VIDEO Primarul Focşaniului, atac la predecesorul său şi la funcţionarii pe care i-a moştenit: „Sunt incapabili şi inconştienţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Cristi Misăilă şi fostul primar, Decebal Bacisnchi
Primarul Cristi Misăilă şi fostul primar, Decebal Bacisnchi

Edilul a ţinut să se plângă de greaua moştenire pe care a primit-o, în principal în privinţa dotării societăţii care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi şi a drumurilor.

Bombardat din toate direcţiile cu privire la modul urât în care arată oraşul Focşani, cu spaţii verzi neîngrijite şi gropi în asfalt, primarul PSD al municipiului, Cristi Misăilă, a răbufnit marţi seara, în şedinţa Consiliului Local.

Acesta a pasat întreaga responsabilitate pe vechea conducere a Primăriei Focşani, adică la fost primar PSD Decebal Bacinschi, care i-ar fi lăsat o proastă moştenire, şi în materie de dotări, dar şi de funcţionari slab pregătiţi.

“Cu tot respectul pentru fosta conducere a Primăriei Municipiului Focşani, pot spune că din punct de vedere al dotării Direcţiei de Dezvoltare privind întreţinerea spaţiilor verzi, avem doar 44 de angajaţi, din care doar 19 sunt folosiţi pentru cosit şi întreţinere arbuşti şi garduri vii. Avem o dotare de 10 motocoase, 5 maşini de cosit, 4 maşini de tuns gard viu. Au fost alocaţi bani pentru a se dota Direcţia de Dezvoltare cu alte utilaje. Având în vedere că bugetul a fost aprobat onor domnului preşedinte Iohhanis abia pe 28 martie şi procedurile de licitaţie durează minim 45 de zile pentru procedura simplificată, suntem  în situaţia în care în acest moment nu dispunem nici de dotare, care ne-ar fi strict necesare pentru întreţinerea celor aproximativ 70 de hectare de spaţii verzi. Normativele în vigoare că pentru întreţinerea în spaţii verzi spun că avem nevoie de minm şase lucrători pe hectar, deci ar fi nevoie de 420 de angajaţi”, a spus nervos primarul Misăilă.

Acesta a lansat un atac şi la adresa funcţionarilor din instituţia pe care o conduce, făcându-i incapabili şi inconştienţi, în contextul în care proiectul de hotărâre privind externalizarea serviciului de iluminat public nu a fost aprobat.

“Nu din vina mea, ci din vina tot a unor angajaţi pe care i-am moştenit, care sunt incapabili şi inconştienţi, pentru că atunci când le cer ceva nu ştiu şi nu realizează importanţa a ceea ce le cer şi înţeleg doar că trebuie să tragă de timp sub orice formă”, şi-a jignit primarul subalternii.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite