Suferinţele crunte ale celui mai prolific pictor bisericesc din România. „Dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut sală la Luvru“

Unul din cei mai mari pictori bisericeşti români din secolul trecut este, ca şi alte personalităţi vrâncene din lumea artelor, a ştiinţelor şi a culturii în general, un mare necunoscut chiar la Focşani, oraş în care a trăit cea mai mare parte a timpului.

Vasile Pascu a fost un pictor polivalent, abordând atât pictura bisericească, cât şi cea peisagistică. S-a născut în anul 1910 şi a studiat la Iaşi, la Academia de Belle Arte, fiind ucenic al marelui pictor Octav Băncilă. Ulterior a fost profesor de desen la Huşi, perioadă în care îşi face remarcat talentul său de pictor bisericesc

“Anul 1935, cât încă mai era profesor, poate fi numit anul de debut în pictura bisericească a lui Vasile Pascu. Prima dată se urcă pe schele la Biserica Mănăstirii Precista (Maica Domnului) din Vaslui, alături de pictorul Sebastian Constantinescu din Argeş. A fost o perioadă fericită din viaţa lui”, potrivit criticului de artă Roxana Bărbulescu, care i-a dedicat un album.

După 1940 intră în cercul select al pictorilor bisericeşti, când, după un examen susţinut la Ministerul Cultelor şi Artelor, obţine cu brio autorizaţia de pictor bisericesc.

Chiar şi înrolat pe front, Vasile Pascu continuă să-şi ducă mai departe pasiunea şi este remarcat de superiorii săi, care i-au acordat tot sprijinul în pictarea unei biserici din zona Tiraspolului, lucrare care a impresionat pe toată lumea. Vestea talentului său s-a răspândit în toată ţara, astfel că după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost solicitat să picteze zeci de biserici.

Printre bisericile pictate de Vasile Pascu se numără cea de la Necule, de lângă Gherla, biserica din Iacobeni-Suceava sau Biserica Sf. Nicolae Copou-Iaşi, despre ultima marele pictor Corneliu Baba spunând, în anul 1962, când l-a cunoscut pe Vasile Pascu, că este cea mai frumoasă pictură bisericească din Iaşi.

Practic, Vasile Pascu şi-a închinat viaţa picturii bisericeşti, pentru care şi-a sacrificat chiar şi viaţa, mai puţin familia, care a ocupat un rol important în viaţa sa.

A avut cinci copii, patru fete şi un băiat, cei mai mulţi dintre ei moştenindu-i talentul.

Acasă, doar de Crăciun şi Paşte

"Tatăl meu era acasă la Crăciun şi la Paste. În restul timpului era pe şantier, unde a lucrat la peste 140 de biserici, în particular în Bucovina şi Transilvania. Dacă pe şantiere picta sfinţi şi cuvioşi, acasă executa compoziţie, peisaje, în acuarela şi tempera, după schiţele pe care le făcea când era departe de familie. Modest şi nedorind mediatizarea, nu a avut nici o expoziţie personală. Pasiunea tatălui meu s-a transmis întregii familii, care a devenit o familie de pictori de biserici", povesteşte fiica artistului, Elena Pascu Bîrhala, ea însăşi un cunoscut pictor la Focşani, cu zeci de expoziţii naţionale la activ.

Vasile Pascu era un om liber, prin excelenţă, cu multă credinţă în Dumnezeu, iar acest lucru avea să-i aducă necazuri în perioada comunistă.

S-a opus sistemului şi în anul 1970 a fost arestat. În 1971 a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru "propagandă împotriva orânduirii socialiste". Este graţiat după un an şi patru luni din şi, din dorinţa de a-şi proteja familia, nu a dorit să-şi amintească prea multe despre chinurile pe care le-a îndurat în detenţie.

A mai continuat să picteze până în anul 1978, pe 30 decembrie, când a murit acasă, în mijlocul familiei.

Necunoscut la el acasă

“Dacă ar fi trăit la Paris, pictorul bisericesc Vasile Pascu ar fi avut sala permanentă la elitistul Muzeu Louvre, iar dacă ar fi emigrat în Statele Unite ale Americii ar fi avut acelaşi spaţiu la Metropolitan Museum of Art din New York. Dar Vasile Pascu a trăit în România, la Focşani, pe malul vâscos al Cacainei. Astfel, unul din cei mai mari pictori bisericeşti romani din secolul trecut este, ca şi alte personalităţi vrâncene din lumea artelor, a ştiinţelor şi a culturii în general, un mare necunoscut chiar la Focşani”, spune teologul vrâncean Valentin Muscă.

Autorităţile şi instituţiile de cultură focşănene nu i-au organizat niciodată o expoziţie înainte de 1989, nici după aceea, familia fiind cea care a susţinut demersul de a-i face cunoscute operele în cadrul unui vernisaj organizat într-o galerie de artă privată.

Pentru Focşani, artistul a lăsat o lucrare care astăzi nu mai există decât în fotografii, dar care are o poveste frumoasă.

“După un vis, pe care, se pare, l-a avut în anul 1940, profesorul de desen şi pictorul Pascu împreună cu lt. col. Duckhorn Iosif, comandantul Regimentului 28 Infanterie Fortificaţii, au luat iniţiativa ridicării unei troiţe. Lucrarea, modestă la început, a luat din ce în ce proporţii şi cu toate greutăţile ivite în cursul executării, prin stăruinţă şi perseverenţă s-a ajuns la făurirea unei adevărate opere de artă naţională. Odată această lucrare fiind terminată, s-a pus problema plasării într-o piaţă publică, la loc de cinste, în Piaţa Munteni, azi Unirii, în fata catedralei şi a Ateneului Popular Maior Gh Pastia: spune istoricul Florin Dîrdală.