Micul „tezaur“ confiscat de ţarul Rusiei imediat după obţinerea independenţei de stat a României

Ţarul Alexandru al II-alea

În anul 1877, în timpul războiului ruso-turc, Ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea, a vizitat frontul. Acesta a avut parte de primiri triumfale.

Pe 24 aprilie 1877, Imperiul Rus a declarat război celui Otoman, iar ţara noastră a permis ruşilor să traverseze teritoriul României în drum spre Turcia.

În arhivele vrâncene se regăsesc documente din acea perioadă care consemnează că, în luna mai 1877, în Vrancea urma să vină împăratul Alexandru al II-lea al Rusiei, iar primul ministru Ion C. Brătianu solicita prefectului de Putna să ia toate măsurile pentru o primire deosebită a ţarului, lucru deosebit de important în opinia sa.

„Integrat în suita acţiunilor politico-diplomatice ale desfăşurării războiului ruso-româno-turc de la 1877- 1878, vizita celui mai înalt oaspete al timpului în judeţul nostru a constituit şi a rămas ca atare, un eveniment de seamă al istoriei locale. Totodată, amploarea pregătirilor pentru întâmpinarea augustului oaspete şi primirea propriu-zisă au probat capacitatea autorităţilor judeţene şi locale de a organiza un asemenea moment, precum şi ospitalitatea tradiţională a vrâncenilor”, precizează istoricul Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancei.

Prin urmare, măsurile pentru primirea ţarului a fost deosebite, iar prefectul de atunci, Robescu, s-a executat şi a întrunit o comisie din care făceau parte primarul Focşaniului, deputaţi şi arhitecţi care avea sarcina să întocmească un program de primire într-un mod cât mai „strălucitor” a ţarului, în Gara Mărăşeşti.

În acest sens s-au angajat cheltuieli importante în vederea primirii înaltului oaspete. Pe 23 mai, primul ministru Brătianu trimitea o circulară prefecţilor din Focşani, Tecuci şi Bârlad prin care anunţa că ţarul va ajunge în zonă, iar în dimineaţa de 25 mai va fi la Mărăşeşti.

Puşi la cheltuială degeaba

Cu toate cheltuielile făcute de autorităţi, Alexandru al II-lea nu s-a oprit însă la Mărăşeşti, ci la Buzău, iar tot ceea ce se cumpărase, de la drapele la ecusoane şi torţe, au fost depuse într-o magazie a primăriei, „spre conservare”.

Ţarul Alexandru al II-lea avea însă să-şi îndrepte greşeala câteva luni mai târziu, cu prilejul unei alte călătorii în teatrul de război. Pe 6 decembrie 1877, el s-a oprit în gările de la Mărăşeşti şi Adjud, unde a avut parte de o primire triumfală, localnicii fiind îmbrăcaţi în haine naţionale de sărbătoare.

În Gara Mărăşeşti a fost adusă şi muzica fanfarei de la Focşani pentru înveselirea atmosferei, fiind intonat imnul Rusiei.

„Majestatea Sa s-a scoborât îndată din tren, neinsoţit de nimeni, a salutat mulţimea şi indreptându-se către Protopop s-a inchinat şi a sărutat Sfânta Evanghelie, oprindu-se apoi in mijlocul cercului liber al funcţionarilor, când subsemnatul in numele locuitorilor districtului am exprimat Majestăţei Sale in limba franceză simţămintele lor de recunoştinţă pentru protecţiunea ce acordă poporului Român. Majestatea Sa a răspuns tot in limba franceză, veselit de noutatea cea bună, făcând neapărată alusiune la luarea Plevnei la care am replicat că Românii vor păstra in veci suvenirea precioasă a faptelor de arme strălucite îndeplinite de armatele aliate in Bulgaria. Majestatea Sa a adăogat că ei au fost bine bătuţi, înţelegând Turcii”, se arată în raportul prefectului Robescu.

Vizita a fost scurtă, în jur de 15 minute, iar ţarul Alexandru al II-lea a salutat în permanenţă mulţimea şi a dat indicaţii muzicii să intoneze arii naţionale.

Cam în aceleaşi coordonate s-a derulat şi primirea făcută ţarului în Gara Adjud, unde două dintre doamnele de vază ale oraşului i-au oferit buchete de flori şi au ţinut un discurs în onoarea sa în limba franceză.

Documentele vremii  consemnează şi un episod umoristic, în sensul că după plecarea ţarului primarul din Focşani i-a scris prefectului că oraşul a rămas păgubit de o tavă de argint, pe care se afla sarea şi pâinea cu care a fost întâmpinat Alexandru al II-lea, tavă „confiscată” de ruşi, după obiceiul lor.

Prefectura era rugată astfel să contribuie şi ea cu suma de 20 de lei, pentru acoperirea costului tavei de argint. Acest lucru reprezintă însă o nimic toată din ce avea să se întâmple câteva decenii mai târziu, când întreg tezaurul României, dus spre protejare la Moscova, a fost confiscat de ruşi.