De ce nu a funcţionat instituţia medierii în dosarele penale. Nici un proces nu s-a soluţionat prin împăcarea părţilor după ce au ajuns la mediator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instituţia medierii nu a funcţionat
Instituţia medierii nu a funcţionat

La cinci ani de la introducerea Noului Cod de Procedură Penală, se poate spune că instituţia medierii, introdusă în textul de lege, a fost un eşec.

Printre elementele de noutate aduse de Noul Cod de Procedură Penală, care a intrat în vigoare în anul 2014, se află şi instituţia medierii.

Aceasta vizează două categorii de infracţiuni. O primă categorie este cea pentru care încheierea unui acord de mediere între infractor şi victimă va împiedica începerea sau desfăşurarea procesului penal.

A doua categorie este cea pentru care acordul de mediere poate constitui un element ca procurorul să renunţe la urmărirea penală şi să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligaţiile asumate prin acord.

Totuşi, în Vrancea nu s-a ajuns în nici un proces penal la înţelegerea părţilor prin mediere. De la început, judecătorii s-au arătat sceptici cu privire la gradul de reuşită al unor procese penale prin mediere.

„Mediere s-a încercat şi pe vremea comuniştilor. Erau acele comisii de împăciuire. La ţară mai funcţionau pe vremea aceea, pentru că în comisie erau oameni mai în vârstă, îţi era ruşine de ei şi te împăcai până la urmă pe o insultă, pe o calomnie, pe o lovire simplă. Eu nu ştiu ce poate să medieze o persoană între victima unui viol şi un violator. Nici între hoţ şi păgubaş nu văd să se facă o mediere. Românii au aşa un talent conflictual genetic. Nu cred că se va termina un proces penal prin mediere”, ne spunea în urmă cu trei ani judecătorul Costică Diţă. Iar timpul i-a dat dreptate.

Prin Codul de Procedură Penală să menţionează că dreptul la un mediator se comunică părţilor şi subiecţilor procesuali principali înainte de audiere.

"Medierea penală este o practică restaurativă care presupune dialogul victimă-infractor. Niciuna dintre ele nu poate fi constrânsă să apeleze la mediere. Părţile nu sunt obligate să se informeze anterior cu privire la mediere şi nu există nicio sancţiune pentru neparcurgerea acestei proceduri. Aparent, medierea penală ar fi posibilă doar pentru infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală (art. 67 alin.2). Dup mine, atâta timp cât, urmare a comiterii infracţiunii, există şi victimă, persoanele/părţile pot încheia un acord de mediere prin care să ajungă la înţelegere asupra unor multiple aspecte", potrivit mediatorului Petre Mustăţeanu.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite