Fost primar din Vrancea, trimis în judecată de DNA. Ce acuzaţii i se aduc lui Nicolae Pavel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Pavel
Nicolae Pavel

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpatului Pavel Nicolae, Asociaţiei comunale a crescătorilor de taurine Tătăranu şi a unuia dintre reprezentanţii acesteia.

Nicolae Pavel, fostul primar al comunei Tătăranu, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene.

Pavel este învinuit de trei infracţiuni, respectiv complicitate  la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; instigare la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată;fals intelectual în formă continuată.

Împreună cu acesta au mai fost trimişi în judecată reprezentantul legal  al Asociaţiei comunale a crescătorilor de taurine Tătăranu, pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, preşedintele Asociaţiei comunale a crescătorilor de taurine Tătăranu - pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene şi Asociaţia comunală a crescătorilor de taurine Tătăranu, pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: “În perioada 2011-2014, prima persoană fizică, în calitate de reprezentant legal  al Asociaţiei comunale a crescătorilor de taurine Tătăranu ar fi depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (contracte  de concesionare, tabel cu deţinătorii de bovine, declaraţii de eligibilitate etc.) în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, pentru suprafeţe de păşune pe care nu le deţinea în realitate. O parte din aceste documente, respectiv cele două contracte, ar fi fost puse la dispoziţie de către inculpatul Pavel Nicolae. Prin aceste demersuri, inculpatul reprezentant legal  al Asociaţiei ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 728.219 lei. Într-un context asemănător, în cursul anului 2015, celălalt inculpat, preşedinte al Asociaţiei, la instigarea primarului, ar fi depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (act adiţional la un contract de concesiune, centralizator privind membrii asociaţiei etc.) demersuri în urma cărora ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 127.089 lei. Şi de această dată o parte din documentele respective au fost puse la dispoziţie de către inculpatul Pavel Nicolae. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 855.307 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de legislaţia în vigoare”, potrivit DNA.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpatului Pavel Nicolae, Asociaţiei comunale a crescătorilor de taurine Tătăranu şi a unuia dintre reprezentanţii acesteia.

Aceeaşi persoană a pus la dispoziţia DNA suma de 127.089 lei, asupra căreia s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite