FOTO Firma care a câştigat contractul de reparaţii a străzilor din Focşani nu-şi asumă lucrările proaste de pe strada Aurora. Artera este plombată din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea CUP Salubritate Focşani a avut la dispoziţie în acest an 892.230 de lei pentru programul de reparaţii străzi.

Muncitorii de la CUP Salubritate par să se fi îndrăgostit de Aurora. La stradă ne referim, pentru că au trecut mai puţin de patru luni de la lucrările de reparaţii făcute pe această arteră extrem de circulată, pe sectorul cuprins între Administraţia Finanţelor Publice şi  strada Mare a Unirii şi gropile au reapărut, după ce au rămas fără plombele de proastă calitate puse la începutul verii.

Odată cu înmulţirea gropilor au revenit şi lucrătorii de la CUP Salubritate, dar nu au mai adus ca prima dată maşina de frezat asfalt, ci au venit direct cu picamerul, cu care au săpat mai adânc în zona afectată, pentru ca ulterior să se intervină cu un nou strat de asfalt, poate de o calitate mai bună.

Culmea este că oamenii de la CUP Salubritate nu-şi asumălucrarea din vară, deşi este puţin probabil ca reparaţiile să se fi făcut atunci de o altă societate.

“Este pentru prima dată când intervenim pe strada Aurora în cadrul programului de reparaţii. Dacă vor apărea şi alte fisuri sau deteriorări vom reveni pentru noi reparaţii”, ne-a transmis Emil Manole, purtătorul de cuvânt al CUP Salubritate.

Nu ne rămâne decât să sperăm ca aceste lucrări nu vor fi plătite de Primărie de două ori, mai ales că după prima reparaţie s-a intervenit şi pentru realizarea marcajelor rutiere, marcaje afectate acum de noile lucrări.

Societatea CUP Salubritate Focşani a avut la dispoziţia în acest an 892.230 de lei pentru programul de reparaţii străzi.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite