„Este mai bine să mergi singur decât să mergi cu turma într-o direcţie greşită”, cugeta Diane Grant, dramaturg şi scenarist american, câştigător al unui important premiu la prestigiosul Festival Internaţional de Film de la Cannes.

Televiziunile aproape că nu mai au spaţiu din cauza fenomenului „balena albastră”.Nu am idee despre regulile sale mai mult decât am aflat de la TV, tot printre „rânduri” sau cuvinte.

De câte ori citesc pagini despre istoria adevărată a Primului Război Mondial şi despre etapele înfăptuirii Marii Uniri, ctitorită prin trei acte plebiscitare ale populaţiei din Moldova de peste Prut (27 martie 1918, la Chişinău), Bucovina de Nord (28 noiembrie 1918, la Cernăuţi) şi Transilvania (1 decembrie 1918, la Alba Iulia), încerc un sentiment de mândrie naţională şi mă gândesc la acei mari bărbaţi de stat care au făurit România Mare.

Salariul meu valorează două taxe de parcare, o rochie şi o pereche de ochelari. Ştiţi, nu? Atât! Noroc că oamenii de la banca unde mi se virează salariul mi-au oferit încă un card... de credit avantajos.

Aflarăm, cu toţii, din CV-ul Domnului Florin Iordache, că ministrul nostru de Justiţie provine din oraşul oltenesc Caracal, pe seama căruia circulă în public, de mult timp, gluma savuroasă că aici „s-a răsturnat carul cu proşti!”.

La alegerile parlamentare (aşa-zis uninominale) din toamna anului 2012, au ajuns în Parlamentul României 588 de senatori şi deputaţi.

La mijlocul acestei săptămâni, mai precis miercuri, 26 octombrie 2016, Curtea Constituţională a României (CCR, prin abreviere) a decis că Legea privind plagiatul şi şcolile doctorale din România, adoptată pe „repede înainte” de un Senat în adormire/amorţire/buimăcire, este neconstituţională.

La sfârşitul săptămânii trecute, Focşanii au fost gazda Conferinţei Naţionale a Federaţiei Naţionale Sindicale AGRO PROPACT la care au participat liderii judeţeni şi zonali ai acestui sindicat, reprezentanţi ai direcţiilor şi camerelor agricole judeţene, ai altor instituţii din teritoriu aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fermieri, specialişti din conducerea unor structuri profesionale cu profil agricol.

Din Vrancea s-au ridicat pe culmile gloriei numeroase personalităţi de anvergură naţională şi internaţională, din multe domenii ale vieţii economice şi cultural-artistice, însă numai unii s-au bucurat de-a lungul vieţii de respectul meritat şi mai ales de o mediatizare pe măsura prestigiului dobândit de ele.

Este în afara oricărei discuţii că o guvernare responsabilă nu poate fi asigurată decât de partidele care participă la alegeri şi câştigă votul electoratului în proporţii însemnate.

Lângă fruntariile ţării noastre şi în imediata lor apropiere au locuri cele mai tulburi evenimente postbelice, cu grave urmări asupra păcii şi dezvoltării democratice în zona  flancului sud-estic al Uniunii Europene şi NATO şi toate ţărmurile Mării Negre, însă politicienii români de doi bani au preocupări fără nici o legătură cu menţinerea stabilităţii politice şi economice a ţării.

Au trecut 20 de zile de la alegerile locale timp în care majoritatea primarilor au depus jurământul şi s-au constituit consiliile locale şi judeţene. Nu ştiu dacă a mai rămas cineva prin ţară nejurat, dar pe la noi pe la Focşani constituirea aleşilor locali se lasă aşteptată.

După mai bine de şapte luni de atacuri sistematice ale liderilor majorităţii parlamentare (Ponta, Dragnea, Tăriceanu ş.a.) la adresa guvernului de tehnocraţi condus de Dacian Cioloş, căruia i-au fost aduse acuzaţii dintre cele mai abjecte (miniştrii fiind consideraţi agenţi ai Bruxelles-ului), s-a găsit, în sfârşit, un ministru cu sânge în instalaţie care să încerce restabilirea adevărului.

Pe la mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut, la şcoala din satul meu natal exista o bază sportivă, modestă totuşi, în care noi, elevii, făceam mişcare. Nu aveam stadion, dar puteam face atletism şi volei, iar pe izlazul satului jucam fotbal. Profesorul de sport nu era un cadru didactic de „umplutură” în şcoală şi îşi făcea meseria cum ştia el mai bine. N-am crescut cocoşaţi, ci tineri atlelici, dispuşi la efort fizic.

Nu aduc aminte de alegerile locale, nici de meciurile României la Euro 2016, ci doar de faptul că unii dintre noi ne dorim şi un primar, şi un pian. Culmea nu? Nu ar fi nimic comun cu subiectul săptămânii, nici cu cele deja trecute, poate eventual cu cele ce va să „vie”, AMIN!

Mi-amintesc ca şi cum ar fi fost ieri cât de tare a bătut vântul în acea zi. Mult praf. Mi-am pus batista la nas. Nici nu mai ştiu cine de pe uliţă a zis ceva despre o explozie nucleară. Eram oricum „rupţi” de lume, de ştiri şi de televizor. Eram nişte copii, dar adulţii erau şi mai departe de realitate.

Medicul-scriitor Gheorghe Chirtoc, care a părăsit lumea pământească în vara anului trecut, în urma unei boli necruţătoare, a lăsat în manuscris încă trei volume de literatură pe care nu a mai reuşit să le tipărească în timpul vieţii.

O parte dintre oamenii singuri, ajunşi la vârsta senectuţii, aleg să-şi petreacă ultima etapă a vieţii în centre speciale. Acolo au parte de îngrijire, atenţie, îşi fac prieteni şi deapănă poveşti. Uneori se înţeleg, alteori se contrazic, dar dacă îi întrebi despre starea generală, toţi răspund că e bine.

Miercuri, 17 februarie 2016, preşedintele Klaus Iohannis ne-a dovedit tuturor  că nu are sânge nemţesc în vene pentru a se mândri cu „lucrul bine făcut”. Ne-a dovedit însă că este tot un balcanic, un Mitică de Dâmboviţa.

Reprezintă primul roman citit de mine, din anul 2016. Deşi am participat la lansarea acestuia, în preajma Crăciunului, am preferat să simt mai întâi spiritul Sărbătorilor de Iarnă, regăsite de altfel şi în primele pagini ale sale, şi apoi să citesc despre drame.