Radu Georgescu este creator de vedete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are în palmares două titluri naţionale la handbal cu Oltchim Râmnicu Vâlcea. Este antrenorul care le-a format pentru marea performanţă pe Vali Elisei, Simona Gogârlă şi Ada Moldovan

Apreciatul profesor focşănean, Radu Georgescu, una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale spaţiului sportiv vrâncean este legat iremediabil de performanţa în handbal.


Născut în urmă cu 61 de ani, Radu Georgescu este considerat un adevărat model în sportul de performanţă. Profesorul are un palmares de invidiat, greu de egalat.


A jucat handbal la juniorii Clubului Sportiv Şcolar din Bucureşti, iar la vârsta senioratului a evoluat la Dinamo, echipă antrenată atunci de marele profesor Oprea Vlase, acum în vârstă de 80 de ani.


„Profesorul Oprea Vlase mi-a rămas model în viaţă şi în cariera de antrenor. Mi-am construit cariera de antrenor încă din facultate. Am antrenat echipe de fete şi băieţi în Bucureşti. Mi-a prins bine, pentru că am învăţat multe lucruri de la marii dascăli ai handbalului", îşi aduce aminte Radu Georgescu.


A fondat şcoala de handbal vrânceană

După ce şi-a luat licenţa în educaţie fizică la Bucureşti, Radu Georgescu este repartizat la Clubul Sportiv Şcolar din Focşani. Asta se întâmpla în anul 1976.


Pune bazele unei şcoli de handbal feminin care s-a făcut cunoscută mai apoi în toată România, multe dintre sportivele sale ajungând să joace la marile echipe din ţară, dar şi din străinătate.


„Simona Gogârlă, Vali Elisei, Ada Moldovan, Janina Luca, sunt componente de bază ale lotului naţional. Aceste fete s-au format la echipele de junioare ale LPS Focşani, sub îndrumarea mea. Şcoala de handbal din Focşani este una renumită, dar din păcate nici acum, în ultimul ceas, nimeni nu sprijină financiar această activitate", spune profesorul.


Două titluri cu Oltchim Vâlcea


Calificările repetate la turneele finale cu echipele de junioare ale LPS Focşani, dar şi formarea de jucătoare profesioniste, au făcut ca profesorul Georgescu să fie curtat de marile cluburi din România, dar şi de Federaţia Română, care i-a propus postul de antrenor principal la naţionala cadete.


„Am antrenat naţionala României de cadete de două ori, în 1984 şi în 2004. Oltchim Râmnicu Vâlcea m-a vrut la Centrul de Excelenţă şi m-am dus acolo în perioada 2004-2007. Am plecat apoi la CS Transilvania Târgu Mureş, în perioada 2008-2009 am pregătit echipa CSM Bucureşti", povesteşte profesorul.


„De-a lungul carierei mele de antrenor am reuşit să mă calific la turneele finale, dar am bifat şi câteva promovări în diviziile naţionale „A" şi „B", cu formaţiile de seniori. Am în palmares două titluri naţionale cu Oltchim şi o medalie de bronz,", adaugă el.

întrebări şi răspunsuri

Care sunt cele mai importante sportive descoperite de dvs?
Simona Gogârlă, Vali Elisei, Ada Moldovan, Paula Teodorescu, Janina Luca, Mirabela Toma şi Alina Bratu. Au câştigat cupe europene, sunt componente de bază ale echipelor naţionale ale României, au luat trofee personale, titluri mondiale, medalii la cele mai tari competiţii interne şi internaţionale. Toate aceste sportive s-au format la Focşani.

De ce la Focşani nu se vrea handbal de performanţă la senioare?

A fost o echipă mare pe vremuri, Filatura Focşani. A urmat apoi Pandora Focşani şi Vrancea 2000. Am promovat în Divizia Naţională „A", dar nu s-au mai găsit bani şi pentru intrarea în elită. Aveam echipă puternică, dar nu s-a vrut.

ce-i place

Ador să citesc şi să merg la pescuit. Sunt un pescar împătimit. Îmi place să ajut oamenii. Mi se pare foarte important să fac performanţă în toate domeniile, nu numai în handbal. Mi-aş dori să pot antrena şi la 80 de ani, la fel ca şi mentorul meu, profesorul Oprea Vlase. Îmi place şi să-mi ajut soţia în treburile de zi cu zi.

Ce nu-i place

Mediocritatea şi acceptarea mediocrităţii mi se pare o mare problemă a societăţii actuale. Urăsc şi perversiunea politică din zilele noastre. Mai presus de toate, nu-mi place să stau degeaba. Un om care stă degeaba este o mare risipă. Şi pentru el, şi pentru ceilalţi.

profil
NĂSCUT. 8 iulie 1948
STUDII. IEFS Bucureşti
OCUPAŢIE. Profesor
FAMILIE. Căsătorit

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite