Un tânăr se luptă cu moartea după ce s-a intoxicat cu fum de la o sobă defectă
0Gălăţeanul în vârstă de 27 de ani a fost găsit inconştient într-o cameră a casei sale, de pe Drumul Viilor. Medicii de la SMURD l-au supus unui tratament intensiv, deoarece tânărul avea o concentraţie foarte mare de monoxid de carbon în organism.
Bărbatul a fost găsit astăzi de către membrii familiei, zăcând inconştient în patul din camera sa. Oamenii şi-au dat seama imediat de faptul că tânărul leşinase după ce a inhalat monoxid de carbon de la soba pe care o ştiau defectă. Au sunat la 112, echipajul SMURD găsindu-l pe pacient într-o stare de comă profundă.
„La sosirea nostră, pacientul vărsase şi se afla în stare de inconştienţă. A fost ventilat chiar de la faţa locului, deoarece avea o concentraţie de monoxid de carbon de circa 45% în condiţiile în care concentraţia normală la un fumător este de maxim 0,5%. Manevrele de resuscitare au continuat la Unitatea de Primire Urgenţe, scăzându-i-se concentraţia de monoxid la 31%. Este în continuare în comă şi va fi transferat la Reanimare pentru supraveghere şi tratament", a precizat dr. Angel Trifan, medic coordonator al SMURD Galaţi.
Deşi pacientul se afla în stare extrem de gravă, medicii spun că şanse de supravieţuire sunt, în pratica medicală existând precedente în acest sens.