Focşani: Pensionarii petrec într-un punct termic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Clubului Pensionarilor din Focşani sunt fericiţi totuşi că au un sediu numai al lor. 80 de vârstnici se reunesc de trei ori pe săptămână pentru a se relaxa dar şi pentru a pune la cale diverse activităţi sociale

Au muncit o viaţă întreagă, au lăsat în urmă oameni educaţi, iar înţelepciunea lor poate fi un exemplu pentru toată lumea.
Este vorba despre membrii Clubului Pensionarilor din Focşani, care după aproape doi ani de luptă îndârjită au reuşit, în sfârşit, să obţină un spaţiu în care să se întâlnească pentru a-şi ocupa timpul liber.

Chiar dacă este vorba de un punct termic dezafectat, bătrânii au reuşit să-l amenajeze după gustul lor, astfel încât să se simtă bine.


“Cea mai fericită zi din viaţa mea este când vin la club. Aici cânt, spun poezii, avem tot felul de activităţi. M-am plictisit acasă singură”, ne spune Angela Chiriac, în vârstă de 81 de ani, fostă învăţătoare. 


Clubul numără 80 de persoane, majoritatea fiind formată din femei. Printre doamne, se strecoară şi trei bărbaţi bărbaţi.

“Noi, bărbaţii, nu ne simţim în dificultate în faţa femeilor. Venim aici pentru destindere, facem acţiuni la azilul de bătrâni, iar între noi, membrii clubului, ne supraveghem în probleme sociale şi de sănătate. Practic, alungăm singurătatea şi suntem ca o familie închegată”, precizează Ionel Baciu, în vârstă de 65 de ani, “mezinul” Clubului.


Sâmbăta este zi de dans


Responsabila cu bunul mers al lucrurilor, Veronica Erimia, ne precizează că  membrii  clubului se întâlnesc de trei ori pe săptămână, iar ziua de sâmbătă, între orele 14.00 şi 19.00 este dedicată  distracţiei, de unde nu lipseşte niciodată dansul.
“Contribuim la socializare şi la buna dispoziţie a fiecărui membru. Avem încheiate parteneriate cu instituţiile de cultură din Focşani,  aniversăm zile de naştere şi de onomastică ale membrilor clubului, vizităm muzee, mănăstiri”, precizează Veronica Erimia.

 
Îşi plătesc din pensie distracţiile

Clubul Pensionarilor din Focşani se autofinanţează, principala sursă de venit pentru activităţile desfăşurate  fiind  contribuţia membrilor săi. Bătrânii speră să primească ajutor şi din partea persoanelor salariate, care au posibilitatea să redirecţioneze cei 2% din impozitul pe venit în contul Clubului.



 

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite