Cum faci cea mai bună ciorbă cu afumătură şi tarhon. Reţeta salatei de ceapă cu care se serveşte preparatul
0Preparatul este specific Ardealului şi reprezintă o combinaţie delicioasă între legume, precum ţelina, morcovul şi ardeiul gras, fasole şi carnea afumată. Vom folosi oţet de mere sau de vin ca să acrim ciorba, care se drege apoi cu smântână.
Vom începe prin a pune fasolea la înmuiat cu o seară înainte, iar a doua zi o clătim şi o punem la fiert. Prima apă se va arunca după ce a fiert fasolea, urmând ca ciorba să se realizeze în cea de-a doua apă, în care vom pune şi carnea afumată la fiert.
Ingrediente pentru 8-10 porţii:
-Fasole-400 de grame;
-Carne afumată cu os-400 de grame;
-Ţelină-150 de grame;
-Ceapă-250 de grame;
-Morcov-150 de grame;
-Ardei gras-150 de grame;
-Pastă de tomate-80 de grame;
-Tarhon-un vârf de linguriţă;
-Cimbru-un vârf de linguriţă;
-Pătrunjel-o legătură;
-Sare-20 de grame;
-Piper-două grame;
-Oţet de mere sau de vin-50 de mililitri;
-Ulei de floarea soarelui-50 de mililitri.
”Vom lăsa carnea să fiarbă cu fasolea până când carnea se va desprinde uşor de pe os. În tot acest timp, curăţăm legumele, adică ţelina, ceapa, morcovul şi ardeiul gras şi le tăiem cuburi, le punem în 50 de mililitri de ulei şi le sotăm, le călim într-o tigaie, iar la final adăugăm pasta de tomate pentru a lega compoziţia pentru ciorbă”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.
Compoziţia amintită va fi adăugată peste fasole şi carne, punem sare şi piper după gust, tarhonul, cimbrul şi pătrunjelul, iar apoi acrim ciorba cu puţin oţet de mere sau oţet de vin. Înainte de a servi ciorba cu afumătură, o vom drege cu smântână, peste care s-a pus în prealabil o lingură de făină.
”În zona Ardealului, de unde provine preparatul, se consumă ciorbele îngroşate cu rântaş de făină, lucru care nu se întâmplă prea des în zona Moldovei”, face un scurt istoric maestrul Nichi Mărăcine.
Ciorba cu afumătură şi tarhon se serveşte cu o delicioasă salată de ceapă. Prepararea ei este foarte rapidă şi uşoară. Se toacă ceapa, se amestecă cu sare şi oţet şi se lasă la scurs. La ciorba de afumătură merge şi o tărie, pentru cei care au stomac pentru aşa ceva.