Cultura din Focşani intră în era fuziunilor. Ce spune testamentul filantropului care a construit Teatrul şi Ateneul Popular

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ateneul Popular nu va mai exista ca instituţie cu personalitate juridică
Ateneul Popular nu va mai exista ca instituţie cu personalitate juridică

Edilii Focşaniului spun că prin noua reorganizare, se va eficientiza activitatea celor două instituţii de cultură şi că nimeni nu va avea de suferit.

Cele două instituţii, Teatrul Municipal şi Ateneul Popular, care poartă numele filantropului Gh. Pastia, care şi-a donat întreaga avere pentru construcţia celor două monumente culturale, vor fi reunite sub o singură direcţiune.

Este un proiect iniţiat de primarul Cristi Misăilă, dar despre acest lucru s-a mai discutat şi în urmă cu doi ani, când fostul viceprimar Gabriel Necula a încercat acelaşi lucru, fără să se concretizeze. Edilul şef vrea ca cele două instituţii să fuzioneze prin absorbţie, sub un singur management asigurat de Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal.

Practic, Valentin Gheorghiţă, actualul director al Ateneului Popular, îşi va pierde postul, urmând probabil să primească alte atribuţii în noua structură. Primarul Misăilă ca activitatea Ateneului nu va avea de suferit, întrucât personalul va fi preluat în întregime, fiind mai degrabă o iniţiativă de eficientizare. Primăria invocă şi testamentul lui Pastia în acest sens, care, aşa cum este redactat, poate fi la rândul său interpretat. Redăm mai jos un fragment din acest testament.

„Subsemnatul Maior Gheorghe Pastia, domiciliat în Focşani, în dorinţa de a contribui într-o măsură cît de mică la luminarea şi educaţia Neamului Românesc …am găsit cu cale din economiile agonisite şi după stăruinţa cetăţenilor mei, să construiesc în anul 1908 un Teatru, aşezat în centrul oraşului Focşani, oraşul meu de naştere, pentru a servi ca locaş de cultură şi educaţie naţională…M-am hotărît să mai construiesc în oraşul Focşani încă o operă de cultură, Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastia", ce l-am donat Primăriei Focşani, cu obligaţiunile stipulate într-însul ca din venitul lui să formeze un fond inalienabil şi achitabil conform art. 3 din acel act, a căror venituri vor servi pentru mărirea şi întreţinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", fără ca să i se poată schimba vreodată destinaţia şi fiindcă n-am moştenitori direcţi şi sînt în vîrstă înaintată, las toată averea mea mobilă şi imobilă ce se va găsi la încetarea mea din viaţă…Executorilor mei Testamentari ca împreună cu Primarul Oraşului Focşani să administreze această avere pentru întreţinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", instituţiune de cultură ce-am construit cu propriile mele mijloace, în acest oraş….Executorii testamentari vor stărui la Primărie să formeze un registru separat al teatrului în care se va trece toate veniturile şi cheltuielile cu verificarea şi aprobarea executorilor testamentari, care bani se vor vărsa în casa comunei, trecuţi într-un registru separat al teatrului, formînd un fond care, cu venitul de la Ateneul Popular vor servi celor desemnate de mine în acest testament", lăsa scris pe 1 noiembrie 1928, cu un an înainte de moarte, maiorul Pastia.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite