Campanie de donare de sânge la Galaţi. Ce condiţii trebuie să îndeplinească voluntarii şi ce beneficii pot obţine

Campanie de donare de sânge la Galaţi. Ce condiţii trebuie să îndeplinească voluntarii şi ce beneficii pot obţine

FOTO Arhivă Adevărul

Acţiunea este organizată, pentru perioada 16-20 aprilie, de organizaţia Junior Chamber Internaţional (JCI) Galaţi în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Galaţi. Programul pentru donare este de luni până vineri, între orele 7.30 – 11.00

Ştiri pe aceeaşi temă

Junior Chamber Internaţional (JCI) Galaţi în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Galaţi desfăşoară a II-a ediţie a proiectului ’’SHARE YOUR BLOOD, SAVE A LIFE!” extinsă anul acesta la nivel national prin Federaţia JCI România, ce are drept scop promovarea şi conştientizarea importanţei donării de sânge.

„Invităm toţi galăţenii să vină în ajutorul semenilor, nu doar să se înduioşeze de necazul acestora. Campania de donare de sânge se va desfăşura în perioada 16-20 aprilie, la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Galaţi, situat pe strada Ciprian Porumbescu. Programul pentru donare este de luni până vineri, între orele 7.30 – 11.00”, spun organizatorii.

Potrivit statisticilor, în România doar 2% din populaţie donează sânge. În aceste condiţii, constănţenii care vor să dea o mână de ajutor celor care au nevoie de transfuzii sanguine, precum victimele accidentelor, cei ce suferă operaţii dificile sau bolnavii care necesită tratamente împotriva cancerului, sunt invitaţi să se alăture acestei campanii.

„Prin această iniţiativă, JCI Galaţi doreşte să încurajeze tinerii oraşului nostru să doneze sânge. A fi donator de sânge este un gest voluntar, umanitar, neremunerat şi anonim. Este o acţiune făcută din suflet pentru a salva o viaţă de om”, spun organizatorii.

Donând 450–500 ml de sânge, puteţi salva până la 3 vieţi omeneşti. Cantitatea de sânge donat se reface ca volum într-un interval de timp de până la 4 săptămâni. Donând sânge, puteţi fi eroul necunoscut al unui om aflat la nevoie, pe patul de spital.

Pe lângă bucuria de a ajuta, de a salva vieţi, există şi alte beneficii personale ale acţiunii de donare de sânge. Pentru o viaţă sănătoasă chiar se recomandă să donăm sânge periodic. Studiile medicilor au arătat că donatorii îşi reduc semnificativ riscul de boli cardiovasculare, riscul de a se îmbolnăvi de cancer şi riscul de a paraliza.

Când donaţi, vă ajutaţi organismul să-şi împrospăteze sângele şi să-şi crească imunitatea. De asemenea, creşte rezistenţa la traumatisme, iar în cazul unui accident, organismul se va reface mai uşor, fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui. În plus, pentru a putea dona sânge, vi se efectuează un mini-set de analize gratuit, inclusiv se măsoară tensiunea, ritmul cardiac, temperatura corpului şi nivelul de hemoglobulina din sânge.

Criterii pentru donatorii de sânge

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit şi/sau nu sufera în prezent de hepatită virală, TBC, sifilis, infecţie cu HIV, malaria, bruceloza, ulcer, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inima, afecţiuni neurologice, neoplazii.

Persoanele având vârsta de peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt  în evidenţă cu boli de inimă sau neurologice. Cu două zile înainte de donare este interzis consumul de  băuturi alcoolice. În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor şi minim 500 ml lichide.

„Dacă v-aţi decis să donaţi sânge, vă aşteptăm în perioada 16-20 aprilie, între orele 7.30 – 11.00, la Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Galaţi, situat pe strada Ciprian Porumbescu, având asupra dumneavoastră un act de identitate (buletin, carte identitate, document provizoriu de identitate, permis de conducere, paşaport), în original şi în termenul de valabilitate”, spun organizatorii.

Despre JCI

Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări.

ornind de la viziunea JCI „de a fi cea mai importantă reţea globală de tineri activi”, membrii JCI îşi propun să transpună în realitate misiunea JCI „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”. Printre membrii marcanţi ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi Annan (Secretar General al ONU), foşti preşedinţi ai SUA : George Bush Sr., Bill Clinton, Gerald Ford, Richard Nixon, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, prinţul Albert de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo Obuchi, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan Bielecki, şi multe alte personalităţi, care s-au afirmat ulterior în cele mai diverse domenii.

În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în mai multe oraşe din ţară: Braşov, Bucureşti, Buzau, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploiesti, Timişoara, Galaţi. Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), dezvoltare individuală (JCI Training), relaţii internaţionale (conferinţe internaţionale JCI şi programe de twinning) şi responsabilitate faţă de comunitate (Share Your Blood, Umanitara). 

citeste totul despre: