Cultura de rapiţă, distrusă de secetă. Orzul şi grâul de toamnă sunt, de asemenea, afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Culturile de grau au fost compromise
Culturile de grau au fost compromise

Agricultorii vrânceni sunt sceptici cu privire la producţia de anul viitor la rapiţă, grâu şi orz. Nici ploile care au căzut în acest weekend nu le dau mari speranţe, în condiţiile în care seceta a fost stăpână pe judeţ din august până la începutul lunii octombrie.

Nu s-a putut ara

Din această cauză, lucrările agricole de toamnă au fost întârziate, pregătirea solului pentru însămânţare fiind practic imposibilă. „Până sâmbătă n-a căzut nici măcar o picătură de apă, aşa că agricultorii nu au putut să-şi are pământul pentru a semăna. Deşi perioada optimă pentru însămânţarea grâului este între 1 şi 10 octombrie, acest interval nu a putut fi respectat“, a declarat Costică Neaţă, şeful Direcţiei Agricole Vrancea, adăugând că din totalul celor 27.550 de hectare au fost semănate în jur de 10.000.

„Şi la orz s-au cultivat doar 900 de hectare dintr-un total de 1.600 de hectare planificate. Dacă acum a plouat, lucrările vor putea fi continuate până spre a doua parte a lunii, sperând că vom avea o răsărire uniformă şi că producţia nu va fi afectată“, a mai spus Costică Neaţă. În acest an, la nivelul judeţului Vrancea au fost înregistrare producţii record de grâu, ajungând la patru tone la hectar, însă pentru 2012 agricultorii nu-şi fac mari speranţe.

„Nu am semănat grâu aproape deloc, deoarece pur şi simplu nu am putut băga utilajele în ogor din cauza pământului extrem de tare. Aveam în plan să pun grâu pe 1.300 de hectare, însă dacă voi reuşi să însămânţez 900 de hectare e bine. Cu siguranţă şi producţia va fi mai slabă comparativ cu acest an“, a afirmat Constantin Bazon, reprezentantul Comcereal Vrancea. Seceta a făcut prăpăd şi pe ogoarele cu rapiţă, producătorii care şi-au pus bazele în această cultură înregistrând pierderi uriaşe.

Mii de hectare de rapiţă compromise
Potrivit conducerii Direcţiei Agricole Vrancea, dintr-un total de 7.400 de hectare planificate, doar 5.190 au putut fi semănate cu rapiţă, însă plantele nu au răsărit. „Eu am cutivat 600 de hectare de rapiţă, pe care practic le-am pierdut din cauza secetei. Firul de rapiţă ar fi trebuit să aibă până acum patru, cinci frunze, însă nici măcar nu a răsărit. Am întregistrat pierderi de 900.000 de lei cu această cultură“, a mai spus Constantin Bazon.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite