Contractele dubioase dintre Renamed şi spitale au fost încheiate în perioada 2008 - 2010 şi au ca obiect furnizarea de materiale pentru dializă sau întreţinerea de aparatură medicală.

Firma a câştigat licitaţii la următoarele instituţii: Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, Spitalul General Căi Ferate Drobeta Turnu Severin, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi, Spitalul General CF Ploieşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalul Judeţean Deva şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

Cel mai important contract a venit de la Spitalul Judeţean Craiova şi a fost atribuit în august 2009, având ca obiect furnizarea de materiale sanitare în valoare de 3,36 milioane lei.

Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi a cotizat în conturile Renamed Farma cu 1,5 milioane lei. Contracte au fost încheiate pentru anii 2008 și 2009 şi se referă la consumabile pentru dializă.

Acţionarii Renamed Farma sunt Dan şi Sofia Steluţa Duţescu. Interesant este că soții Duţescu şi sindicalistul Marius Petcu sunt asociaţi în alte patru societăţi: Renamed Nefrodiamed, Renamed Dialcare, Renamed Nefrodial şi Renamed Medical Service II. Toate aceste firme au afaceri în domeniul medical.