Top 10 aberaţii impuse în comunism de soţii Ceauşescu. Cum reuşeau oltenii să vadă meciurile de fotbal la TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În perioada comunistă au existat numeroase aberaţii care i-au marcat pe români FOTO recatii.ro
În perioada comunistă au existat numeroase aberaţii care i-au marcat pe români FOTO recatii.ro

Perioada comunistă a lăsat urme adânci asupra românilor, care au fost nevoiţi să îndure deceniile de dictatură ale cuplului Ceauşescu.

Istoricii sunt de părere că perioada comunistă poate fi catalogată drept un regim al lipsurilor din toate punctele de vedere: românii nu au avut niciodată condiţii decente de viaţă, libertăţile cetăţeneşti au lipsit, la fel şi hrana.

Nicolae şi Elena Ceauşescu era cei care dictau tot felul de aberaţii şi care ţineau ca aceste reguli să fie respectate cu sfinţenie. Regula care mi-a rămas întipărită în minte este cea a circulaţiei alternative a autoturismelor în ziua de duminică: maşinile cu numere cu soţi circulau într-o săptămână, iar cele fără soţ în săptămâna următoare. Programul la televizor era strict scurtat, la două ore, iar această aberaţie a rămas vie în amintirea românilor şi în ziua de astăzi. Perioada comunistă a lăsat urme adânci asupra noastră, iar uneori ne aducem aminte unii cu tristeţe, iar alţii cu nostalgie despre Epoca de Aur“, a spus istoricul craiovean Nicolae Avram.

Aberaţiile din perioada comunistă:

- Maşinile erau oarecum o raritate pe străzi înainte de 1989, comparativ cu România contemporană. Benzina era foarte greu de procurat, aşa că exista o raţie lunară. Nicolae Ceauşescu a impus o soluţie arbitrară în acest caz: autoturismele care aveau ultima cifră a numărului de înmatriculare cu soţ circulau o duminică, cele care se terminau în cifră fără soţ mergeau cealaltă duminică.      

- În perioada comunistă exista raţie la portocale şi banane. În perioada Crăciunului copiii norocoşi găseau fructele exotice sub brad, însă trebuia să le mănânce raţional, pentru a le ajunge o bună perioadă de timp.

- Programul TV conţinea înainte de 1989 în cea mai mare parte doar realizările familiei Ceauşescu.

- În anii ’80, pe fondul accentuării sărăciei, familia Ceauşescu a impus raţionalizarea hranei. 

- Sacrificarea animalelor domestice se făcea pe ascuns. Tăierea porcului era interzisă.

- Copiii erau obligaţi să meargă la cules de măceşe şi fructe de pădure. Elevii de liceu se duceau de două ori pe săptămână la muncile câmpului.

- Soţii Ceauşescu aveau o obsesie pentru a organiza manifestaţii megalomane pe stadion.

- În Epoca de Aur, uniformizarea s-a produs şi la nivel locativ. Casele au fost demolate, iar în locul lor au fost construite blocuri care au fost catalogate ca adevărate cutii de chibrituri.

- Apa caldă în perioada comunistă era raţionalizată. 

- Până şi ieşirile cu familia erau controlate. În timpul săptămânii stingerea se dădea la ora 22.00.

- În sudul ţării, oltenii îşi îndreptau antenele TV spre sârbi şi bulgari, iar astfel puteau urmări emisiuni, filme sau competiţii sportive occidentale.


„Îmi aduc aminte şi acum că primeam un sfert de pâine pe cartelă. Era destul de greu, iar ani întregi am fost nevoiţi să stăm la cozi interminabile pentru o bucată de carne.  Totul a fost cu porţia în Epoca de Aur. Este adevărat că oamenii erau altfel, dar era şi multă sărăcie“, a spus Elena Matei, una dintre româncele care au supravieţuit în anii comunismului.    

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite