii, dascălul cânta, dansa,  informa copilul tău, iar în inima lui era o furtună, că avea mama la reanimare intubată?

Adevărat! Nu e problema ta! E a dascălului, a priorităţilor lui! Pentru el prioritar a fost copilul tău, părinte nemulţumit, dar nici măcar asta n-a contat. N-a contat că toţi copiii sunt trataţi la fel, n-a contat că nu se întârzie, nu se lipseşte, că se munceşte susţinut şi responsabil.

Tu nici măcar nu stai să analizezi , să te gândeşti la eforturile făcute. Nu-ţi convine ceva, arunci cu pietre, că ai tu sentimentul că ai fost privat de vreun drept, iar copilul tău de vreo fericire.

Dascălul nu e claunul plătit de stat să-i aducă fericirea pe care tu acasă i-o suplineşti cu daruri şi timp pe laptop, e omul care trudeşte, care-l face să descopere lumea pas cu pas, şi nu-i simplu deloc. Tu îl pedepseşti şi-i iei telefonul/tabletă, eu n-am nici o măsură coercitivă. De cele mai multe ori îţi fac şi treaba ta.

Află că nu sunt obligată să aştept să fiu bătută, lovită la fund sau înjunghiată cum se practică în şcolile româneşti. Măria-ta, părinte nemulţumit, ai şi îndatoriri şi sarcini. Când ia note bune: e deştept copilul, când ia proaste are dascălul ceva cu el. Să-ţi fie ruşine! Mare ruşine! Îi luăm fără dinţi, fără să ştie să scrie să citească, să scrie, fără multe abilităţi şi deprinderi şi-i modelăm oameni cu adevărat, iar tu stai şi cârcoteşti şi bârfeşti şi reclami! Ruşine!

Pentru tine, părinte nerecunoscător, stau în grevă, îmi pun şcoala în bârfă şi pe mine de asemeni, dar nu mai intru la ore până nu se iau măsuri, până nu avem legi care să ne protejeze.

Ai ceva împotriva dascălului? Solicită o întrevedere cu managerul, consilierul şi dascălul. Nu te duci tu şi te dai creţ şi spui inepţii. Nu te duci tu şi discuţi munca, tactul şi priceperea profesorului la cumetrie, la piaţă, la moară. Nu Eşti Evaluator De Competenţe Profesionale, părinte nerecunoscător! Ca să fie în faţă copilului tău, dascălul a trecut prin furcile caudine. A dat „n”, examene, a făcut practică pedagogică, a învăţat şi continuă s-o facă, pregătindu-şi demersurile didactice zi de zi, că doar nu-i cresc fişe în geantă şi scenariile didactice se scriu singure?!

Tu eşti cel care l-a întâmpinat pe Iisus cu finic şi apoi a ales un tâlhar să fie eliberat! Tu eşti cel care face mutaţii pentru tine, pentru binele copilului tău, nu pentru dascăl şi apoi tratează dascălul ca şi cum i s-ar fi făcut lui o mare onoare. Tu eşti cel care la debutul şcolarităţii vii umil, cu teamă că dacă nu face faţă copilul, apoi după ce dascălul îşi dă sufletul şi-l ajută să deţină achiziţiile fundamentale, te crezi suveran şi-l tratezi ca pe un zilier.

Tu eşti cel ce-l perie pe dascăl şi-i oferă o floare, ca apoi să-l discuţi peste tot că s-au strâns bani de 8 martie, de Crăciun pentru doamna/domnul. Nu vreau darurile tale! Nu vreau nici o atenţie, nu le-am vrut niciodată, le-am primit că am zis că e un gest de recunoştinţă, dar tu nu ştii ce e aia recunoştinţă.

Tu ştii să te duci la director şi să spui că am ceva cu copilul tău, să te duci la manager să mă acuzi de fraudă politică cu declaraţiile de redirecţionarea 2%, să mergi în excursii şi să te moftureşti că nu te duc la restaurant să mănânci, sau să anunţi alţi părinţi că al său copil care plângea, i-a zis doamna că-s mofturi, umilindu-l, fără să subliniezi cât de multă muncă, cât consum a fost să pregătească un astfel de demers, să mergi la filmare la tv şi să zici că doamna a strigat la copii să se aşeze câte doi, iar cumătra să discute asta în alte cancelarii din alte şcoli din oraş, să nu te implici şi să nu faci nimic pentru clasă, să treci pe lângă dascăl fără să saluţi, să cârcoteşti pentru un casetofon la clasă necesar orei de dans, să te duci unde te duci şi să comentezi că trimiţi copilul la şcoală, nu la muzeu, că n-ai nevoie de termopane să îmbogăţeşti pe alţii. Asta eşti Tu, părinte nemulţumit!

Ştii ceva? Când ai ales să fiu dascălul copilului tău m-ai trecut prin 100 de site, ştiai şi câţi dinţi am în gură, ce mărime am la încălţări. Eu nu te ştiam şi n-am avut nici o şansă să te triez. Să zic: Nu Meriţi Să Ai Copilul într-un colectiv de părinţi extraordinari, dar nu de domnia lor e vorba aici. Pentru oamenii deosebiţi, părinţi de excepţie, am tot respectul şi toată preţuirea şi ei o ştiu!

Cuvintele mă dor să le scriu pentru că pornesc dintr-un suflet pelin, încărcat de nedreptăţile pe care mi le-ai oferit de 1 an şi jumătate, cât n-am primit în 30 de ani de carieră.

Vă rog pe voi, prieteni dragi, să aruncaţi cu pietre, multe pietre, dar să arunce cel care crede că fabulez, că nu s-a lovit niciodată de EL, părintele cu lupa, cu gură mare, cu aere multe, cu vorbe tăiaoase, fără respect şi preţuire pentru eforturile făcute de umilii dascăli.

Nu-mi mai pasă! Nu mai sunt nici diplomată! Nu mai spăl nici rufele în familie, că n-am, că n-am avut timp de familie, timpul meu l-am dedicat copiilor de la şcoală. Nici să fiu salutată nu mai vreau! Nu Mai Vreau Decât O Lege Care Să Mă Apere De Tine, părinte nemulţumit, de frustrările, bârfa şi limitele tale!

Mâine va fi prima zi, când o să mi se taie orele, pentru că eu nu vreau să fiu dascălul copilului tău! Vreau să am şi eu drepturi! Vreau să-mi fie munca respectată şi preţuită!

Nu mă înţelege greşit: nu vreau lauri, nu vreau osanale, nu vreau aprecierea nimănui. Orice dascăl, merită respectul pentru dăruirea sa, iar pe tine, părinte nemulţumit, nu mi te vreau alături, oricine şi oricare ai fi tu! Nu mă impresionează nici maşinile tale, nici casa, nici jobul tău, nici afacerea ta, pentru că îţi lipseşte calitatea preţuită de mine, de a fi om. Eu formez oameni şi vreau să cred că sunt un Om, un om simplu căruia nu-i place de tine, şi asta e dreptul pe care-l am, fără nici o lege sau vreun ordin de ministru! Nu Te Plac – şi e dreptul meu, să-ţi fie clar!”, se încheie mesajul Florentinei Golea.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite