Fata din Suceava care a adus fericire pe toată planeta: 15 decizii esenţiale pe care trebuie să le luăm la început de 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luminiţa Daniela Saviuc, românca din Suceava care este autoarea celui mai citit material motivaţional din lume din anul 2014, scrie, într-o nouă postare făcută pe blogul personal, despre 15 decizii pe care ar trebui să le ia oamenii la început de an ca fie fericiţi în 2016.

Luminiţa Daniela Saviuc, tânăra româncă din Suceava care scrie discursuri motivaţionale ce au captat atenţia lumii întregi vine cu alte sfaturi de care omenirea ar trebui să ţină cont în anul 2016, pentru ca oamenii să fie fericiţi. În vara lui 2014, pe platforma media Huffington Post a apărut un articol care se numea „15 lucruri la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit“, şi era semnat de cineva intitulat Purpose Fairy. 1,2 milioane de persoane l-au distribuit, iar ulterior s-a aflat că textul era scris de Luminiţa Daniela Saviuc.

Cea mai recentă postări se numeşte "15 New Year’s Resolutions Every Person Should Actually Make" (15 sfaturi de anul nou pe care orice persoană ar trebui să le urmeze).

"Să iei decizii de Anul Nou şi să rămână aşa poate fi o provocare pentru mulţi oameni. Cu toate astea, este important să ai o viziune, o direcţie clară sau un scop înainte de a începe noul an, toată lista de decizii poate crea mult stres şi anxietate în oameni, făcând-i să se simtă dezamăgiţi când lucrurile nu sunt aşa cum îşi doresc. Şi asta este motivul pentru care am creat această listă cu 15 decizii de Anul Nou pe care orice persoană ar trebui să le ia", scrie Luminiţa Daniela Saviuc, pe blogul său, purposefairy.com, în postarea, intitulată15 New Year’s Resolutions Every Person Should Actually Make.

"Asta este o listă diferită cu decizii de Anul Nou, o listă menită să te ajute să faci ceea ce ţi doreşti, în timp ce învăţaţi să fiţi calm, flexibil, deschis şi receptiv când lucrurile nu merg aşa cum ai plănuit, şi asta e ok. Oricum, aici sunt 15 decizii de Anul Nou, pe care orice persoană ar trebui să le ia", mai scrie tănăra. 

Bucuraţi-vă!

1. Fii deschis şi receptiv
Fii deschis şi receptiv la ceea ce viaţa îţi rezervă.

2. Permite
Permite-i vieţii să te formeze şi să te modeleze într-un mod măreţ şi elegant.

3. Renunţă
Renunţă la ceea ce este.

4. Dă drumul

Dă drumul planurilor şi gândurilor fixe şi permite evenimentelor să-şi urmeze cursul natural.

5. Acceptă
Acceptă viaţa necondiţionat şi crede că tot ce se întâmplă este pentru binele tău

6. Primeşte

Primeşte cu graţie tot ce întâmpini.

7.Fii delicat
Fii delicat, fluid şi ascultător cum este apa şi vei depăşi tot ce este rigid şi greu.

8. Ai încredere
Ai încredere în înţelepciunea vieţii mai mult decât în a ta.

9. Preţuieşte momentul
Preţuieşte momentul. Nu-l lăsa să treacă neobservat.

10.  Fii bine dispus
Fii bine dispus, mereu există o altă cale.

11. Unde nu este iubire, dăruieşte iubire

Urmează sfatul Sfântului Ioan al Crucii şi “unde nu e iubire, dăruieşte iubire şi vei găsi iubire”

12. Mulţumeşte pentru toate lucrurile
Obişnuieşte să mulţumeşti pentru orice experienţă şi interacţiune pe care viaţa ţi-o dă, bună sau rea, pentru că toate contribuie la creşterea şi evoluţia ta.

13. Vorbeşte din inima
Vorbeşte cu iubire, vorbeşte din inimă. Vorbeşte în aşa fel încât oamenilor să le placă să te asculte. Şi când oamenii vorbesc ascultă-i cu inima. Ascultă-i în aşa fel încât să dorească să-ţi vorbească.

14. Munceşte cu pasiune
Orice faci în viaţă, munceşte din toată inima. Munceşte cu iubire, pasiune şi dedicaţie, „ca şi cum ai munci pentru Dumnezeu şi nu pentru şef”

15. Caută să devii tot ce viaţa ţi-a destinat
Fii ceea ce viaţa a creat pentru tine nu ceea ce spune lumea că ar trebui să devii. „Fii ceea ce Dumnezeu a vrut să fii şi vei pune lumea pe jar”

Un an nou fericit! Fie ca 2016 să vă aducă tot ceea ce inima şi sufletul îşi doresc şi să primiţi toate binecuvântările, ştiute şi neştiute, cu har şi recunoştinţă", scrie Lumini'a Daniela Saviuc pe blogul ei.

15 lucruri toxice de care ar fiu trebuit să scăpăm în 2014

„Sunt atât de multe idei toxice de care ţinem cu dinţii, gânduri şi credinţe care nu ne lasă să trăim fericiţi, veseli şi să avem acea viaţă pe care o merităm. Şi renunţând la ele, scăpăm de greutăţile care ne apasă şi ne permitem să fim fericiţi“, scrie Luminiţa Daniela Saviuc, pe 21 decembrie 2014, pe blogul său, purposefairy.com.

Postarea, intitulată „15 Toxic Beliefs You Should Give Up to Be Happy“/„15 idei toxice la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit“, vorbeşte despre acele gânduri şi temeri la care, dacă am renunţa, am duce o viaţă mai bună.

„Nu am crezut niciodată că eu aş putea să creez ceva atât de frumos. Toate aceste 15 lucruri sunt chestiuni la care eu, personal, a trebuit să învăţ să renunţ pentru a mă regăsi. Încep să cred că articolul trebuia scris, lumea avea nevoie de el şi s-a întâmplat să îl scriu chiar eu“, spunea, pentru „Adevărul, în vara lui 2014, Luminiţa Saviuc, despre articolul motivaţional publicat pe platformă media Huffington Post. Acel articol se numea „15 lucruri la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit“, şi era semnat de cineva intitulat Purpose Fairy. 1,2 milioane de persoane l-au distribuit.

Lista cu cele 15 idei toxice la care trebuie să renunţăm:

1. Nimic nu e destul
Renunţă la aceste idei toxice - „nu sunt destul de deştept“, „nu sunt destul de bogat“, „nu sunt destul de frumos“. Repetă-ţi  cât de des că eşti mulţumită de persoana care eşti. Puneţi mâinile deasupra inimii, respiră şi spune: „Sunt mulţumită de mine. Cine sunt e mai mult decât destul pentru mine şi nu din cauză cum arăt în exterior, ci datorită persoanei care sunt în interior“.

2. Mi-am pierdut scopul în viaţă
Scopul tău în viaţă nu e ceva ce tu vei pierde fiindcă el e o parte din tine, o parte din ceea ce eşti tu. Scopul tău se află în inima ta, este în tine. Şi atâta vreme cât vei respira şi cât vei trăi pe această lume, aşa va trăi şi scopul tău. Deci, opreşte-te să-l mai cauţi în afara ta şi uită-te mai bine în interiorul tău pentru că acolo îl vei găsi. Scopul tău a rămas acolo unde l-ai lăsat.

3. Mai bine să fii unul din turmă decât să fii considerat „un ciudat“
Renunţă la ideea că trebuie să fii ca toţi ceilalţi, şi îndrăzneşte să fii original, şi nu o versiune secundară a altcuiva. În loc să mergi acolo unde se duce toată lumea, şi să faci ce face toată lumea, alege să faci ceea ce simţi în inima ta că e bine pentru tine. Du-te acolo unde sufletul îţi cere să te duci şi nu unde alţii se aşteaptă să te duci.

luminita foto fbk

4. Nu-mi pot permite să fiu vulnerabil
Renunţă la toată măştile tale! Dărâmă toate zidurile pe care le-ai ridicat ca să te ascunzi în spatele lor, înlătură toate barierele dintre tine şi toţi ceilalţi şi lasă-i să te vadă. Lasă-I pe cei din jurul tău să te vadă şi permite-ţi să fii iubit. Fii confortabil cu micile tale imperfecţiuni şi nu nega niciodată faptul că eşti vulnerabil!

5. Îmi lipseşte educaţia
Renunţă la ideea că nu poţi merge înainte pentru că nu ai educaţia necesară. Nu lăsa niciodată ca lipsa unei diplome de liceu, colegiu sau facultate să te oprească din drumul care te duce spre împlinirea viselor tale! Dacă eşti pasionat cu adevărat de ceva anume şi dacă simţi că tu trebuie să faci acel ceva, cu sau fără o diplomă, vei găsi o cale ca să faci acel lucru.
„Nimic nu e imposibil, cuvântul însuşi spune: „I’m possible“!/““Nothing is impossible, the word itself says ‘I’m possible’!” ~ Audrey Hepburn Audrey Hepburn.

6. Nu pot fi fericit până nu ajung acolo
Câţi oameni nu-şi amână fericirea pentru că aşteaptă să li se întâmple ceva magic? Fericirea nu e o destinaţie, e o călătorie. Aşa că renunţă la ideea că fericirea e undeva în viitor. Renunţă la ideea că nu poţi fi fericit până nu ajungi la o anumită destinaţie sau până nu faci toate lucrurile de pe lista ta. Şi învaţă să fii fericit aici şi acum.
„Mulţi cred că doar dacă ar fi într-un alt loc sau dacă ar avea o altă slujbă, ei ar fi fericiţi. Ei, bine, asta e îndoielnic. Aşa că fii fericit din ceea ce deja faci şi nu amâna să fii fericit până cândva anume!“, Dale Carnegie

7. Viaţa e grea, atât de grea
Renunţă să crezi că viaţa e grea, crudă şi ostilă şi ia-o aşa cum e. Să ai încredere în înţeleptciunea vieţii. Să ai încredere că poate viaţa ştie mai bine multe lucruri pe care tu habar n-ai. Priveşte dincolo de ceea ce se vede. Caută să înveţi din fiecare experienţă pe care viaţa ţi-o trimite şi să ai încredere că îţi va trimite mereu acea experienţă care îţi va fi de folos.
„Viaţa îţi va da orice experienţă care te va ajuta să evoluezi. Cum ştii că asta e experienţa de care ai nevoie? Pentru că asta e experienţa pe care o trăieşti acum“.

8. Părinţii mei sunt de vină pentru tot
Lasă de o parte ideea că părinţii tăi sunt de vină pentru tot ce a mers rău în viaţa ta. Învaţă să fii responsabil pentru viaţa ta! „Este o dată de valabilitate pentru vina pe care o pui pe seama părinţilor că te-au îndreptat în direcţia greşită. În momentul în care eşte destul de matur să preiei frâiele, responsabilitatea îţi aparţine“. J.K. Rowling

9. Nu am nevoie de nimeni să mă ajute. Pot să le fac pe toate singur
Renunţă la ideea că dacă dacă ceri ajutor şi dacă-l accepţi este un semn de slăbiciune, că asta e ceva caracteristic oamenilor slabi. Renunţă la atitudinea „Nu am nevoie de nimeni să mă ajute. Sunt o persoană puternică şi independentă, pot să le fac pe toate singur“. Şi învaţă să ceri ajutor şi acceptă să-l primeşti. Şi nu din cauză că nu poţi să te descurci de unul singur, ci pentru că eşti destul de înţelept să înţelegi că a cere ajutor este unul dintre cele mai curajoase lucruri pe care o persoană independentă îl face.
„Am ajuns să punem egal între succes şi să nu avem nevoie de nimeni. Mulţi dintre noi sunt dispuşi să dea o mână de ajutor, dar ne este greu să cerem ajutor atunci când avem nevoie. E ca şi cum am fi împărţit lumea în cei care oferă ajutor şi cei care au nevoie de ajutor. Adevărul e că suntem, în acelaşi timp, şi cei care oferă ajutor şi cei care au nevoie de ajutor“, Brené Brown

10. Dragostea este prea dureroasă. Am terminat cu ea.
Dragostea nu doare, aşteptările, în schimb, da. Renunţă la ideea că dragostea răneşte şi că ţi-e mai bine fără ea. Nimănui nu îi este mai bine fără iubire şi, în adâncul sufletului, ştii că asta e adevărat. Suntem făcuţi din dragoste şi pentru dragoste. Dragostea nu e ceva la care tu vei putea vreodată renunţa pentru că dragostea e viaţă şi viaţa e dragoste. Şi dacă renunţi la dragoste, renunţi la viaţă.

luminita foto fbk

11. Nu pot fi fericit dacă nu sunt într-o relaţie
Nu-ţi construi niciodată fericirea în funcţie de o altă persoană! Nu te folosi de argumentul că nu eşti într-o relaţie şi de aceea nu poţi fi fericit aici şi acum. Renunţă la această idee preconcepută şi învaţă să fii fericit indiferent că eşti sau nu într-o relaţie!
„Fericirea vine din interior. Nu e ceva ce depinde de alte persoane sau de lucruri. Devii vulnerabil şi poţi fi uşor rănit când sentimentele tale de siguranţă şi fericire depind de comportamentul şi acţiunile altor oameni. Nu da nimănui puterea ta“

12. E prea târziu pentru mine ca să-mi pun în practică visele
Nu e niciodată prea târziu să reînvii pasiunea pentru muncă, pentru viaţă şi pentru dragoste. Nu e niciodată prea târziu ca să-ţi propui o idee şi un vis şi un alt vis. Aşa că renunţă la ideea că eşti prea bătrân ca să faci lucrurile pe care sufletul tău fără vârstă vrea să le faci, şi îndrăzneşte să-ţi respecţi adevărul interior. Să ţii minte mereu că vârsta nu e decât „o stare a minţii legată de o chestiune. Dacă nu te deranjează, nu contează“, Mark Twain.

13. Nu voi fi niciodată o persoană care funcţionează cum trebuie până când nu am învăţat tot
Renunţă la ideea că tu şi trecutul tău sunteţi una; renunţă la gândul că povestea trecutului tău trebuie să fie povestea vieţii tale. Fii un alchimist! Caută căi prin care să-ţi transformi rănile în înţeleptciune şi dificultăţile în avantaje. Fă din viaţa ta o poveste care merită spusă şi nu permite trecutului tău să te împiedice să-ţi creezi propriul destin!

14. Nu pot avea încredere în nimeni, nici măcar în mine
Renunţă la ideea că nu poţi fi de încredere, că persoanele din jurul tău nu pot fi de încredere şi că viaţa însăşi nu poate fi de încredere. Toţi facem greşeli, nimeni nu e perfect, dar asta nu înseamnă că nu mai putem avea încredere în celălalt. Asta nu înseamnă că tu nu poţi avea încredere în tine însuţi. Să ţii minte mereu că încrederea e lipiciul vieţii. E lipiciul care ne ţine împreună. Şi unde nu există încredere, nu există nici viaţă.

15. Sunt singur
Nu eşti niciodată singur. Niciodată nu ai fost şi niciodată nu vei fi singur. Într-o lume plină de oameni, tu nu vei fi niciodată singur, doar dacă alegi să gândeşti altfel. „Nu sunt niciodată singur oriunde aş fi. Aerul îmi dă un secol de iubire, respir prin râs, prin lacrimi, prin victorii, pasiuni, gânduri, memorii, prin bucurii, respir prin nuanţele soarelui pe pielea mea; respir în acelaşi aer care a fost inspirat de alţii înaintea mea. Aerul care le purta viaţa. Şi aşa cum aş putea vreodată să spun că sunt singur?.

În luna iulie 2014, Luminiţa Daniela Saviuc a vorbit în exclusivitate pentru „Adevărul“ despre articolul său „15 lucruri la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit“ publicat de Huffington Post care a devenit cel mai citit material de dezvoltare personală, fiind distribuit pe Internet de 1,2 milioane de ori. Redăm mai jos interviul integral.

INTERVIU: „O minte curată generează o viaţă frumoasă şi fericită

-    Ştim foarte puţin despre tine, deşi deţii deja un record mondial în mediul virtual. Ai scris cel mai citit articol despre dezvoltare personală, cu peste 1,2 milioane de share-uri pe internet. Cine este românca Luminiţa Daniela Saviuc?

Mereu mi s-a părut puţin dificil să răspund la întrebarea asta, din simplul motiv că eu personal mă identific cu foarte multe lucruri, dar în acelaşi timp sunt conştientă că cine sunt eu nu are nici o legătură cu aceste lucruri. Unul dintre cele 15 lucruri menţionate în articolul meu este etichetarea şi cred că dacă aş spune că sunt X şi Y m-aş limita şi aş lăsa în urmă multe alte lucruri în care mă regăsesc... Cred că răspunsul ar fi că sunt şi atât.

-    Descrie-ne mediul în care te-ai format.

Primii 12 ani au fost foarte dureroşi din cauza modului in care tatăl meu m-a tratat. Cred că era o persoană foarte nefericită şi pentru că nu a ştiut cum să îşi rezolve propriile lui drame personale şi pentru că nu a ştiut cum să-şi vindece rănile interioare, a început să proiecteze asupra propriei lui familiei tot ce era mai urât în el. Am crescut într-un mediu foarte toxic şi plin de violenţă şi această violenţă a încetat în momentul în care tata a murit... A murit când aveam 12 ani. Eram în clasa a 5-a şi îmi aduc aminte şi acum cât de liberă m-am simţit. Am trăit în frică foarte mulţi ani şi chiar dacă violenţa şi abuzul fizic şi psihic au încetat odată cu moartea lui, pentru că erau atât de multe răni nevindecate din cauza trecutului, am continuat să sufăr şi am continuat să trăiesc în frică pentru încă foarte mulţi ani...

-    Care sunt oamenii care te-au marcat şi care sunt cei care te-au influenţat?

De marcat m-au marcat foarte multe persoane în copilărie şi nu numai, dar fără îndoială tata e pe primul loc. Am interacţionat cu foarte mulţi oameni răutăcioşi de-a lungul vieţii şi când nu ştii cine eşti cu adevărat, e foarte uşor să permiţi celor din jur să te facă să crezi că tu eşti cine spun ei că eşti şi că valoarea ta ţi-o dau ei. Şi eu am căzut în capcana asta şi, din această cauză, am permis foarte multor persoane să mă marcheze şi să mă facă să mă simt mică şi deloc valoroasă.

În 2007 am plecat în SUA, unde am locuit pentru 3 ani, şi acolo am cunoscut pentru prima dată oameni care m-au influenţat. Danny şi Lecsy... Managerul şi supervisorul meu au fost primele persoane care m-au făcut să înţeleg că este ceva foarte frumos în fiecare din noi şi că, dacă ne dorim cu adevărat, putem să ne trăim viaţa într-un mod foarte frumos şi fericit. A continuat cu Vishen Lakhiani, liderul companiei pentru care am lucrat în ultimii 2 ani şi Amir Ahmad Nasr, coleg la Mindvalley şi un foarte bun prieten.


-    Cum ţi-ai descrie călătoria personală? A fost sinuoasă? Te-a dus acolo unde trebuie?

A fost foarte sinuoasă... Cu siguranţă, simt că sunt exact unde trebuie să fiu şi că merg exact unde trebuie să merg.


 

image

 - De ce te-ai îndreptat spre discurs motivaţional?

Cred că era un pas necesar. Dacă nu creşti, dacă nu te dezvolţi, stagnezi şi iar stagnezi, esti ca şi mort, chiar dacă inima ta încă bate. În 2007, managerul meu Danny mi-a dat să citesc o carte, The 7 Habits of Highly Effective People, şi asa a început totul. Nici nu ştiam de lumea asta până când nu am citit cartea respectivă. Parcă o parte din mine care dormea de foarte mult timp a fost trezită de cartea respectivă şi mă bucur că nu a mai vrut să doarmă şi m-a forţat să îmi schimb gândirea şi modul de viaţă pentru a deveni persoana care sunt astăzi.

- Alegerile au determinat parcursul sau parcursul a născut alegerile?

Ambele. Mă gândesc că în primii ani de viaţă a fost parcursul. Când tata era în viaţă eram mult prea mică să fac propriile alegeri, deşi dacă stau bine să mă gândesc realizez că şi atunci, chiar dacă eram atât de mică, făceam foarte multe alegeri care au avut un impact asupra mea mai târziu... Iar după ce el a murit, au fost tot mai multe alegeri....

- Au fost rele necesare, printre obstacolele întâlnite în cale?

Cu siguranţă. Chiar dacă tata a fost ce mulţi ar eticheta ca un tiran, realizez că majoritatea lecţiilor de viaţă pe care le-am învăţat, le-am învăţat de la el. Au fost lecţii pe care le-am învăţat într-un mod brutal, dar le-am învăţat şi mă bucur că nu am lăsat traumele trecutului să mă ţină pe loc şi să mă facă să fiu un om poluat de ură, negativitate şi regrete.

- Te-au îmbogăţit greutăţile, te-au călit?

M-au îmbogăţit, m-au călit şi m-au făcut să realizez că nu sunt victime a ceea ce ni se întâmplă decât dacă alegem să credem asta. Dacă începem să ne identificăm cu toate lucrurile oribile care ni se întâmpla, da, atunci suntem victimele acelor experienţe şi ca rezultat viaţa devine foarte tristă şi dureroasă.

- Care a fost gândul pe care l-ai avut permanent în minte?

Pentru foarte mult timp am crezut că era ceva în neregulă cu mine. M-am văzut ca fiind o victimă şi când tu te vezi ca o victimă, lumea din jur te trateaza ca pe o victimă.

- Ai avut senzaţia că toate se întâmplă cu un rost?

E foarte greu să te gândeşti că suferinţa are vreun rost şi pentru mai bine de 25 de ani nu am putut să văd rostul în ceea ce mi se întâmpla... Mi-a trebuit ceva timp până când să înţeleg că da, totul se întâmplă cu un motiv şi dacă începi să accepţi şi să înveţi din fiecare experienţă pe care viaţa ţi-o trimite, viaţa ta va deveni tot mai frumoasă şi mai frumoasă.

image


-    Iluminarea, revelaţia când a venit?

Iluminarea încă nu a venit, nu în totalitate cel puţin. Am avut multe revelaţii şi cred că în timp, punându-le pe toate cap la cap am reuşit să formez o revelatie mai mare, dacă pot să spun aşa.

-    Care a fost experienţa-cheie? A fost un cumul, a fost un semnal?

Cred că am început să mă trezesc la realitate în momentul în care mi-am dat seama că fericirea mea nu depinde de o anumită persoană - fostul meu prieten. Am fost împreună aproape 10 ani şi chiar dacă relaţia noastră s-a cam sfârşit după primii 3 ani, ne-am chinuit unul pe celălalt pentru încă 7 ani. Relaţia cu el m-a învăţat foarte multe şi din multele experienţe dureroase pe care le-am avut cât timp am fost împreună, la un moment dat a venit şi experienţa-cheie. Eram foarte ataşată de el şi pentru că eu credeam că vom fi împreună până la adânci bătrâneţi, în momentul în care ne-am despărţit pentru prima oară, mi-am dat seama că sunt in pericol din simplul motiv că eu depind de el ca să fiu fericită şi că am nevoie de el să simt ca viaţa mea are un rost.

-    Şi aşa s-a născut Purpose Fairy. Care este semnificaţia numelui, de ce l-ai ales?

Ştii ce e interesant? Fostul meu prieten m-a ajutat cu numele. El a venit cu ideea. Eu sunt de părere că venim pe lume cu un dar anume, „a purpose to fulfill“, şi că numai dacă lucrăm cu acest dar şi numai dacă îl împărtăşim cu restul lumii, vom fi cu adevărat fericiţi. În cazul meu, ştiu cu siguranţă că darul meu e să înfrumuseţez lumea într-un mod sau altul. Fie că e în scris, fie că e prin pozele pe care le fac sau printr-o simplă conversaţie. Cu toţii avem un dar unic si frumos care vrea să fie împărtăşit cu restul lumii... şi de aici ideea de Purpose. Şi Fairy, pentru că eu una sunt o persoană foarte copilăroasă. Îmi place să râd, să visez, să mă joc i sa mă simt liberă precum un copil. Nu prea îmi plac regulile, limitele şi sunt de părere că este ceva magic în fiecare din noi... Şi cred că de aici numele. Îmbinarea inocenţei cu menirea vieţii. Totul începe în copilărie şi se încheie la bătrâneţe când te uiţi înapoi şi realizezi că ţi-ai îndeplinit scopul în viaţă şi că ai făcut-o într-un mod foarte inocent, unic şi frumos.

-    Glasul tău interior a devenit o voce puternică. Te miră acest lucru? Ce crezi că te-a ajutat să te remarci?

M-a mirat la început când nu ştiam încă cine sunt, dar acum nu mă mai miră. Am lucrat foarte mult la propria mea persoană. Am făcut atât de multă ordine şi curăţenie în viaţa mea şi mi-am promis eu mie să-mi trăiesc viaţa într-un mod autentic şi să fiu cine sunt eu şi nu cine vrea lumea să fiu. Şi cred că autenticitatea e ceva ce lumea apreciază.

Sunt de părere că în adancul sufletului suntem cu totii conectaţi şi dacă o persoană e autentică şi vrea cu adevarat să facă bine şi să înfrumuseţeze lumea, cei din jur vor fi atraşi de acea persoană din simplul motiv că se vor recunoaste pe ei înşişi în acea persoană. Suntem o oglindă şi când faci lucrurile cu iubire şi din dorinţa de a scoate la suprafaţă ce e mai frumos în oameni, cred că nu ai cum să nu fii apreciat. Şi modul în care eu scriu e foarte simplu. Ştii, Einstein are un citat în care spune că dacă nu poţi să explici lucrurile într-un mod simplu înseamnă că tu nici nu înţelegi despre ce vorbeşti. Şi cred că oamenii apreciază asta. Simplitatea şi modul în care comunic ce comunic şi faptul că eu îi încurajez în permanenţă să fie propriii lor stăpâni şi să nu caute iubire, fericire şi aprobare în jurul lor... Nu cred în idoli sau guru...

-    Ce reacţii primeşti de la audienţă?

Primesc reacţii de tot felul şi cu cât citesc mai multe mesaje, e-mailuri şi comentarii de la oameni, cu atât îmi dau seama cât de asemănători suntem cu toţii şi cum toată lumea vrea să se simtă iubită şi să trăiască o viaţă liniştită şi fericită.

image


- Vorbeşte-ne despre cartea la care scrii.

Momentan lucrez la prima mea carte, ce va fi publicată anul viitor. O scriu în limba engleză, dar ştiu că va fi tradusă în limba română la un moment dat şi asta mă bucură foarte mult. E o carte în care vorbesc despre călătoria mea personală, lecţiile pe care le-am învăţat... cum am trecut peste toate piedicile şi greutăţile vieţii şi împărtăşesc tot felul de modalităţi prin care fiecare dintre noi poate face la fel. E o carte despre cum să te eliberezi de tot ceea ce te ţine pe loc în viaţă şi cum să creezi o viaţă nouă, frumoasă şi mult mai fericită pentru tine şi cei dragi.

-    Recomandă-ne o metodă de meditaţie, poate chiar pe cea pe care tu o practici.

Datorită companiei la care am lucrat în ultimii 2 ani, Mindvalley, am avut acces la foarte multe meditaţii şi înca am şi îmi place să le diversific. Îmi place foarte mult să fac guided meditation... (nu stiu cum sa spun in română:) ) şi foarte mult îmi plac meditaţiile de la Kelly Howell: „Destiny- guided meditation“ şi „Prayer - guided imagery“ sunt două dintre preferatele mele. Mă joc cu Omvana App, unde ai tot felul de meditaţii, dar si cu Youtube.

-    Cum să facem efectiv meditaţie? Cum scăpăm de miliardele de gânduri care ne vin în minte inevitabil?

Dacă eşti la început şi nu ai mai meditat până acum, cred că cel mai bine ar fi sa incepi cu 5-10 minute pe zi. Îţi pui căştile în urechi şi cu muzica de relaxare stai în linişte. Tu cu gândurile tale. În momentul în care ai să faci asta, ai să simţi că mintea ta face mult mai mult zgomot ca de obicei... E normal. Important e să nu te opreşti şi în timp ai să observi că mintea începe să se liniştească şi ai să ai tot mai puţine gânduri. Şi cu cât e mai linişte în mintea ta, cu atât îţi va fi mai uşor să creezi propriile tale gânduri şi să te concentrezi pe lucrurile frumoase pe care vrei să le creezi.

-    Cum se ajunge la acea relaxare a minţii, astfel încât să rămânem focusaţi pe un singur lucru? Cum reuşeşti să-ţi goleşti complet mintea?

Cu cât meditezi tot mai mult, detaşat de propriile tale gânduri şi trăiri interiore, cu atât îţi va fi mai uşor să devii prezent şi să te concentrezi 100% pe ceea ce faci. Când simţi că mintea ta o ia razna, ca să revii în prezent şi să fii focusat 100% pe ceea ce faci, concentrează-te pe respiraţia ta. Controlează-ţi respiraţia şi asta te va ajuta. Dacă îţi calmezi respiraţia, îţi calmezi şi mintea... De asemeni, natura e un foarte bun profesor. Pe mine, natura mă ajută foarte mult să devin prezentă. Îmi place să mă uit la copaci, la stele, la lună, la soare... să observ păsările cum zboară... Natura te poate învăţa foarte multe şi cu cât petreci tot mai mult în natură, cu atât îţi va fi mai uşor să îţi goleşti mintea şi să fii prezent.

-    Recomandă-ne câteva cărţi şi câţiva autori pe care nu trebuie să-i ratăm.

Wayne Dyer e autorul meu preferat. Omul asta e incredibil. O persoană atât de frumoasă, autentică şi cu un suflet foarte frumos. Orice carte de la el vei citi cu siguranţă îţi va plăcea. Apoi este Viktor Frankl cu „Man’s Search For Meaning“ şi Eckhart Tolle cu „Puterea Prezentului“. O carte extraordinară pentru cei care sunt pregătiţi să o citească. Apoi orice carte de la Brene Brown, Don Miguel Ruiz, Deepak Chopra, Bruce Lipton, Neville Goddard, Marianne Williamson, Louise Hay...

-    Spune-ne 10 reguli de viaţă esenţiale, ca să înţelegem cum ne putem schimba.

1.    Purifică-ţi gândurile
2.    Asumă-ţi 100% responsabilitate pentru propria ta viaţă
3.    Renunţă la tot ce e toxic în viaţa ta - gânduri, idei, prietenii, obiceiuri, oameni, etc.
4.    Fii bun cu tine însăţi ca să poţi fi bun şi cu cei din jur
5.    Apreciază fiecare experienţă şi fiecare persoană care vine în viaţa ta, bună sau rea
6.    Construieşte-ti viaţa nu pe baza a ce ai trăit în trecut, ci pe baza a ce vrei să trăieşti în viitor.
7.    Foloseşte-ţi imaginaţia şi îndrăzneşte să visezi. Trăieşte-ţi viaţa ca şi cum nu ar exista limite.
8.    Petrece mai mult timp în natură
9.    Fii autentic. Fii vulnerabil. Ai încredere în tine. Trăieşte-ti viaţa după propriile tale reguli, nu după regulile învechite ale celor din jur.
10.     Renunţă la frică şi permite-i iubirii să-i ia locul.


 

image

-    Explică-ne ce înseamnă pentru tine sintagma „Gândul e sămânţa realităţii“. Care este sensul de influenţă: gând-realitate sau realitate-gând? Este reciproc?

În cartea intitulată „The Biology of Belief“, Bruce Lipton spune că 95% din viaţa noastră e controlată de inconştient şi 5% de conştient. Din momentul conceperii noastre şi până la vârsta de 6-7 ani, spune Bruce Lipton, noi suntem ca o sugativă. Atenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru, la tot ce vedem şi la tot ce auzim, absorbim totul în căpuşorul nostru. În primii noştri ani de viaţă, noi construim fundaţia pentru viaţa noastră. Nu putem spune că lucruri la care nu ne-am gândit apar din senin, pentru că noi nu ne putem aduce aminte totul. Nu avem acces la tot ce este în mintea noastră.

Cum văd eu lucrurile, gândurile noastre creează realitatea şi dacă nouă nu ne place ce vedem trebuie să ne uităm puţin în oglindă şi să ne dăm seama unde greşim şi ce trebuie schimbat. Am trăit mai bine de 25 de ani gândindu-mă că eu nu am control asupra vieţii mele şi că tot ce se întâmplă în lumea asta şi în viata mea e haotic. Şi atât timp cât am gândit aşa, aşa a fost. Nu suntem învăţaţi să ne purificăm gândurile. Majoritatea oamenilor nu au idee ce înseamnă lucrul acesta şi cât de important e să te concentrezi doar asupra lucrurilor pe care vrei să le ai în viaţa ta. Nu ne cunoaştem pe noi înşine. Habar nu avem cine suntem şi de ce suntem în stare şi din această cauză ne gândim că suntem victime şi că nu avem control asupra propriei noastre vieţi.

-    Ce rol are fiecare persoană întâlnită în viaţa noastră? Acel rol pe care îl lăsăm să aibă? Este predestinată această întâlnire?

Depinde cum privim lucrurile. Totul ţine de atitudinea noastră. Cartea mea preferată e Tao Te Ching, scrisa de Lao Tzu acum mai bine de 2500 de ani. Şi în aceasta carte frumoasă, el vorbeşte despre asta. Cum fiecare persoană, bună sau rea, îţi este ba profesor, ba student. Omul bun este profesorul omului rău şi omul rău este lecţia omului bun. Dacă reuşeşti să priveşti fiecare persoană care vine în viaţa ta, în acest mod, ai să ai foarte multe de câştigat şi ai să înţelegi că fiecare persoană, bună sau rea, are ceva să te înveţe :) Şi da, cred că fiecare persoană pe care o întâlneşti, o întâlneşti pentru că trebuie şi pentru că are o lecţie pentru tine... ceva ce tu trebuie să înveţi.

-    Ce caut eu în viaţa mea? Gândul apare când suntem aglomeraţi, sufocaţi, hărţuiţi de cotidian şi ne simţim copleşiţi. Cum ne facem loc în propria viaţă?

Ne facem loc făcându-ne loc... Renunţând la obiceiuri toxice ca bârfa sau la relaţii care nu duc nicăieri... Ne facem loc petrecând mai mult timp cu noi înşine. Lăsând puţin la o parte nevoia asta nebună de a ne plânge şi de a vorbi în permanenţă despre problemele noastre şi problemele cu care se confruntă toată planeta. Trebuie să învăţăm să trăim viaţa pentru noi şi nu pentru alţii şi trebuie să învăţăm să preţuim lucrurile simple, pentru că acolo vom reuşi să găsim liniştea şi pacea de care avem cu toţii nevoie...

- Ni s-a întâmplat de multe ori să constatăm că un rău se dovedeşte a fi un bine. Ce s-a schimbat: percepţia, cursul vieţii, momentul, noi?

Un lucru fascinant se întâmplă în momentul în care noi ne schimbăm modul de gândire... toată lumea parcă se schimba cu noi. Lumea din jur e oglinda noastră. Îi vedem pe cei din jur cum ne vedem pe noi înşine şi dacă noi ne schimbăm percepţia pe care o avem despre noi înşine, şi lumea din jur se va schimba odată cu noi. E magic!

-    Care trebuie să ne fie atitudinea în faţa răului care se manifestă prin oameni, prin atitudini de neînţeles, prin gesturi negative gratuite?

Este un citat de la Plato foarte frumos care vorbeşte despre asta: „Be kind, for everyone you meet is fighting a hard battle“. Dacă suntem răi cu alţii e pentru că suntem răi cu noi înşine. Când nu ştii cine eşti, încotro te îndrepţi şi când percepi lumea în care trăieşti ca fiind ostilă şi rea, stai în defensivă. Cauţi să te protejezi de rău şi cauţi să ataci. Toată lumea pare să fie inamicul tău, duşmanul tău... Şi e trist pentru că singurul nostru duşman suntem noi înşine şi luptându-ne cu alţii, noi ne luptăm cu propria noastra persoană.

Dacă te iubeşti pe tine însăţi şi dacă eşti împăcat cu propria ta persoană şi cu viaţa ta, indiferent de cât de mulţi oameni răi vei întâlni şi indiferent de cât de multe rele ţi se vor întâmpla, ai să ştii cum să le transformi în ceva bun.

E foarte important să accepţi ce ţi se întâmplă, să nu te împotriveşti răului pentru că luptând rău cu rău creezi mai mult rău. Şi e foarte important să cauţi să înveţi din tot ce ţi se întâmplă, pentru că dacă reuşeşti să faci asta, ai să devii o persoană foarte frumoasă, pe interior şi pe exterior, şi foarte înţeleaptă. Şi lumea are nevoie de oameni de genul acesta :)

-    Cât ne costă să fim buni, cât ne costă să fim răi?

Nu ne costă nimic să fim buni, dar ne costă foarte mult să fim răi. Cu cât suntem mai răi, cu atât devenim mai urâţi, pe interior şi pe exterior... Răutatea creează foarte mult stres, frică... şi ne îndepărtează unii de alţii. Nu ne costă nimic să fim buni şi de asta ar trebui să învăţăm să fim mai buni, cu noi şi cu lumea din jur. Am fi cu toţii mult mai fericiţi şi lumea în care trăim ar deveni şi ea mult mai frumoasă.

-    Cum să acceptăm că „facerea de bine“ ne aduce mai mult rău?

În momentul în care începem să ne asumăm responsabilitate pentru propriile noastre gânduri, trăiri interioare şi pentru propria noastră viaţă, cred că începem să înţelegem că „facerea de bine“ cu forţa ne face nouă rău în final...

Dar dacă oferi ceea ce ai de oferit cu drag şi dacă dai fără să aştepţi nimic înapoi, nu cred că vei avea nicio problemă în a face bine şi ai să continui să-l faci. Cred că aşteptările noastre şi nevoia de a primi înapoi altceva pentru ce am oferit este ceea ce ne aduce răul. Nu e binele făcut cel care aduce răul, ci aşteptările noastre.

Dacă vrei să faci cuiva un bine, fă-l pentru că aşa simţi şi nu pentru că aştepţi ca persoana respectivă să-ţi întoarcă „favoarea“. Şi dacă nu vrei să faci „bine“, nu-l face şi nu ai să mai ai motive de supărare. Eu când simt că vreau să ofer ceva cuiva, o fac pentru că aşa simt şi nu mă aştept să mi se ofere altceva în schimb. Dau pentru că vreau să dau şi nu pentru că aştept ca „fapta mea bună“ să-mi fie răsplătită.

-    Ce măsură trebuie să aplicăm în privinţa noastră, în primul rând? Să ne fim cei mai îngăduitori prieteni sau cei mai atenţi critici?

Cum spunem noi în România? Vorba dulce mult aduce, nu? Cu cât ne criticăm mai mult, cu atât devenim mai răutăcioşi şi în loc să ne concentrăm pe lucrurile frumoase pe care le facem, pe punctele noastre forte, ne concentram pe slăbiciunile noastre... Şi începem să ne îndoim de capacităţile noastre, începem să ne comparăm cu cei din jur şi în loc să ne trăim viaţa, stagnăm... Eu sunt cel mai mare critic al meu, dar învăţ să renunţ la critică şi să mă încurajez în tot ceea ce fac. Să vorbesc cu mine cum i-aş vorbi unui prieten foarte bun... Critica ne îndepărtează de noi şi de cei din jur, iar îngăduinţa, iubirea, aprecierile şi încurajările ne apropie.

-    Unde trebuie fixat standardul de evaluare? Cât de sus trebuie fixată stacheta evoluţiei?

Nu ştiu dacă este un punct anume până unde trebuie să evoluăm. Cred eu că important e să evoluăm fără a fi preocupaţi cât de repede o facem şi cât de departe vrem să ajungem... Important e să ne mişcăm, să îndrăznim să păşim în necunoscut şi să căutăm să fim azi mai buni decât eram ieri.

-    Trăim prin ceilalţi sau trăim pentru noi?

Totul începe cu noi. Trăim pentru noi, dar în acelaşi timp trăim şi prin ceilalţi... Suntem toţi o familie... Dacă mergi pe Lună şi te uiţi la planeta noastră îţi dai seama că suntem cu toţii o mare familie, uniţi, sau cel putin aşa ar trebui să fie... We are all ONE.

-    Dacă ne simţim nefericiţi fără motiv, cum detectăm problema care ne împiedică să ne bucurăm de viaţă?

Totul începe cu tine. Dacă sunt probleme în viaţa ta şi dacă eşti nefericit oriunde mergi, e evident că ceva trebuie schimbat... şi nu e mediul înconjurător ce trebuie să se schimbe, ci TU! Dacă înveţi să îţi asumi responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în viaţa ta, ai să ai foarte multe de câştigat şi ai să ştii cum să transformi ceva urât într-o experienţă frumoasă.

image

Vă mai recomandăm

EXCLUSIV VIDEO Fata din Suceava care a adus fericire pe toată planeta. Cele 15 secrete ale vieţii

VIDEO De ce are nevoie România de cele 15 motive de fericire din lista Luminiţei, fata care a cucerit lumea

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite