Judecătorul Mircea Aron, singurul candidat până acum la preşedinţia Consiliului Superior al Magistraturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Aron este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Mircea Aron este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Candidatura judecătorului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost anunţată de către magistratul focşănean Adrian Toni Neacşu, membru al CSM. Depunerea candidaturilor se mai poate face însă şi mâine, în timpul şedinţei de alegeri a noii conduceri CSM.

Potrivit judecătorului focşănean Adrian Toni Neacşu, membru al Consiliului Suprem al magistraturii (CSM), singurul care şi-a depus până acum candidatura la preşedinţia CSM este Mircea Aron, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Lipsa de transparenţă în asumarea deschisă a candidaturilor pentru preşedinţia CSM alimentează tot felul de zvonuri funeste şi scenarii improbabile. Dincolo de acestea, ceea ce este cert până acum este candidatura d-lui Mircea Aron, judecător la ICCJ, pentru preşedinţia CSM. Este primul şi până acum singurul membru CSM care şi-a asumat candidatura (faţa de noi, membrii CSM), iar în cursul acestei seri urmează să se publice pe site-ul oficial proiectul aferent funcţiei de conducere pentru care candidează. Candidatura este sprijinită de secţia pentru judecători a CSM, în marea ei majoritate. Mandatul de preşedinte al CSM este de 1 an si nu poate fi reînnoit”, precizează Adrian Toni Neacşu, pe pagina sa de Facebook.

Plenul CSM se va reuni mâine, pentru a alege noul preşedinte şi vicepreşedintele care vor conduce Consiliul în anul 2013, în condiţiile în care atât mandatul Alinei Ghica, actuala preşedintă a CSM, cât şi a Oameni Schmidt Hăineală, vicepreşedinte, expiră în 6 ianuarie. 

Potrivit legii, preşedintele şi vicepreşedintele CSM sunt aleşi dintre cei 14 membri aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, ceilalţi cinci membri ai Consiliului, respectiv preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al României, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii societăţii civile neavând dreptul să candideze.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite