Două şcoli din Mărăşeşti vor fi reabilitate, cu peste 1,5 milioane de lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala din Haret va fi reabilitată
Şcoala din Haret va fi reabilitată

Primăria Oraşului Mărăşeşti a reuşit, în urma demersurilor întreprinse, să obţină finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene pentru reabilitarea a două şcoli.

Astfel, şcolile cu clasele cu I- IV din Haret şi Călimăneşti au fost incluse de în lista de investiţii realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Şcoala cu clasele I – IV Haret va beneficia de fonduri pentru reabilitare şi consolidare în valoare de 1.041.945 lei.

Pentru proiectul de reabilitare  a Şcolii Călimăneşti Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a prevăzut o finanţare de 520.150 lei.

”La şcolile de la Haret şi Călimăneşti urmează să fie efectuate lucrări ample de reabilitare, atât la exterior, cât şi la interior. Cele două unităţi de învăţământ vor avea un aspect în întregime schimbat, iar elevii şi cadrele didactice vor beneficia de cele mai bune condiţii pentru a-şi desfăşura activitatea”, a declarat primarul Valerică Chitic.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite