Galaţi: Izolarea termică a blocurilor se lasă aşteptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul bloc la care au fost demarate lucrările de anvelopare prin programul naţional de reabilitare este D7 din Ţiglina II.La celelalte două imobile, respectiv C11 şi C12 din Ţiglina II, izolarea termică a întârziat cu două luni, motivul principal fiind lipsa de bani.

Deşi lista proprietarilor care sunt de acord cu anveloparea blocurilor este din ce în ce mai lungă, Primăria nu se grăbeşte să treacă la fapte.


Spre exemplu, în urmă cu două luni autorităţile locale anunţau cu entuziasm începerea lucrărilor la primele trei imobile care vor intra în programul naţional de reabilitare, dar declaraţiile au fost „aruncate" în zadar. Şi asta pentru că, singurul imobil unde s-a început anveloparea este blocul D7 din Ţiglina II.

Citeşte şi: Galaţi: Izolarea termică a blocurilor începe cu stângul


Constructorii nu mai au cu ce
La noi s-a ajuns cam la jumătatea lucrărilor, iar acum s-au oprit pentru că este frig. Este bine, dar să vedem finalul", a declarat Constantin M, proprietarul unui apartament din blocul D7.


Celelalte două imobile, respectiv C11 şi C12, situate în acelaşi cartier, încă mai aşteaptă constructorii care se pare că au probleme cu lichidităţile.


M-au anunţat că pe 17 noiembrie 2009 că încep lucrările, însă firma Unicom care a fost desemnată sa facă anveloparea a avut probleme cu lichidităţile. Au montat schelele şi apoi au venit sărbătorile. Acum este vreme foarte răcăroasă", a explicat Nicoleta Manole, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.


Nicoleta Manole spune că firmele nu vor fi trase la răspundere până în februarie, când ar fi trebuit ca lucrările de anvelopare a celor trei imobile să fie finalizate.


Greu de spus dacă firmele vor respecta termenele, mai ales că deocamdată nu se ştie nici măcar data la care vor demara lucrările.


Alte 126 de solicitări pentru izolarea locuinţelor
Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a anunţat că alte 126 de imobile sunt trecute pe lista de aşteptare. "Pe lângă acestea, se aşteaptă finanţare pentru încă patru blocuri şi anume Ţiglina II, str. Siderurgiştilor nr. 16, bl. D8, M 16, str. M. Sadoveanu nr. 4, bl. A7, M 16, str. Lebedei nr. 5, bl. A21 respectiv M 16, str. Lebedei nr. 3, bl. L", a spus Ciumacenco.


Dumitru Nicolae, primarul Galaţiului, a anunţat că fiecare locatar va plăti, în funcţie de blocul în care locuieşte, sume cuprinse între 1.246 şi 1.308 lei, reprezentând doar 20% din costul total, pe apartament, al lucrărilor de reparaţii subsol, acoperiş şi izolare termică.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite