Fir-aţi ale dracu’ de imperii şi de comunişti, aţi sărăcit Vrancea!

Aflu, din presa centrală şi locală, că, în urmă cu o săptămână, la Tulcea a avut loc o reuniune a căpeteniilor politice din Regiunea 2 Sud-Est unde au fost discutate idei ale Proiectului de regionalizare a României, coordonat de vicepremierul Liviu Dragnea.

Este al doilea obiectiv important al guvernării USL, alături de modificarea Constituţiei, de care se ocupă Crin Antonescu. Am avut curiozitatea să urmăresc, la Tv Digi 24, şi emisiunea „Raport de ţară” având ca temă regionalizarea, să ascult ce declaraţii publice au făcut decidenţii politici din judeţele Vrancea şi Buzău.

După cum decurg lucrurile, anticipez desfăşurările ce se vor petrece în viitorul apropiat. Politicienii USL, care nu-şi mai încap în pene de mândrie că ei ar fi strategii-vizionari care croiesc destinul ţării noastre, vorbesc despre regionalizare cu făţărnicie: este al treilea proiect postdecembrist ca importanţă, după primirea României în NATO (29 martie 2004) şi în Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007).

Poate că aşa va fi. Rămâne de văzut şi care vor fi câştigurile reale ale românilor, pentru că primele două proiecte s-au dovedit benefice. România este, astăzi, o ţară euro-atlantică, face parte dintr-un sistem de securitate colectivă extrem de puternic. În acelaşi timp, de pe urma apartenenţei la UE cetăţenii români au posibilitatea de a călători, de a se stabili şi a munci liber în cele 28 de state membre (ultima primită – Croaţia).

În plus, comunităţile locale, societăţi comerciale şi ţărani simpli au posibilitatea să primească, de la Uniunea Europeană, importante sume de bani pentru finanţarea unor proiecte diverse: pentru agricultură, infrastructură rurală, mediu, resurse umane, coeziune socială, activităţi culturale etc.

Este vorba de peste 33 de miliarde de euro prevăzuţi în exerciţiul financiar 2007-2013 şi de aproape 40 de miliarde de euro din bugetul pentru perioada 2014-2020. Sunt bani care se adaugă celor alocaţi în perioada de pre-aderare (1999-2007) pentru proiecte de tip PHARE, SAPARD şi ISPA.

Mâhnirea noastră, a celor ce locuim în această ţară, este că nici un guvern nu a reuşit să creeze acel cadru legislativ pentru accesarea mai rapidă a fondurilor alocate României. Alte ţări au reuşit. Au făcut reforme structurale. Inclusiv reforme administrativ-teritoriale de amploare.

Cum este cazul Poloniei, care a tăiat în carne vie: din 60 de voievodate au făcut 15. Le-au comasat, nu au creat structuri suprapuse. Au făcut statul mai suplu. Autorităţile poloneze ale timpului nu au ţinut cont de interesele voievozilor, panilor, baronilor sau conţilor locali, ci de ale cetăţeanului.

În privinţa descentralizării şi regionalizării, România a pierdut şi timp şi bani. Tăriceanu nu-şi mai încăpea în piele de bucurie că atâţia investitori străini dădeau năvală în ţara noastră (majoritatea fiind interesaţi de active imobiliare, nu să construiască drumuri, aducţiuni cu apă, canalizări şi staţii de epurare, nemaivorbind de fabrici luate de la „firul ierbii”), iar lui Boc i-au pus „tălpi” chiar partenerii de guvernare UDMR-işti, din teama de a nu-şi pierde majoritatea electorală şi puterea de decizie politico-administrativă în judeţele cu populaţie majoritar maghiară.

Acum, cel care are norocul să facă regionalizarea este USL. Măcar de-ar fi şi spre norocul românilor. Însă foarte mulţi români au îndoieli. Mă număr printre ei. Dovezi? Lipsa de transparenţă a procesului. La momentul actual, cunoaştem doar personajele care se bat pentru funcţia de guvernator de regiune. Probabilitatea ca ei să câştige este foarte mare.

Aceeaşi opacitate şi în cazul revizuirii Constituţiei, sub „înţeleapta” ocârmuire a cuplului Antonescu-Pârvulescu (cel din urmă, împreună cu Hrebenciuc şi Bogdan Olteanu, ne-a procopsit cu votul uninominal şi 588 de parlamentari!). Cetăţeanul şi-a făcut datoria la urne, pe 9 decembrie 2012. Şi-a delegat puterea votului celor aleşi.

El nu trebuie să ştie cum se face regionalizarea! El trebuie să afle din presă în ce regiune va trăi! Să fie pus în faţa faptului împlinit! Râmele merită măcar atâta respect! Apropo de modul de înscăunare a guvernatorilor: în proiectul lui Boc, aceştia urmau să fie aleşi prin vot direct de către cetăţenii viitoarei regiuni. Ca la primari. USL vrea ca super-baronul regiunii să fie ales prin votul direct al baronilor-preşedinţi de consilii judeţene. Progres democratic marca USL! De ce recurg la această mârşăvie? Nu-i timp de alegeri!

Dar pentru referendumul din vara trecută de unde au făcut rost de timp Ponta şi Antonescu? Aaa, da, au luat din vacanţa parlamentară Şi din duminica liberă a cetăţenilor. Au făcut rost, din bugetul de stat, şi de vreo 30 de milioane de euro care s-au dus pe apa sâmbetei.

Poate sunteţi curioşi să aflaţi ce au discutat Dragnea şi Oprişan, la Tulcea, cu cei prezenţi. Îl citez pe acesta din urmă: „Trebuie să existe colaborare între judeţele din regiune pentru ca toate judeţele regiunii să se dezvolte uniform, iar un accent deosebit trebuie pus pe judeţele care sunt mai slab dezvoltate din punct de vedere economic.

Este foarte important ca toate judeţele să ajungă la acelaşi grad de dezvoltare într-un timp cât mai scurt”. O dorinţă firească, dar utopică. Nici în SUA, cât este ea de democratică, între California şi Dakota (de Nord şi de Sud) nu există acelaşi grad de dezvoltare. Bine, asta mai treacă-meargă, dar să vedeţi ce a grăit în continuare: „Nu e vina judeţelor că au fost defavorizate de regimul comunist sau că fostele imperii Austro-Ungar sau Otoman au avut interese doar în anumite zone care sunt mult mai dezvoltate decât restul ţării”.

Profundă cugetare! Clujul, Timişul, Aradul, Bihorul, Braşovul, Sibiul au fost sub stăpânire austro-ungară, dar au faţă cât de cât occidentală. Constanţa a fost sub stăpânire otomană până în 1877, dar acolo nu-i sărăcie ca la noi. Şi nici la Brăila nu este, deşi a avut statut de raia turcească. Fir-aţi ale dracu de imperii şi de comunişti! Aţi sărăcit Vrancea şi judeţele surate într-ale sărăciei: Teleorman, Botoşani, Vaslui, Mehedinţi şi încă vreo câteva!

Ca să faci o asemenea afirmaţie, însemnă să fi trecut prin şcoală ca gâsca prin apă, să fi avut alte preocupări prin cartier, în adolescenţă, ori, ca deţinător al puterii – vreo 17 ani din 23 - să ascunzi adevărul că Vrancea a fost îngropată din punct de vedere economic şi social nu până în 1989, ci de către guvernele FSN, FDSN, PDSR, PSD („sub regimul Iliescu a avut loc cea mai mare corupţie de la Fanarioţi încoace”, citat din Ion Cristoiu), apoi de cele care au urmat. Şi nu fac afirmaţii gratuite, ci îmi iau drept aliat documentele. Statisticile.

În anul 1968, când a luat fiinţă, judeţul Vrancea avea 53 709 de salariaţi. În 1989, peste 111 000 de vrânceni aveau un loc de muncă. În 1968 erau câteva întreprinderi: Chimica Mărăşeşti, Exportvin, IPROFIL, Fabrica de Confecţii, Fabrica de furnire de la Gugeşti. Nu exista platforma industrială Focşani Sud. În următorii 20 de ani au mai fost construite 16 întreprinderi de nivel republican.

Cu o întreprindere ca ISEH, având 6 600 de salariaţi de înaltă calificare (6 000 de prelucrători prin aşchiere şi 600 de ingineri, tehnicieni, proiectanţi), se putea mândri şi o ţară ca Germania. Iar Oprişan a declarat la Raport de ţară că dictatorul Ceauşescu nu a aprobat nici un proiect de mare investiţie industrială în Vrancea. Nici Pinocchio n-ar avea curajul să afirme aşa ceva.

Astăzi, Vrancea are mai puţini salariaţi în economie decât erau în anul 1950 în  toate raioanele din care s-a format judeţul, respectiv 19 104 persoane. Ce s-a întâmplat din 1989 până astăzi? Au tăbărât pe economie lăcustele tranziţiei – îndeosebi oameni de partid şi de afaceri, înfometaţi de regimul comunist, desigur -, care le-a ronţăit în folos propriu.

Bine că s-a dus pe pustii regimul Ceauşescu. Dar nu poţi da vina pe acel regim când Vrancea, situată pe locurile 23-24 între judeţe prin anii ’80-’90 ai secolului trecut, ca nivel de dezvoltare economico-socială, a ajuns un judeţ sărac. La Raport de ţară s-a precizat că e pe locul 37. A fost SĂRĂCITĂ!

Când pentru fiecare 100 de euro colectaţi din Vrancea, de statul român, din impozite şi taxe, se întorc tot aici, din bugetul naţional, 129 de euro, înseamnă că judeţul este întreţinut de stat, din munca românilor de pe alte meleaguri.

Mai zice Oprişan despre regionalizare: „Este esenţial să înţelegem că mutarea puterii către comunităţile locale trebuie să devină o realitate. În plus, eu nu aş vorbi despre mutarea pârghiilor de decizie la cetăţean, ci despre  a aduce puterea în casa lui. Avem obligaţia ca în perspectivă omul de acasă să poată rezolva probleme reale”. Abureală!

Aşa de mult îi preocupă pe cei din USL participarea oamenilor la „viaţa reală”, încât o majoritate parlamentară de 70 la sută a votat scăderea pragului de prezenţă la referendum de la 50 la 30 la sută, iar validarea scrutinului la numai 25 la sută. Alt „progres” al democraţiei dâmboviţene originale!

Încheind acest articol despre regionalizare – şi despre alte lucruri trăsnite spuse nu de copii, ci de oameni maturi, cu un cuvânt greu de spus în trasarea viitoarei hărţi politico-administrative a României – mai adaug doar atât: dacă bătălia lui Dragnea et Co. se duce cu gândul la ocuparea funcţiilor de decizie şi execuţie, şi nu pentru satisfacţia identitară şi prosperitatea oamenilor, atunci ea va fi un eşec. Cu un Drum al vinului de la Jariştea la Murfatlar, Vrancea nu scapă de sărăcie.