Familie ruptă în două de infernul comunist: „Bunicul şi bunica mea au murit despărţiţi de sârma ghimpată a unei graniţe ce nu trebuia să existe”

Corneliu Musurivschi, un gălăţean de 54 de ani, este depozitarul unei istorii dramatice trăite de neamul său: mama – declarată duşman al poporului la 14 ani, tatăl – urmaş al unei familii de români, pulverizată de-a stânga şi de-a dreapta Prutului de către Armata Roşie.

Pe Corneliu Musurivschi (54 de ani) l-am întâlnit pe holurile Palatului de Justiţie din Galaţi, loc unde îşi căuta dreptatea pentru cele opt decenii de umilinţă care au trecut de când neamul lui este supus unui şir nesfârşit de umilinţe. Prezenţă discretă, dominată de un bun-simţ de modă veche, bărbatul ne-a povestit, pe îndelete, odiseea familiei sale.

Pare o poveste desprinsă dintr-un scenariu de film dintre cele mai bine vândute la Hollywood. Toate istorisirile pe alocuri şocante ale lui Corneliu Musurivschi, consemnate aici, au în spate un vraf de documente care-i confirmă, la milimetru, spusele.

Urcaţi în vagoane pentru transport de animale

Îşi începe povestea cu calvarul de neimaginat îndurat de mama lui, Elena. „Mama a fost o sfântă, domnule! A rămas orfană de tată în război, iar mama ei – bunica mea – s-a prăpădit şi ea la scurtă vreme. Mama avea 13 ani când a rămas cap de familie, fiind nevoită să se ocupe de gospodărie şi de sora ei cu doi ani mai mică“, povesteşte Corneliu Musurivschi.

În satul timişean Cărpiniş, în Banatul românesc, unde adolescenta a fost nevoită să înţeleagă viaţa altfel decât o percep generaţiile prezente, dramele se succedau într-un ritm copleşitor. După haosul războiului şi şocul morţii părinţilor, a venit tăvălugul comunist. Din motive bizare, copila pe atunci în vârstă de 14 ani (n.r. – era în anul 1951) a fost declarată de comunişti „duşman al poporului“.

Elena Musurivschi şi feciorul Corneliu. FOTO: Arhiva familiei

„Aveam ceva pământ. Nu mult, câteva hectare. Însă mama mea – era, totuşi, un copil! – nu a reuşit să facă faţă cotelor către stat, pentru că recolta era foarte mică. Nu putea munci pământul prea bine, mai ales că nu avea nici de unele, nici vite, nici unelte. Împreună cu mai mulţi săteni, care nici ei nu dăduseră cotele, au fost declaraţi duşmani de clasă şi au fost ridicaţi de Securitate, într-o noapte, urcaţi în camioane şi apoi în tren, în nişte vagoane pentru transport de animale, fără geamuri, şi-apoi duşi în celălalt capăt al ţării, în Moldova, la malul Prutului“, relatează Corneliu Musurivschi.

După un drum chinuitor, de o săptămână, timp în care n-au primit decât apă, cei aproape 100 de bănăţeni, flămânzi şi având ca avere doar hainele de pe ei, au fost deportaţi în balta Frumuşiţei, judeţul Galaţi. Li s-a arătat un teren mlăştinos aflat la est de calea ferată în zona în care Prutul se revărsa frecvent (nu exista sistemul de diguri din prezent, care a fost ridicat în 1965-1968) şi li s-a spus că acolo va fi satul lor.

Urmau să muncească în regim forţat la sistemul de diguri şi de irigaţii din zonă. Avea să înceapă un mare şantier pentru desecarea a două treimi din balta Brateşului, pentru redarea către agricultură a circa 20.000 de hectare de teren.

Şi-a săpat bordei în ziua de Rusalii

La Frumuşiţa au ajuns în zorii zilei de Rusalii. Miliţienii care supravegheau convoiul cu deportaţi le-au aruncat câteva lopeţi şi cazmale şi le-au spus că, dacă vor un acoperiş deasupra capului, n-au decât să-şi sape bordeie.

„Mama mi-a povestit că şi-a săpat un bordei – mai mult o vizuină în pământ în care să încapă împreună cu sora ei – chiar în acea zi de Rusalii a anului 1951. Până în toamnă a săpat un bordei mai mare, însă n-a putut să stea acolo prea mult. O inundaţie foarte mare de pe Prut a făcut una cu pământul bordeiele, iar cei de la Securitate au hotărât să-i mute pe deportaţi în judeţul Brăila, la Zagna, un sat care nici el nu mai există acum. Spunea mama că au plecat de la Frumuşiţa aşa cum veniseră: doar cu hainele de pe ei“.  Corneliu Musurivschi moştenitor

La Zagna, Elena a stat patru ani, la muncă forţată în câmpurile de legume şi la amenajările funciare din zonă. A plecat de acolo în momentul în care miliţienii le-au spus că nu mai au domiciliu forţat şi că se pot duce unde vor ei. Nu s-a întors în Banat. Nu mai avea nimic acolo. În plus, îl cunoscuse deja, pe şantierele de la Zagna, pe Teodor Musurivschi, cel care avea să-i devină soţ.

Teodor şi Elena Musurivschi, împreună cu copiii. Foto: arhiva personală

Ca urmare, a hotărât să meargă la Galaţi, localitate aflată la doar 20 de kilometri de Zagna, mai ales că în oraşul aflat în plină expansiune industrială se căuta foarte multă mână de lucru. Era de muncă şi în construcţii, dar şi în industria textilă sau în cea navală. Combinatul Siderurgic încă nu se construise, însă deja se vorbea foarte mult despre proiect.

Despărţiţi pe vecie de gardul de sârmă ghimpată

Teodor Musurivschi, membrul unei familii de români refugiată în 1940 din Basarabia sub ocupaţie sovietică, ajunsese la Zagna la muncă forţată. Fusese săltat de Securitate de acasă şi trimis în balta plină de ţânţari de lângă Brăila, acolo unde comuniştii intenţionau să facă un paradis legumicol, cu tot cu o fabrică-gigant de conserve din legume.

Teodor Musurivschi cu unul dintre băieţii lui. Foto: arhiva personală

Omul era considerat un „duşman al poporului“, căci avea mai multe proprietăţi la Galaţi, pe care familia lui le cumpărase cu bruma de avere salvată atunci când şi-a părăsit vatra sub ameninţarea Armatei Roşii.

Teodor (n.r. – tatăl lui Corneliu Musurivschi, cel care ne-a povestit toate aceste întâmplări), s-a născut în Basarabia, într-o familie veche de români. Rezonanţa slavă a numelui s-a căpătat de-a lungul veacurilor, ştiut fiind că influenţa rusească a fost mereu puternică între Prut şi Nistru.

În 1940, în clipa alipirii forţate a Basarabiei de către Uniunea Sovietică, părinţii lui Teodor au fost nevoiţi să ia calea băjeniei, pentru a scăpa de tăvălugul comunist, mai ales că erau oameni gospodari, cu proprietăţi, lucru care le putea atrage deportarea în Siberia.

„Mi-a povestit tata, care era foarte tânăr pe atunci, că au strâns în câteva minute ceva lucruşoare mai de valoare într-o căruţă – restul averii s-a pierdut – şi au plecat spre România. Bunica mea a rămas în Basarabia, însă, pentru că mama ei – străbunica mea – era bolnavă şi nu putea fi transportată, cu nădejdea că va ajunge şi ea în România curând sau că Basarabia se va întoarce la România“. Corneliu Musurivschi moştenitor

Istoria le-a jucat, însă, o festă. Cortina de fier avea să cadă între ei pentru totdeauna. Cei doi aveau să îmbătrânească în ţări diferite, despărţite de o graniţă din sârmă ghimpată. Nu s-au mai văzut niciodată. Au murit şi au fost îngropaţi la distanţă de sute de kilometri unul de altul. El, Ioan, aici, la Galaţi, ea, Nastasia, acolo, în Basarabia furată. 

Blestemul birocratic de la Primărie: „Parcă vorbesc cu pereţii“

În anul 1940, tocmai sosită din Basarabia, familia Musurivschi a cumpărat un teren de câteva mii de metri pătraţi la marginea satului Fileşti (pe atunci, lângă Galaţi). Au vândut o parte din lucrurile de valoare cu care veniseră şi şi-au făcut acolo o casă şi o gospodărie frumoasă. Însă pârjolul comunist a ajuns-o din nou din urmă: totul a fost demolat de autorităţi în anii ’60.

Acum, în urma dezvoltării şi sistematizării oraşului, pe respectiva proprietate se află blocurile cartierului Micro 14 din Galaţi şi un complex comercial care a aparţinut şi privatizat pe bucăţi, către o duzină de comercianţi.
După 1989, moştenitorii familiei (în speţă Corneliu Musurivschi) au făcut demersuri pentru a reintra în posesia proprietăţilor confiscate în mod abuziv de către comunişti. Începea, însă, un nou calvar, căci birocraţia românească reuşeşte deseori să atingă absurdul.

Proprietar doar pe hârtie

„Am făcut sute de drumuri la primărie, însă parcă vorbesc cu pereţii. Ba nu-i teren, ba este, dar tocmai s-a dat, ba nu ştiu ce altă treabă intervine. Nu am găsit înţelegere nici pentru scutirea de impozit pentru terenul pe care-l am doar pe hârtie, aşa că i-am dat în judecată“, ne-a spus Corneliu Musurivchi.

Corneliu Musurivschi. Foto: Costel Crângan

După ce a trecut pe la Tribunal, Curtea de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, bărbatul a primit sentinţele definitive şi irevocabile. Una dintre acestea, stabileşte că reclamantul ar trebui să primească cei 2.000 de metri pătraţi pe care i-a avut bunicul său (în zona unde s-au construit blocuri) sub formă de „teren intravilan şi construibil“.

Teren "construibil" plin de ţevi de gaze

Bărbatul a ales terenul, undeva la ieşirea din Galaţi, aferent DN 25, după ce a consultat o listă pusă la dispoziţie de Primăria Galaţi. Mai mult, juriştii primăriei au susţinut în faţa instanţei, în mod mincinos, că terenul nu este traversat de reţele de canalizare şi nu este afectat de utilităţi publice.

„La momentul punerii în posesie, am ridicat obiecţia că terenul nu este liber, ci este traversat de o conductă magistrală de gaze montată de Distrigaz, cu mai multe ramificaţii, inclusiv către staţia de epurare a oraşului. Din păcate, nu vor să îmi spună nici unii, nici ceilalţi, traseul conductei. Am un teren care în acte este construibil, dar care în realitate e o simplă păşune“, spune gălăţeanul.

Schiţa retrocedării stupide (ortoplan)

Într-un alt proces, Corneliu Musurivschi a obţinut, în 2012, încă 2.650 mp de teren, tot din proprietatea bunicului său, pe care Primăria Galaţi i-a dat (pe hârtie, evident) în trei loturi aflate pe raza Galaţiului.

Punerea în posesie întârzia inexplicabil, aşa că la începutul lui 2015, gălăţeanul a fost nevoit să apeleze la un executor judecătoresc. Surpriză, însă! Unul dintre terenuri fusese între timp dat altcuiva. Noul proprietar făcuse deja gard şi îşi înregistrase proprietatea la Cadastru.

Cei de la Primăria Galaţi încearcă, însă, să „dreagă busuiocul“. „În vederea soluţionării situaţiei prezentate, am solicitat punctul de vedere al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Există posibilitatea tehnică a schimbării amplasamentului atribuit, cu acordul prealabil al revendicatorului şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Facem precizarea că beneficiarul compensării şi-a întocmit târziu documentaţia cadastrală, lucru care a permis celorlalţi proprietari să-şi intabuleze cu prioritate titlul. Petentul a fost deja în audienţă la primarul Marius Stan şi a agreat soluţiile propuse, urmând a se face demersurile legale pentru corectarea erorilor“, a comunicat, sec, Primăria Galaţi.

VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:

FOTO O stradă din centrul Galaţiului a fost  retrocedată după ce Primăria a făcut lucrări de amenajare a zonei fără autorizaţie