Ioan Lepădatu, „Părintele” nevăzătorilor din Galaţi

Este de zece ani preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi. Luptă pentru integrarea persoanelor cu deficienţe de vedere pe piaţa muncii.

Ioan Lepădatu are o poveste de viaţă impresionantă care demonstrează că şi un destin necruţător poate fi înfruntat. Nu a văzut niciodată lumina zilei. Medicii i-au spus că suferă de o atrofie de nerv optic care nu se tratează nicăieri în lume, dar asta nu l-a împiedicat să facă tot ce i-a stat în putinţă pentru a duce o viaţă normală.

„Părinţii m-au dus la foarte mulţi medici. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Nervul optic era foarte slăbit, iar retina încărcată de pigmenţi", spune Ioan Lepădatu.

A absolvit Şcoala specială pentru nevăzători de la Bucureşti, după care s-a angajat la Cooperativa Înfrăţirea, unde a lucrat timp de 26 de ani pe postul de confecţioner ambajale din carton.

„Am fost dat la şcoală destul de târziu. Aveam 15 ani, dar într-un an de zile am reuşit să ajung la nivelul colegilor din clase mai mari. Faptul că sunt orb nu m-a decepţionat deloc. Din contră, m-a ambiţionat să-mi doresc să fac aproape aceleaşi lucruri ca un om sănătos. La Cooperativa Înfrăţirea am fost şi şef de atelier. Am fost apreciat tot timpul de oamenii cu care am lucrat. Mi-a plăcut mult să învăţ. Am citit foarte multe cărţi în braille", povesteşte Ioan Lepădatu.

A învăţat să se orienteze singur, folosindu-se de celelalte simţuri. „Noi, nevăzătorii, ne bazăm pe pipăit, auz şi miros. Văzătorii au reprezentare spaţială. Noi trebuie să pipăim din aproape, în aproape. De mare ajutor este şi bastonul", afirmă interlocutorul nostru.

De foarte multe ori i s-a întâmplat să se lovească pe stradă sau să cadă într-o groapă. „Am căzut de câteva ori. Am o mare problemă şi cu panourile publicitare. Rareori reuşesc să le evit", povesteşte Ioan Lepădatu.

Nevăzătorii, greu de angajat

De 10 ani de zile este preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi, timp în care s-a preocupat de soarta membrilor acesteia.

Marea sa nemulţumire este că prea puţine persoane nevăzătoare au un loc de muncă. Asta, pentru că cei în vârstă deja sunt la pensie, iar tinerii sunt angajaţi cu mare greutate. „În urmă cu 20-30 de ani, persoanele nevăzătoare lucrau în diverse ateliere manufacturiere. Se făceau perii, mături, coşuri de nuiele, însă cu timpul astfel de activităţi au dispărut. Atelierele s-au privatizat şi şi-au schimbat obiectul de activitate, iar astfel de meserii nu se mai practică acum", spune Ioan Lepădatu.
O altă nemulţumire este legată de lipsa semafoarelor sonorizate. „Traficul este foarte aglomerat şi avem mari probleme în intersecţiile mari, din cauză că nu existe semafoare sonorizate. În alte judeţe au fost montate, noi mai avem de aşteptat. Am făcut cereri la Primărie, dar nu ne-au răspuns", ne-a spus interlocutorul nostru.

MININTERVIU

Spre ce meserii se îndreaptă nevăzătorii ?
„În momentul de faţă cea mai bună meserie, adică una care se caută încă este cea de maseor. Avem, la Spitalul Judeţean, la Baia Comunală (secţia de Balneofizioterapie), dar şi la Asociaţia Alternativa, de recuperare a persoanelor cu dizabilităţi în total, 23 de persoane nevăzătoare care lucrează ca maseori". În rest, este foarte greu, ca persoană nevăzătoare, să te angajezi. Aici intervine şi societatea, mentalităţile, care descurajează şi mai mult o persoană cu dizabilităţi, în intenţia sa de a se angaja".

Ce proiecte de viitor aveţi?
„Împreună cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, avem un proiect pentru calificarea şi încadrarea nevăzătorilor. Sunt vizaţi în special tinerii. Sperăm să aibă succes".

Ce-i place:

Îmi place să ascult muzica clasică, să urmăresc emisiunile TV şi radio, să mă plimb şi să stau de vorbă cu oamenii. Mă interesează îndeosebi problematica socială. Îmi place dreptatea şi mi-aş fi dorit foarte mult să devin judecător.

Ce nu-i place:

Nu-mi plac oamenii neserioşi, care nu-şi respectă cuvântul dat. Detest minciuna, ipocrizia şi făţărnicia. Nu-mi place faptul că nu avem semafoare sonorizate în intersecţiile mari şi că Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului refuză orice colaborare cu noi.

Profil
Născut: 1 iulie 1949
Studii: Şcoala profesională specială de la Bucureşti
Ocupaţie: confecţioner
Familie: căsătorit, un copil şi doi nepoţi