Marian Anghel, alpinistul gălăţean care a cucerit vârful "Paramount Peak"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este membru fondator şi preşedinte al Clubului Alpin din Galaţi. A publicat zeci de articole în reviste de alpinism din România, Slovacia şi Rusia.Pasiunea pentru munte a moştenit-o din familie, de pe vremea când făcea drumeţii montane cu părinţii.  „La 12 ani am urcat pe vârfurile Moldoveanu şi Negoiu, împreună cu părinţii. Mi-aduc aminte că înainte de 89 veneau în munţii României foarte mulţi polonezi, cehi şi ge

 Mai târziu, a mers pe cont propriu cu colegii de liceu. Din 1992 s-a apucat de alpinism, din 1995 de căţărare, iar din 2003 de schi.

Este promotor  al stilului de căţărare ecologic (clean climbing) şi autorul „Codului etic de căţărare în Dobrogea”. A fost membru în consiliul de conducere al Clubului Alpin Român între anii 1998-2000 şi membru al biroului de conducere al Federaţiei Române de Alpinism.

Marian Anghel a dezvoltat peste 60 de trasee de căţărare deschise cap de coardă în munţii Măcin, Cheile Dobrogei, munţii Vrancei, Făgăraş şi Kackar Kavron (Turcia). A urcat pe munţii Tatra ( 2005, 2007, 2008, 2009), Kackar ( 2002), Dolomiti ( 2006), Cordillera Blanca ( 2008), Alpii francezi( 2009), Caucazul Central (2009). A urcat în premieră pe Turnul Baclavalei, împreună cu Virgil Maslea.

A cucerit  vârful "Paramonut Peak"

În 2008 a reuşit ascensiunea peretelui sud-estic al vârfului Artesonraju (6.025 m) din Cordillera Blanca - grup montan ce face parte din Anzi (America de Sud), situat în partea nordică a statului Peru, aproape de coasta Oceanului Pacific. Acest vârf mai este cunoscut şi sub numele "Paramount Peak", întrucât a stat la baza realizării faimoasei sigle a studiourilor americane de film.

„Nu pot spune că un munte îmi place mai mult decât altul. Îmi place inclusiv Măcinul, pe care mulţi îl consideră un deal”, susţine Marian.
Crede că sportul implică un anumit grad de educaţie. „Un muncitor din combinat nu va face niciodată sport. El va prefera să se ducă să mânânce cârnaţi. Ceea ce este jenant”, spune Marian Anghel.

A ajutat copii surzi să urce pe Moldoveanu

Este promotor al educaţiei montane prin tabere şi activităţi în aer liber, în rândul elevilor. „În perioada 2001-2003 am avut un parteneriat cu şcoala specială  P.P Neveanu. Scopul proiectului a fost să-i scoatem în aer liber pe copii de acolo. Cei mai mulţi habar nu aveau cum arată muntele. Ajutaţi de 10 voluntari, copii au urcat pe Moldoveanu, Ciucaş, Bucegi şi Măcin. Au devenit primele persoane surde care au atins Moldoveanu”, spune Marian Anghel.

În urmă cu doi ani, împreună cu Poliţia Judeţeană a avut un proiect de promovare a mişcării în aer liber. A mers în fiecare liceu pentru a explica elevilor cât de sănătos este sportul. „Am fost  dezamăgit de reacţia tinerilor, care preferă să stea ore în şir în faţa calculatorului. Muntele e o lecţie de supravieţuire pe care nu o înveţi stând pe internet” , crede tânărul alpinist.
A inaugurat singurul panou de căţărare din Galaţi intitulat „CUB”, situat vizavi de Căminul de Bătrâni de pe Domnească şi deschis în toate sezoanele. 
 
Întrebări şi Răspunsuri:

Te-ai rănit vreodată în timp ce te căţărai?
 
„Da. Dar nu foarte grav. Alpinismul este o activitate în care riscul este în permanenţă prezent. Dar riscul este la fel de prezent ca atunci când mergi pe stradă cu maşina. Diferenţa dintre două este că lumea e obişnuită să meargă cu maşina şi  nu i se pare nimic ciudat. Statistic, sunt mult mai multe accidente produse de maşini”.

Mai fac tinerii sport astăzi ?

„Din păcate, tinerii nu sunt educaţi să facă niciun fel de sport. Iar în şcoli nu se mai face aproape deloc. Şcoala învaţă tineriii să vorbească şapte limbi, dar nu ţine cont de faptul că vor deveni inapţi din punct de vedere fizic.Viitorul arată sumbru pentru tineri. Vor sta în scaune cu rotile pentru că nu vor fi capabili să facă nimic”. 

Ce-i place: Îmi place politica externă. Sunt pasionat de istorie, am fost ani de zile redactor la revista Alpin Info, iar în prezent colaborez cu reviste de alpinism din Slovacia şi Rusia. Îmi place să-mi fac prieteni pe munte. Apreciez oamenii de calitate şi cu bun simţ.

Ce nu-i place: Oraşul în care m-am născut. Este un oraş distrus şi total neinteresant pentru mine. Este un oraş mort care nu oferă nimic. Au construit acea pistă de biciclişti pe Faleză, care din punctul meu de vedere e o deturnare de fonduri publice.  Probabil că, în viitor,voi alege să mă mut din acest oraş.

Profil

Născut. 3 aprilie 1977, Galaţi
Studii.  Facultatea de Sociologie
Profesie.  ghid montan
Familie. căsătorit, un copil







Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite