România, în corzi la Tratatul de la Paris din 1947. Despăgubirile impuse către sovietici au fost uriaşe

Pe 10 ianuarie 1947 s-au împlinit 70 de ani de când la Paris s-a semnat Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, conform căruia ţara noastră are graniţele şi dimensiunea pe care le cunoaştem astăzi.

Documentul a fost votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 23 august 1947, cu unanimitate de  224 de voturi,  aceasta fiind parafat prin decretul regal Nr. 1786 din 30.08. 1947 de către Mihai I şi publicată în Monitorul Oficial nr 199/1947.

Tratatul asumat de România nu a fost tocmai agreat de popor, printre alte puncte nefavorabile acesta consfinţind şi faptul că trupele sovietice trebuie să rămână pe teritoriul naţional o perioadă nedeterminată, în eventualitatea că ar fi fost necesare  pentru menţinerea liniilor de comunicaţii ale armatei sovietice cu zona sovietică de ocupaţie din Austria. 

Această situaţie neplăcută a luat sfârşit abia în mai 1958, la Moscova, unde, printr-un document declaraţie, s-a luat hotărârea ca trupele sovietice să fie retrase de pe teritoriul românesc. Există şi astăzi destui simpatizanţi ai vechiului regim comunist care atribuie acest merit doar lui Gheorghe Gheorghiu Dej. 

Revenind la tratatul de pace de la Paris, acesta prezintă în conţinut şi câteva articole de-a dreptul hazlii.

“Găsim astfel, în debutul tratatului, o formulare protocolară, dar măgulitoare, după cum urmează: Uniunea Republicii Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Australia, Republica Socialistă Sovietică a Bielorusiei, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Republica Socialistă Sovietică a Ucrainei şi Uniunea Sud Africană au fost state aflate în război cu România etc. Bomboana de pe prăjitura urmează la art 14, unde se specifică faptul că România, ca şi cum ar fi fost o ţară teribilă şi răzbunătoare, în viitor, nu va poseda, construi sau experimenta nici o armă atomică, nici un proiectil autopropulsat sau dirijat şi niciun dispozitiv utilizat la lansarea acestor proiectile (altele decât dispozitivele şi torpilele sau dispozitivele pentru lansarea torpilelor), nicio mină marină sau torpilă de tip fără contact, nicio torpilă umană, niciun submarin sau alt vas submersibil etc, nu va dobândi sau fabrica avioane civile de concepţie germană sau japoneză sau care cuprind componente importante de fabricaţie sau concepţie germană sau japoneză”, potrivit istoricului Florin Dîrdală.

Armata Romană nu trebuia să depăşească 120.000 de oameni, în marină maximum 15.000 de tone pescaj şi în aviaţia militară maximum 150 de avioane, dintre care doar 100 de luptă, cu un efectiv total de 8.000 de oameni. Totodată, România nu trebuia să dobândească avioane concepute ca şi bombardiere, cu dispozitive interioare pentru a purta bombe.

Despăgubiri uriaşe faţă de URSS

Aceste prevederi au fost completate, de data asta pe un ton grav, la art. 21-22, cu faptul că URSS îşi rezervă dreptul de a păstra pe teritoriul României forţele armate care i-ar putea fi necesare pentru menţinerea liniilor de comunicaţie ale Armatei cu zona sovietică de ocupaţie din Austria, iar România va despăgubi Uniunea Sovietică pentru pierderile cauzate ei prin operaţiuni militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic.

Despăgubirea era pentru o valoare de 300.000.000 dolari USA, plătibili în decurs de 8 ani, în bunuri, baza de calcul fiind dolarul Statelor Unite la paritatea lui aur, adică 35 de dolari pentru o uncie de aur sau aproape un dolar la fiecare gram din metalul preţios. Mai pe înţeles, daune de achitat în valoare de 273 tone aur.

Gheorghe Tatarescu, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Străine, arăta în Parlament clauzele nefavorabile.

Foto: Gh. Tatarescu, susţinând cauza României

"Tratatul, în redacţia lui definitivă, cuprinde multe clauze grele şi multe clauze injuste. Este în primul rând injust preambulul Tratatului, care nu acordă României calitatea de cobeligerantă. România socoteşte apoi injustă, după ce s-a făcut apel la armele ei pentru a grăbi victoria Naţiunilor Unite, ca armele acestea să-i fie parte smulse din mâna prin regimul clauzelor militare. De asemenea, România socoteşte injuste, în domeniul obligaţiilor pentru restituiri şi reparaţii, dispoziţiile art. 24, care prevăd data de 1 septembrie 1939 drept dată a începerii executării obligaţiilor de restituire a drepturilor şi intereselor Naţiunilor Unite, când este cunoscut că România a intrat în război numai la 22 iunie 1941.

Prin aceleaşi dispoziţii, reparaţiile sunt datorate şi pentru perioada de după 23 august 1944, când pagubele resortisanţilor au fost provocate de armatele germane şi ungare. Nu este just să restituim aurul primit din Germania drept plată a cerealelor şi petrolului ridicate din România şi nici să înapoiem materialul rulant intrat în serviciul căilor noastre ferate prin trafic normal, înainte de a fi primit înapoi materialul similar ieşit din ţară în acelaşi mod sau pentru susţinerea efortului de război alături de Naţiunile Unite. Tratatul mai cuprinde şi alte clauze împovărătoare, împotriva cărora am dus în timpul negocierilor o luptă continuă", menţiona Gheorghe Tatarescu.