ÎNFIORĂTOR O femeie din Galaţi şi-a tăiat un sân şi a ajuns la Urgenţe cu el într-o pungă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sosirea echipajului unei ambulanţe, părea că nu simte durerea. A fost dusă direct în sala de operaţii, dar, din păcate, va rămâne mutilată tot restul vieţii

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi (SJA) s-a confuntat cu un caz care i-a şocat pe membrii acestuia, un ambulanţier şi o asistentă medicală, obişnuiţi cu victimele unor întâmplări şi fapte dramatice .
Prin Dispecerat, li s-a comunicat o adresă la care o femeie s-a automutilat. Nu s-au aşteptat însă la ceea ce le-a fost dat să vadă.
„Ajunşi la domiciliul pacientei, au găsit-o cu un sân tăiat, plină de sânge. Femeia îngăima cuvinte neinteligibile şi părea că nu simte durerea şi ţinea într-o mână sânul. A fost convinsă să urce în ambulanţă fiind apoi transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă", ne-a declarat dr Mihai Polinchi, directorul SJA.

Şi personalul de Unitatea de Primiri Urgenţe a fost şocat de acest caz neobişnuit.
„Femeia, în vârstă de 68 de ani, a fost adusă cu sânul stâng tăiat şi pus într-o pungă din polietilenă. După toate probabilităţile, pacienta, care este cunoscută cu tuburări psihice, ar fi încercat să se sinucidă, dar n-a reuşit şi s-a automutilat. A fost dusă urgent în sala de operaţii şi medicul de gardă a suturat plaga creată. Din păcate, pacienta va rămâne mutilată tot restul vieţii. După tratamentul chirurgical va fi transferată la Spitalul de Psihiatrie", ne-a informat şi dr Angel Trifan, medicul coordonator UPU-SMURD

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite