Şi-au ruinat carierele pentru sex şi bani. Directorul de liceu care cerea favoruri sexuale şi şeful de spital care includea şpaga în contract

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Marin Coman Foto: Costel Crângan
Profesorul Marin Coman Foto: Costel Crângan

Marin Coman, director la un liceu particular, şi Negru Teodor, fost director al Spitalului „Anton Cincu” din Tecuci, s-au discreditat în ochii opiniei publice. Primul şi-a clădit o carieră frumoasă în învăţământ, dar a sfârşit prin a cere favoruri sexuale unei eleve pentru a o trece clasa, iar cel de-al doilea conducea o unitate medicală importantă, însă şi-a ruinat cariera după ce a fost prins luând mită într-o parcare.

Marin Coman (82 de ani), profesor de matematică şi fondator şi director al unui liceu particular în Galaţi a intrat în colimatorul procurorilor DIICOT Galaţi după ce a fost reclamat de o elevă de la liceul care îi poartă numele că i-a cerut favoruri sexuale ca să poată promova clasa. „Marin Coman a pretins direct şi pentru sine lui P.V.P, elevă la Liceul «Marin Coman», să întreţină lunar raporturi sexuale, promiţându-i în schimb că îşi va exercita influenţa pentru a-i determina pe profesori să o treacă la disciplinele studiate de ea, dar şi să o scutească de plata taxelor şcolare“, au precizat în rechizitoriu procurorii DIICOT.

Dascălul a fost judecat alături de alte nouă persoane, inculpate pentru constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, trafic de minore şi trafic de persoane. Procurorii DIICOT au descoperit o adevărată reţea de racolare a minorelor, care erau apoi exploatate sexual prin înşelăciune şi constrângere. Capii organizaţiei infracţionale sunt Ionelia Livia Bunduc, Anamaria Bunduc şi Laurenţiu Duca. Tinerele erau „promovate“ pe un site local de anunţuri din Galaţi, al cărui administrator era Laurenţiu Duca. Pe acest site, profesorul Marin Coman a identificat-o pe eleva care învăţa la liceul pe care îl conducea şi i-a venit ideea să o şantajeze sexual.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe Marin Coman la un an de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă în formă continuată, aplicarea pedepsei fiind amânată pe un termen de încercare de doi ani. În această perioadă dascălul va fi monitorizat, iar dacă va mai comite o altă infracţiune, va ajunge după gratii. Totodată, judecătorii i-au interzis lui Marin Coman să mai ocupe funcţia de director al liceului şi să mai predea la catedră pentru o perioadă de 3 ani.

Procurorii DIICOT au stabilit că nouă minore au fost atrase în afacerea pornografică în perioada ianuarie 2013-februarie 2015, tarifele practicate de fete variind între 200 şi 250 de lei. Instanţa le-a aplicat celorlalţi inculpaţi din dosar pedepse între 3 şi 8 ani de închisoare cu executare. Hotărârea Tribunalului Galaţi, pronunţată pe 21 februarie, nu este definitivă, fiind atacată cu apel la instanţa superioară.

Nicio plată fără şpagă

Negru Teodor, fost director al Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, a fost judecat pentru luare de mită, după ce, în perioada 2014 – 2016, a pretins şi primit 10.000 de euro de la administratorul unei societăţi comerciale, în schimbul derulării în bune condiţii a contractului încheiat în anul 2014 şi a deblocării la plată a unor facturi emise de societatea comercială respectivă către Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci.

Totul a început pe 21 iulie 2014, când a fost semnat un contract finanţat din fonduri europene, în urma câştigării unei licitaţii publice, cu Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, având ca obiect dezvoltarea, instalarea şi mentenanţa unui sistem informatic care să deservească această unitate spitalicească, valoarea contractului fiind de 870.921 lei. 

director

Negru Teodor FOTO arhivă Adevărul

”Imediat după încheierea contractului, inculpatul Negru Teodor i-a solicitat administratorului societăţii comerciale respective suma de 20.000 de euro, în vederea achitării la timp a facturilor şi în vederea punerii la dispoziţie a tuturor datelor necesare derulării în bune condiţii a contractului. Întrucât administratorul societăţii a considerat că suma cerută este nejustificat de mare, în urma <<negocierilor>> purtate între martorul denunţător şi Negru Teodor, acesta din urmă a acceptat ca suma pretinsă drept mită să fie în valoare de 10.000 - 12.000 de euro”, susţin procurorii anticorupţie.

Timp de un an de zile, în perioada 2014-2015, fostul manager al Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a primit 7.000 de euro de la administratorul societăţii comerciale de care aminteam anterior prin doi intermediari. 

Prins cu mita într-o parcare

La începutul anului 2015, firma martorului denunţător a încheiat cu Spitalul Municipal „Anton Cincu”, reprezentat la acea dată de Negru Teodor, un contract post-implementare cu durata de un an, având ca obiect asigurarea mentenanţei părţii software a proiectului. 

În urma derulării acestui nou contract, societatea respectivă a emis mai multe facturi, care au fost refuzate la plată, invocându-se diverse motive. Ulterior,  Negru Teodor le-a spus verde în faţă că nu va plăti acele facturi decât în condiţiile în care se va respecta înţelegerea iniţială, conform căreia trebuia să primească mită între 10.000 - 12.000 de euro, din care mai trebuia achitată suma de aproximativ 3.000 - 5.000 de euro. 

Administratorul firmei l-a denunţat însă la DNA, iar fostul manager al Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a căzut în plasa procurorilor anticorupţie. Pe 12 aprilie 2016, Negru Teodor a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce a primit de la denunţător ultima tranşă din „datoria” pretinsă într-o parcare de la popasul Tişiţa, judeţul Vrancea, respectiv suma de 13.200 lei (echivalentul a 3.000 de euro). 

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe 20 decembrie 2016 la 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei şi l-a obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Tecuci sau la Şcoala Gimnazială "Ion Petrovici" Tecuci. Instanţa a dispus şi confiscarea banilor primiţi drept mită de Negru Teodor, fiind vorba de 3.000 de euro şi 18.000 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite