Vrancea are la dispoziţie peste 100 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor judeţene. Ce solicită primarii din comunele traversate de investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de asfaltare ar putea începe în acest an
Lucrările de asfaltare ar putea începe în acest an

Aproximativ 120 de kilometri de drumuri judeţene din Vrancea vor fi modernizaţi total în următorii trei ani, cu bani de la Uniunea Europeană. Este vorba despre proiecte finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional.


Conferinţa de lansare a primelor trei proiecte a avut loc astăzi, la Consiliul Judeţeean Vrancea, la eveniment fiind prezenţi atât autorităţi, managerii de proiect, cât şi primarii localităţilor care vor beneficia de o infrastructură demnă de scolul XXI.

Un prim proiect vizează modernizarea  infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile Dumbrăveni, Gugeşti, Popeşti, Urecheşti, Budeşti, Coteşti, Blidari, Bonţeşti, Dălhăuţi, Faraoanele, Râmniceanca, Beciu, Odobeşti cu conectivitate directă la reţeaua transeuropeană de transport.

Modernizarea DJ 205 D vizează asfaltarea a 29,7 km, urmând să se execute 60 de staţii care vor deservi transportul public de călători, execuţia a 40.485 mp trotuare pe toată lungimea drumului din intravilan, execuţia a 370 m parapete de protecţie, montarea a 347 indicatoare rutiere, 219 indicatoare cu leduri - semnalizare luminoasă, execuţia a 88,4 km marcaje longitudinale, amenajarea a 37 treceri de pietoni cu semnalizare luminoasă cu panou fotovoltaic. Valoarea totală a proiectului este de 108.547.817,35 lei, cofinanţarea de la Consiliul Judeţean fiind de 2,146 de milioane de lei.

Al doilea drum modernizat cu fonduri europene este Focşani – Goleşti – Vîrteşcoiu – Odobeşti, în lungime de 15,187 kilometri din DJ 205C. Aici vor fi amenajaţi 13.594 mp trotuare, amenajarea a 28 treceri de pietoni cu semnalizare luminoasă cu panou fotovoltaic, montarea a 150 indicatoare rutiere, execuţia a 45,5 km marcaj longitudinal, execuţia a 180 m parapete de protecţie, realizarea de investiţii pentru siguranţa rutieră (marcaje rutiere, indicatoare, borne şi parapete), inclusiv semnalistică luminoasă verticală pentru treceri de pietoni, cu alimentare fotovoltaică (pachet semnalizare rutieră). Acest proiect are o valoare de 46,7 milioane de lei, de la bugetul judeţului Vrancea urmând s se aloce 922.642 de lei.

În fine, cel de-al treilea proiect prezentat azi vizează modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile: Limită judeţ Buzău – Voetin – Sihlea – Obrejiţa – Tâmboieşti – Bordeşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN-T. Astfel, vor fi modernizaţi şi reabilitaţi 22,5 km din drumul judeţean DJ 202E, se vor moderniza două poduri, modernizarea şi realizarea a 10 km de trotuare şi trasee pietonale, execuţia unei staţii de transport public şi a unei alveole, execuţia unor elemente suplimentare destinate siguranţei circulaţiei (parapete metalice, 22,6 km marcaje, 40 treceri de pietoni cu avertizări luminoase, 24 buc. benzi rezonatoare, indicatoare rutiere), amenajarea a 40.144 metri liniari de rigole şi şanţuri, montarea de borduri teşite pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi la proprietăţi, amenajarea a 51 podeţe de descărcare. Creşterea portanţei se va asigura prin amenajarea unui sistem rutier nou, iar viteza medie de deplasare va creşte de la 30 km/h la 60 km/h, asigurându-se astfel fluidizarea traficului.

Primarii prezenţi la eveniment şi-au exprimat speranţa că lucrările vor fi demarate cât mai repede.

image

"Sperăm să se circule şi la noi în condiţii bune, pentru a putea să atragem investitori în zonă. Totodată, sper să nu fie contestaţii la licitaţii, pentru că fondurile europene nu sunt ca cele guvernamentale şi aici există o disciplină clară. Rugămintea mea este ca proiectanţii să vină să discute cu noi, pentru că nu vrem să avem probleme mai târziu. Noi, primarii, ştim foarte bine punctele critice din comunităţi, mă refer la inundaţii şi dacă nu se face proiectarea bine din start, la fonduri europene nu se mai poate interveni", a spus Ştefan Moscu, primarul comunei Cîrligele şi totodată preşedintele Asociaţiei Comunelor din Vrancea.

Primarii au mai primit asigurări că infrastructura de la aceaste proiecte nu va fi afectată de lucrările de apă şi canalizare din celălalt proiect mare al Consiliului Judeţean. Potrivit managerilor de proiect, peste 30 de firme, reunite în şase mari asocieri, şi-au exprimat interesul pentru realizarea proiectelor.

În perioada imediat următoare va avea loc lansarea a încă două proiecte, astfel că în anul 2021 în Vrancea vor fi reabilitaţi în total 120 kilometri de drum judeţean. Valoarea totală a celor 5 drumuri este de 466 milioane de lei, echivalentul a 103,5 milioane de euro.

La acest moment, Vrancea are o reţea de drumuri judeţene de 731 de kilometri, din care doar 200 sunt modernizaţi complet.


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite