Galaţi:Stelian Chivu deţine diamante şi cristale vechi de milioane de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vicepreşedintele Centrului de Consultanţă Ecologică, iar de 19 ani face tratamente prin terapii alternative. A adunat mii de cristale şi diamante, vechi de milioane de ani

După ce mai mulţi ani a lucrat în domeniul naval, Stelian Chivu s-a decis să acorde mai multă atenţie pasiunilor sale: autocunoaşterea şi tratamentele prin terapii alternative. Imediat după 1989, bărbatul a început să studieze psihologia şi să călătorească, reuşind, astfel, să aducă şi să pună în practică, la Galaţi, tratamente specifice tibetanilor şi şamanilor.

Cu aceste pasiuni m-am născut. A trebuit doar să le fac mai palpabile. Astfel, am făcut Facultatea de Psihologie, însă mi-am dat seama că a fi psiholog nu era suficient”, spune Stelian Chivu.

A urmat mai apoi: Institutul Internaţional de Programare Neurolingvistică, Institutul de Medicină Tibetană, unde a învăţat cum se lucrează cu plantele şi mineralele, a făcut şi cursurile „Tai Ci”,  „Gi Cong” şi „Reiki”.

A tratat mii de oameni
După ce a acumulat suficiente cunoştinte cât să-i poate ajuta şi pe cei din jurul său, Stelian Chivu a început să ţină diferite cursuri de parapsihologie şi programare neurolingvistică: „Aceste cursuri te ajută să te regăseşti şi să-ţi explici stările emoţionale prin care treci”, explică psihologul.

image



În paralel, gălăţeanul face tratamente prin terapii alternative, fie cu ajutorul cristalelor, fie prin intermediul unor dispozitive de încărcare şi echibrare energetică, dar şi bioterapie şi vindecări reconective.  

Singura evidenţă pe care o ţin este cea a persoanelor care au fost tratate cu ajutorul dispozitivelor. Este vorba despre 3.751 de români. Dar numărul celor care au apelat la tratamentele prin terapii alternative a fost mult mai mare”, declară interlocutorul. 

Are cristal de provenienţă extraterestră
Una dintre cele mai mari pasiuni ale lui Stelian Chivu este cristaloterapia. Aproape din fiecare ţară în care a ajuns şi-a adus pietre preţioase. Acum are mii de cristale, toate în forma lor naturală, aduse din ţările lor de origine.

Am cristale foarte rare. Dintre acestea vă pot spune moldavitul care este de provenienţă extraterestră şi l-am adus din Bolivia. La fel de rar este şi cristalul cu două vârfuri, cu apă în el, vechi de peste 15 milioane de ani. Pe acesta l-am adus din Mexic, din zona Cihuahua”, precizează Stelian Chivu.

Interlocutorul mai povesteşte: „Cele mai vechi cristale pe care le am sunt aduse de la Baia Mare. Datează de peste 32 de milioane de ani. De asemenea, cele mai scumpe pietre, evaluate între şapte şi zece mii de euro, sunt diamantele Heineken aduse din Mexic şi Bolivia”.

Profil
Născut: 22 februarie 1963, Tulcea
Educaţie: Master „Roata Medicinii” în România cu traineri din Anglia
Starea Civilă: necăsătorit

Ce-i place

Bineînţeles că îmi plac pietrele, cristalele, de aceea le şi achiziţionez şi le folosesc. Îmi plac, de asemenea, înălţimile, din orice domeniu. Din psihologie. Din vindecări. Din peşteri.

image

Am vizitat multe peşteri pentru că îmi plac foarte mult. Înălţimile cele mai înalte pe care le-am putut atinge cu deltaplanul. Sunt pasionat de psihologie şi autocunoaştere

”.

Ce nu-i place
Nu îmi place să nu reuşesc, atunci când îmi propun ceva. De asemenea, nu îmi plac energiile joase, meschine şi lipsa de optimism. În general, nu îmi plac persoanele manipulate şi care manipulează la rândul lor”.

Întrebări şi răspunsuri

Câte ţări aţi vizitat?
Am fost prin multe locuri, dar nu ştiu numărul exact al ţărilor în care am ajuns. Am vizitat Europa, dar şi zone precum Insula Paştelui, Insula Soarelui (de pe lacul Titicaca), dar şi jungla Amazoniană”.

Planuri de viitor? O experienţa inedită trăită?

Cea mai inedită experienţă a fost în Tibet, unde am mers la o mănăstire situată la 5.200 de metri altitudine. Pentru a urca acolo am exersat câţiva ani modalitatea de respiraţie, să nu am nevoie de aparate speciale. Intenţionez să plec într-o excursie în regiunea Antai, din Rusia, unde ştiu că trăiesc şamani”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite