Focşani: Silviu Renţea a luat Cupa Campionilor în 1995

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este fost component al Lotului naţional de judo al României. Ca antrenor a antrenat nume sonore din judo-ul românesc: Simona Richter, Tanţa Gălăţeanu, Adi Moldoveanu şi Ana-Maria Ştefan. Silviu Renţea a început să practice judo-ul la vârsta de 9 ani sub îndrumarea profesorului Aurel Câmpeanu de la CS Unirea Focşani. S-a impus imediat pe tatami şi a câştigat repede câteva concursuri destinate copiilor. La 16 ani a fost selecţi

Ca senior s-a luptat pe tatami pentru două cluburi: Unirea Focşani şi Dinamo Constanţa.

„Am fost medaliat la Campionatele Naţionale de seniori, dar niciodată nu am reuşit să iau titlul naţional. Cariera mea de sportiv a fost una tumultoasă, cu multe realizări.

Au fost şi momente mai puţin fericite, dar am trecut cu bine peste ele", ne-a spus sportivul focşănean.
În anul 1980, Silviu Renţea a îmbrăţişat cariera de antrenor. După 29 de ani de activitate, antrenorul focşănean are un palmares de invidiat.


„Elevii mei au reuşit de-a lungul timpului să ia peste 100 de medalii. Dinamo Constanţa, AS Voinţa Focşani, Vranis Focşani şi CS Unirea Focşani sunt cluburile la care am antrenat. Mi-au trecut prin mână sute de sportivi, lucru cu care mă mândresc. Mulţi dintre ei au rămas încă în sistem, ceea ce mă bucură", îşi aduce aminte Renţea.


Simona Richter, argint la Europene


Silviu Renţea se mândreşte cu performanţele pe care sportivii săi le-au obţinut în marile concursuri ale lumii. În anul 1995, echipa condusă de antrenorul focşănean a câştigat Cupa Campionilor în Italia.

„Simona Richter a obşinut pentru CS Unirea Focşani cel mai important rezultat din istoria acestui club. În afara acestui rezultatde la Europene, Simona Richter a adus pentru CS Unirea Focşani o sumedenie de titluri naţionale, dar şi multe alte medalii de la competiţii internaţionale de anvergură.

În 1995 am reuşit să câştigăm Cupa Campionilor care a avut loc în Italia", spune antrenorul.
Silviu Renţea îşi aduce aminte şi de sportivii din primele generaţii.

„Tanţa Gălăţeanu este multiplă campionă naţională de junioare şi senioare, însă cel mai bun rezultat al său este locul cinci obţinut la Campionatul European. Adi Moldoveanu este şi el unul dintre marii judoka ai Vrancei.


Multiplu campion de juniori şi seniori al României, component al lotului naţional. Bogdan Popa, Paul Ciubotaru, Rareş Vulpoiu, Mugurel Popa, Ana-Maria Ştefan, Flavia Chelariu sau Cornel Moldoveanu sunt şi ei medaliaţi la campionatele naţionale
", îşi încheie Silviu Renţea retrospectiva marilor nume pe care le-a lansat.

întrebări şi răspunsuri

Cum se descurcă fiicele dumneavoastră pe tatami?
Eliza şi Andreea sunt medaliate la Campionatele Naţionale şi sunt pe un drum bun. Soţia mea este şi ea antrenoare de judo, aşa că putem spune că acest sport este un mod de vaţă pentru famalia Renţea. Şi fata cea mai mare, Isabela, a făcut judo de performanţă timp de zece ani.


Ce reprezintă Vrancea în judo-ul românesc?


Aici s-au format mulţi dintre marii campioni ai ţării, Adrian Croitoru, Simona Richter, Adi Moldoveanu, Alina Croitoru, Ana-Maria Ştefan, fiind numai o parte dintre ei. Am avut şi avem sportivi de elită, care în fiecare an aduc medalii de la concursurile tari din ţară şi străinătate.

ce îi place

Punctualitatea şi performanţa. Să-mi respect cuvântul dat şi să fiu un om de onoare. Tatăl meu, inginerul Constantin Renţea, mi-a insuflat dragostea pentru muncă, disciplină şi punctualitate. Am fost crescut într-o disciplină mai dură şi asta mi-a prins bine în timp.

ce nu îi place

Prefăcătoria. Nu-mi place de cei care lasă lucrurile făcute pe jumătate. Nu-mi plac minciuna şi ignoranţa. În sport este bine să existe unitate şi respect. Sunt momente în care acestea dispar şi atunci se simte în performanţă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite