Sanda Cazacu, Sorin Popescu, Claudiu Crăciun, Daniel Dincă, Marin Bărbulescu, Gheorghe Croitoru, Valentin Croitoru şi Mădălin Croitoru, Daniel Brâncuş, din Craiova, Ovidiu Gronea şi Cosmin Falcoe, au fost trimişi în judecată pentru săvîrşirea infracţiunii de proxenetism.Dosarul se află pe rol la Tribunalul Dolj, iar primul termen în proces va avea loc anul viitor pe data de 17 ianuarie.  

Sanda Cazacu, în vârstă de 47 de ani, din Craiova, le ameninţa cu mortea pe fetele care refuzau să mai prostitueze.Femeia a mai fost cercetată pentru proxenetism, însă a scăpat basma curată după ce a adus un certificat de la medicul de specialitate pe care scrie negru pe alb că nu are discernământ „Tinerele au fost obligate să întreţină raporturi sexuale pe bani atât în Italia cât şi în Craiova. Este vorba despre aproximativ 30 de fete, iar unele dintre ele sunt minore. Fiecare în parte trebuia să aducă seară de seară aproximativ 400 de lei “, a spus Adrian Glugă, procuror şef în cadrul DIICOT Craiova.

Prinşi cu fetele în taxiu

Oamenii legii au oprit, în traficla începutul lunii octombrie, pe o stradă din Craiova, trei taxiuri, iar în interiorul acestora au fost găsite  nouă tinere, două dintre ele minore. Fetele trebuiau să ajungă  la un hotel din Bănie, în vederea exploatării sexuale. Grupul infracţional acuzat de proxenetism era format 15 persoane, însă doar 11 au primit mandat de arestare pentru 20 de zile. Pe numele altor patru membri au fost solicitate emiterea unor mandate de arestare în lipsă .

Membrii grupului infracţional sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de persoane, trafic de minori, prostituţie şi proxenetism.

Fetele obţineau venituri foarte mici pentru că primeau doar 10% din banii de la un client, restul fiind împărţit de proxeneţi.

Procurorii DIICOT Craiova au declarat că fetele obligate să se prostitueze provin din familii cu situaţii materiale precare. Membrii grupului infracţional le promiteau victimelor cadouri scumpe şi bani.

Odată ajunse pe mâna proxeneţiilor aceştia dădeau anunţuri în presa locală cum că oferă „servicii complete”, iar fete erau duse în hoteluri de la marginea Craiovei, dar şi din oraşe din judeţul Olt.

Proxeneţii au reuşit să convingă şi fete de 13 ani să întreţină relaţii sexuale pe bani.