Primarul de comună care şi-a făcut leafa mai mare decât a prim-ministrului. Ce sporuri exotice s-a gândit edilul că merită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Budeanu a fost 12 ani primar al comunei Andreiaşu de Jos
Ionel Budeanu a fost 12 ani primar al comunei Andreiaşu de Jos

Ionel Budeanu, fost primar PNL până anul trecut în comuna vrânceană Andreiaşu, şi-a dat un salariu de peste 6.000 de lei/lună, în care şi-a inclus sporuri nelegale.

Comuna Andreiaşu de Jos se află şi în acest moment în centrul atenţiei opiniei publice prin faptul că atât în mandatul trecut, cât şi cel actual, consiliul local nu funcţionează aşa cum se întâmplă în alte părţi, din cauza orgoliilor politice mărunte.

Aici au existat şi alegeri anticipate pentru ca legislativul să funcţioneze, dar tot nu s-a întâmplat nimic.

Cu toate acestea, în ultimii ani, edilii, chiar dacă nu au reuşit să conlucreze pentru bunăstarea comunităţii, au avut totuşi grijă să-şi vadă de interesul personal.

Aşa se face că fostul primar PNL Ionel Budeanu a ajuns să ridice în fiecare lună de la instituţia pe care o păstorea peste 6.000 de lei pe lună.

El şi-a creat aceste avantaje printr-o sentinţă civilă dată de Tribunalul Vrancea în 2008, prin care instanţa a obligat Primăria să plătească reclamanţilor, în speţă primarului şi viceprimarului, o indemnizaţie de dispozitiv aferente perioadei ianuarie 2005-decembrie 2007, până la data încetării raporturilor de muncă.

Pentru că în 2008 abia îşi începuse mandatul, Ionel Budeanu trebuia să primească un spor de dispozitiv de 25%, un spor de vătămare de 15% şi 10% creştere salarială până la finalizarea mandatului de primar. În 2012, acesta a câştigat un nou mandat de edil, dar şi-a păstrat beneficiile salariale, convins fiind că sentinţa civilă din anul 2008 va opera mai departe.

Curtea de Conturi, care a verificat anul trecut activitatea primăriei Andreiaşu de Jos, a stabilit însă că din 2012 edilul nu mai trebuia să primească drepturile pe care şi le-a dat singur.

Mai mult decât atât, inspectorii de la Curtea de Conturi au găsit în documente că  primăria a acordat indemnizaţii lunare atât consilierilor locali, cât şi viceprimarului, în perioada iulie 2014-septembrie 2015, deşi consiliul local nu era constituit legal. 

Prejudiciul creat bugetului a fost estimat la 165.711 lei, bani pe care actualul primar PSD este nevoit să-i recupereze de la rivalul său politic.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite