SCM Craiova, promovare en-fanfare. 23 de meciuri, 23 de victorii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a terminat campionatul neînvinsă, obţinând promovarea în Liga Naţională.

După victoria de la Timişoara, din ultima etapă, scor 36-24 (19-11), elevele Victorinei Bora şi-au trecut în cont a 23-a victorie, din tot atâtea partide.

A fost un joc foarte bun al fetelor noastre la Timişoara. Au controlat partida de la un capăt la altul, chiar dacă gazdele au intrat foarte motivate, pentru că au avut promise prime consistente pentru victorie. Dar noi am jucat foarte bine, nedându-le nicio şansă. O victorie clară care a demonstart valoarea şi forţa echipei”, a spus Victorina Bora după meci.

Le mulţumesc fetelor pentru tot ceea ce au făcut în acest campionat, pe care l-au încheiat cu victorii pe linie. Le mulţumesc, de asemenea, tuturor celor care au fost alături de noi, pentru că nu este uşor să duci un campionat cu 23 de etape de la un capăt la altul fără nicio înfrângere. Acum savurăm promovarea, dar deja ne gândim la evoluţiile de pe prima scenă a handbalului feminin românesc”, a adăugat antrenoarea-jucătoare de la SCM Craiova.

Handbalistele de la SCM Craiova (albastru) au promovat în Liga Naţională

La Timişoara, SCM s-a prezentat în formula: Ildilko Barbu, Mia Vlăsceanu, Ana Maria Ionesi, Ana Maria Bircină, Alina Şovar (5 goluri), Ramona Constantinescu (5), Oana Chitacu (3), Carmen Bădiţă (3), Alexandra Gogoriţă (5), Victorina Bora (5), Gabriela Mihalschi (4), Mihaela Ivan-Briscan (5), Andreea Mitran (1).

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite