Galaţi: Pelerinaj la moaştele Sfintei Parascheva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Pelerinaj la moaştele Sfintei Parascheva
Galaţi: Pelerinaj la moaştele Sfintei Parascheva

CFR Călători a suplimentat trenurile pe ruta Galaţi-Iaşi cu un accelerat pentru a transporta zecile de mii de gălăţeni şi brăileni care participă la pelerinajul anual la moaştele sfintei Parascheva.

Ca în fiecare an, gălăţenii au luat cu asalt agenţia CFR pentru a-şi cumpăra bilete cu destinaţia Iaşi în vederea participării la pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva.

Vorbim practic de un mic exod, atât al gălăţenilor, cât şi al brăilenilor, care se deplasează în număr foarte mare către capitala Moldovei pentru a putea atinge moaştele, despre care cred că au puterea de a-i vindeca de boli şi a le alina suferinţa.

Pentru a face faţă valului de călători, CFR Călători a suplimentat cu opt trenuri cursele către Iaşi. La Galaţi a fost introdus un tren accelerat care , în intervalul 10-16 octombrie 2009, pleacă din Galaţi la ora 11.50 şi ajunge la ora 16.07 în Iaşi. La întoarcere, acceleratul pleacă din Iaşi la ora 10.25 şi soseşte în Galaţi la ora 14.42.

La Iaşi sunt aşteptaţi sute de mii de credincioşi

Autorităţile din Iaşi au estimat că în 2008 au venit pentru a vedea moaştele aproximativ un milion de credincioşi din întreaga ţară. Şi în 2009 sunt aşteptaţi cel puţin câteva sute de mii de credincioşi, iar problema este că aceştia nu au unde să se cazeze. În acest scop au fost montate zeci de corturi în centrul oraşului.

Este important de amintit că 2009 a fost declarat prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare. Prin urmare, pelerinii pot să se închine atât la moaştele Sfintei Parascheva, cât şi la moaştele Sfântului Vasile cel Mare, care vor fi aduse de la Mănăstirea “Sf. Trei Ierarhi”.

În data de 14 octombrie 2009, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite