Incendiu violent pe strada Libertăţii. O casă a fost distrusă aproape în întregime, iar o alta a fost grav avariată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la intervenţia pompierilor FOTO ISU Galaţi
Imagine de la intervenţia pompierilor FOTO ISU Galaţi

Cei doi bătrâni care locuiau în imobilul cel mai grav afectat de flăcări au fost internaţi într-un centrul social al Primăriei deoarece casa lor nu mai poate fi locuită, iar toată agoniseala lor de-o viaţă a ars.

Un incendiu extrem de violent mistuit, sâmbătă, 23 februarie 2019, două locuinţe de pe strada Libertăţii din Galaţi. Pompierii au fost alertaţi, prin 112, în jurul orei 11.00, după ce flăcări mari au apărut la acoperişul uneia dintre case. 

Din nenorocire, pe fondul vântului puternic, până la sosirea pompierilor (care s-au deplasat iniţial cu trei autospeciale), focul s-a extins şi la casa învecinată, lipită practic de imobilul unde a izbucnit incendiul.

Pompierii au reuşit să oprească extinderea incendiului şi la alte locuinţe după o intervenţie care a durat mai bine de trei ore, însă bilanţul distrugerilor provocate de flăcări la cele două case este unul dramatic. Acoperişurile, în suprafaţă totală de 200 de metri pătraţi, au ars în întregime, la fel ca şi electrocasnicele şi mobilierul din şase camere. Practic, a ars cam tot ceea ce putea arde în cele două case.

Un dintre case a fost aproape distrusă, motiv pentru care cei doi bătrâni care locuiau acolo au fost cazaţi provizoriu într-un centru al Primăriei Galaţi. Primele concluzii ale anchetei făcute de pompieri la faţa locului asupra cauzei incendiului au arătat că acesta ar fi fost provocat de o defecţiune la un coş de fum de la una dintre sobele folosite pentru încălzire.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite