De unde vine expresia „a fi în branşă“. Cum s-a deturnat sensul ei de la afaceri la puşcărie
0Transformarea, pe cât de ciudată, pe atât de insistentă, face parte din marea mistificare a istoriei moderne a României, declanşată după Al Doilea Război Mondial de către puterea comunistă.
În urmă cu un secol şi ceva, „a fi în branşă” era un lucru cu totul special. De fapt, în branşe intrau pe atunci doar adevăraţii specialişti din diversele domenii ale economiei şi segmente ale societăţii româneşti, ceea ce făcea ca dovada apartenenţei la o astfel de entitate să fie recomandarea supremă a profesionismului.
Ceva mai aproape de zilele noastre, prin mahalalele şi cartierele muncitoreşti ale marilor oraşe, „a fi în branşă” a căpătat, însă, alte conotaţii, mai mult negative, căci semnifica apartenenţa la o anumită grupare mai puţin „ortodoxă”, de regulă infracţională.
Sunt de notorietate replicile (rostite în bună parte de marii actori Jean Constantin şi Puiu Călinescu) din filmele româneşti din seria „BD” în care, invariabil, apartenenţa la o branşă era sinonimă cu încălcarea legilor.
În faţa acestui dublu standard, o „traducere” a sensului corect al expresiei este cu atât mai necesară, cu cât, în esenţă, am avut de-a face, în ultimele şapte-opt decenii, cu o mistificare a istoriei căreia i-a picat victimă colaterală şi amintita expresie.
Şi totuşi, ce este o branşă?
Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX), branşa este legată, cum spuneam, de noţiunea de specialist: BRÁNŞĂ, branşe, s. f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoţ etc.). Loc. adj. De branşă = de meserie; specialist. – Din fr. branche.
De altfel, istoria necenzurată a secolului al XIX-lea abundă, în România, de referiri la asociaţiile de profesionişti numite branşe, sau chiar de încercările spectaculoase a reuni branşele, adică profesioniştii, sub un deziderat comun, cu implicaţii economice şi sociale profunde.
Bunăoară, pe 14 aprilie 1896, un grup de 14 oameni de afaceri din Galaţi au luat iniţiativa fondării unei asociaţii sub numele „Societatea Branşelor din Galaţi”. Societatea avea ca scop asocierea comercianţior, meseriaşilor şi funcţionarilor, astfel încât membrii societari să fie sprijiniţi la demararea unor afaceri, dar şi ajutorarea lor sau a familiilor lor în cazuri de boală sau de deces.
După cum scrie istoricul Tudose Tatu, fondatorii au ales un Consiliu de Administraţie pe care l-au mandatat „a întemeia societatea pe o bază atât de sănătoasă, încât orişice administraţie viitoare, oricât de vitregă ar fi ea, să nu o poată distruge niciodată”.
Fondatorii mai apreciau că „Societatea Branşelor” era necesară şi în condiţiile în care mediul comercial din Galaţi era alcătuit din numeroase naţionalităţi, fiecare dintre comercianţi concurând, pregătindu-şi unul altuia „fără mustrare de cuget, moartea morală, materială şi socială”.
În concluzie, fondatorii îşi propuneau atât o reglementare a concurenţei pe piaţă şi ajutarea societarilor la dezvoltarea afacerilor, dar şi constituirea unei structuri puternice ca partener de dialog cu administraţia oraşului.
Un fel asociaţii profesionale cu parfum de corporaţie
Potrivit lui Florin Jianu, preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), prezent la Galaţi cu prilejul „Zilei Înteprinzătorilor” 2016, întreprinzătorii gălăţeni de la 1896 au reuşit ceea ce nu au reuşit structurile patronale de astăzi, să aibă o bancă a IMM-urilor.
„Există tradiţie în Galaţi, există o istorie bogată a întreprinzătorilor. Cei care reprezentau breslaşii din acea perioadă, întreprinzătorii de astăzi, au reuşit ceea ce noi nu am reuşit după 26 de ani de la revoluţie, să avem o bancă a IMM-urilor. Industriaşii gălăţeni înfiinţaseră un fond mutual de ajutor pentru întreprinzători, dar şi pentru angajaţi şi membrii societăţii”, a declarat Florin Jianu.
Fondurile societăţii erau adunate din cotizaţii, donaţii, amenzi, dar şi din „veniturile balurilor, seratelor şi alte evenimente, veniturile eventualelor investiţii făcute de societate, ca şi cele provenite din organizarea loteriilor”. Simplu şi eficient.
„Există date concrete despre tranzacţii ce ilustrează modul în care se adunau banii în contul „Societăţii Branşelor” de la Casa de Depuneri, Consemnaţii şi Economii, dar şi despre cum erau oferite împrumuturile celor care voiau să îşi finanţeze afacerea”, de declarat şi Marian Filimon, preşedintele Patronatului IMM-urilor din Galaţi.
Un astfel de exemplu, extras dintre documentele îngălbenite de vreme ale arhivelor, este un act autentificat de Tribunalul Covurlui sub nr 954/24.03.1904, prin care un anume Sandu Pătraşcu a contractat de la Societatea Branşelor un împrumut de 1.500 de lei, pe doi ani, cu dobânda de 1,5%. La încheierea contractului, societatea a încasat dobânda pe 6 luni şi a înregistrat ipoteca pe imobilul din Piaţa Libertăţii nr 72.
Alt aspect important este că, prin calitatea de membru al societăţii branşelor, orice agent economic dobândea privilegii importante în relaţiile cu statul sau cu marile firme europene. Cu alte cuvinte, a fi în branşă era sinonim cu a avea certificare de calitate şi bonitate financiară.
Branşele, duşmancele poporului
Sensul originar al expresiei a fost deformat grav după Al Doilea Război Mondial, pe măsură ce puterea comunistă încerca să demonstreze că economia privată este un lucru rău.
Branşele au fost desfiinţate prin decret de stat, proprietăţile le-au fost confiscate (nici în ziua de astăzi nu s-a reuşit recuperarea patrimoniului, care a rămas pierdut pe veci), iar locul lor a fost luat, pe partea economică, de tot felul de cooperative meşteşugăreşti controlate de stat.
Activitatea socială şi de întrajutorare economică aferentă asociaţiilor profesionale a dispărut însă (de-abia după 1989 a reapărut în parte, cum ar fi cea afentă Baroului), dat fiind că statul comunist nu avea niciun motiv să încurajeze iniţiativa privată.
În paralel cu dezagregarea instituţională, pe seama branşelor s-au construit şi o serie de lozinci şi scenarii în care amintitele organizaţii erau prezentate publicului larg ca fiind de tip infracţional, monopolist, evazionist, lipsit de orice urmă de morală.
Aşa se face că, în perioada în care s-au turnat filmele din seria „BD”, expresia „a fi în branşă” ajunsese să aibă, pentru public, un sens cât se poate de reprobabil, respectiv apartenenţa la un grup de oameni care încalcă legea: hoţi de buzunare, speculanţi, bişniţari, traficanţi de diverse lucruri.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
