FOTOGALERIE / Oţelul rămâne la putere în Liga I: 3-0 cu U. Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia gălăţeană a replicat în forţă cocoţării celor de la Poli Timişoara, preţ de mai puţin de o zi, pe primul loc. Oţelul a învins categoric, cu 3-0, pe Universitatea Cluj şi trupa lui Dorinel Munteanu rămâne acolo unde s-a înstalat în urma cu jumătate de an şi o zi, în postura de lider al clasamentului Ligii I.

Principalala urmăritoare a celor de la Oţelul, Poli Timişoara , câştigase vineri seară la Buzău în faţa Victoriei Brăneşti şi trecea pe primul loc, fie şi doar pentru o noapte plus câteva ore, exact în ziua în care se împlineau şase luni neîntrerupte de când Oţelul se află la şefia clasamentului.

Click aici pentru FOTOGALERIE


"Rezistă băieţii presiunii pusă de timişioreni?", a fost întrebarea cu care cei mai mulţi dintre suporterii gălăţeni au venit astăzi la stadion pentru meciul cu Universitatea Cluj.

Primul răspuns l-au primit de la Gabriel Paraschiv, care a deschis scorul în mintul 23 cu o execuţie de jucător care poate face oricând diferenţa. La fel de spectaculos a punctat Giurgiu pentru 2-0, cu un voleu necruţător de la 20 de metri.
Clujenii pot invoca o eroare a arbitrului Robert Dumitru, care nu le-a acordat un penalti la un henţ în careu făcut de Costin, la scorul 2-0. Tabela a fost închisă la 3-0 după o fază lucrată în careul adversar de cei doi fundaşi laterali ai Oţelului, pasă perfectă a lui Sălăgeanu şi Râpă a pus latul pentru primul său gol în Liga I.


În minutul 67, antrenorul Ionuţ Badea a fost trimis în tribune, pentru proteste, iar în minutul 71, Ascoli (Universitatea Cluj) a primit direct cartonaşul roşu, pentru că l-a lovit pe Viglianti, fără minge, la faza golului de 3-0 marcat de Râpă,.


Râpă: "Timişoara nu a făcut decât să ne motiveze şi mai mult"
"Victoria Timişoarei ne-a motivat foarte mult, sperăm să nu mai coborâm de pe primul loc niciodată până la finalul campionatului. Mulţumesc colegilor pentru acest prim gol al meu, este meritul lor, eu am avut de îndeplinit o simplă formalitate", a declarat Râpă, care aşteaptă să vadă dacă selecţionerul Răzvan Lucescu îl va convoca din nou la echipa naţională. "Rămâne să vedem dacă cu acest gol şi-a pus o pilă la Răzvan, cert este că Râpă poate să mai crească foarte mult în valoare", a spus şi antrenorul Dorinel Munteanu.


Gabriel Giurgiu, venit la Oţelul chiar de la U. Cluj în urmă cu patru ani, nu şi-a manifestat bucuria după golul marcat. "Nu m-am bucurat din respect pentru oamenii de la U. Cluj, pentru echipa şi locul unde am crescut", a explicat Giurgiu.

Marius Stan: "Victorie reconfortantă, venită la timp"
Directorul general al FC Oţelul, Marius Stan, a considerat acest succes drept răspunsul perfect dat atacurilor venite în ultima vreme de la conducătorii contracandidatelor la titlu. "Este o victorie reconfortantă şi venită la timp, pentru că echipa era într-o criză de moral. Mă bucur enorm pentru că jocul de astăzi a arătat cât se poate de clar că suntem aceiaşi din tur. Noi răspundem adversarilor doar pe teren, iar mesajul transmis acestora prin jocul de astăzi cred că a fost unul cât se poate de clar", a declarat Marius Stan.

Oţelul - U. Cluj 3-0
Goluri: Paraschiv '23, Giurgiu '51 şi Râpă '70.


Oţelul Galaţi: 12. Grahovaci - 3. Râpă, 30. Perendija, 18. Costin, 23. Sălăgeanu (5. Petean '89) - 26. Neagu, 29. Giurgiu - 7. Iorga, 37. Viglianti, 14. Ilie (11. Ochiroşii '83) - 10. Paraschiv (7. Pena '57). Antrenor: Dorinel Munteanu.


Universitatea Cluj:
12. M. Popa - 2. Buhuş, 6. Abrudan, 5. Pele, 16. Ascoli - 17. Voican (18. Unguruşan '55), 8. Nasser, 28. V. Gheorghe (9. Niculescu '55), 30. Cristea - 10. Păcurar, 11. Machado (26. Tony '83). Antrenor: Ionuţ Badea.


Arbitri: Robert Dumitru (central) - Cristian Nica, Sebastian Stoianov (asistenţi) - George Ionescu (rezervă)


La meci au asistat 6000 de spectatori.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite