Direcţia de Finanţe Galaţi şi-a recuperat cu forţa creanţe în valoare de 174 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza economică a dat peste cap chiar şi activitatea firmelor mari din Galaţi. Sute de patroni au renunţat la afacere, iar alţii au preferat să-şi reducă numărul angajaţilor şi să amâne plăţile către bugetul statului, în speranţa că aşa le va fi mai bine. Cu o datorile de peste 5 milioane de lei, ICMRS este în topul firmelor executate silit. În acest caz, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a scos la licitaţie bunuril

Însă, cum „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg", mulţi întreprinzători s-au trezit executaţi silit şi cu bunurile societăţii scoase la licitaţie de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.


Acesta este şi cazul Întreprinderii de construcţii, montaj şi reparaţii siderurgice, ICMRS, care anul acesta a disponibilizat circa 250 dintre cei circa 800 de salariaţi. Totuşi, a acumulat şi datorii către stat în valoare de 5,2 milioane de lei, ocupând astfel primul loc în topul datornicilor.


„O parte din bunurile firmei vor fi scoase la licitaţie luna aceasta", a spus George Marinescu, purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi.
Paradoxal, nu toţi reprezentanţii firmei ştiu care le este situaţia firmei.


Este o noutate pentru noi că suntem executaţi silit. Ştiu că avem datorii. Asta pentru că nu avem comenzi.S-a reuşit doar plata salariilor, dar nu şi a obligaţiilor restante către stat", a declarat Toader Ţebreanu, vicepreşedintele sindicatului din ICMRS.


Executările au adus 174 milioane de lei
Aplicând metoda recuperării forţate, Fiscul a adus, în primele 11 luni ale acestui an, la bugetul statului 174 milioane de lei, din care 119 de milioane lei reprezintă încasări din plăţi efectuate de debitori după comunicarea somaţiilor, iar 78 de milioane lei provin din popririle asupra conturilor bancare. De asemenea, de la începutul anului, Fiscul a recuperat , în urma valorificării sechestrelor pe bunurile mobile şi immobile, circa 3,6 miliioane de lei.

Topul datornicilor
Alături de întreprinderii de construcţii, montaj şi reparaţii siderurgice se mai regăsesc şi Happyfer cu o datorie de 4,9 milioane de lei, Gasequip - 3,7 milioane de lei, Romnef - 2,7 milioane de lei şi Neriluc cu 2,7 milioane de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite