VIDEO Percheziţii în România şi Franţa: un grup specializat în furt calificat şi trafic de persoane acţiona în Disneyland

0
Publicat:
Ultima actualizare:
perchizitii

Reprezentanţii DIICOT au anunţat, marţi, că au fost efectuate 14 percheziţii atât în ţara noastră cât şi în Franţa pentru destructurarea unui grup specializat în trafic de persoane. De asemenea, cei din grup sunt suspectaţi şi de furt calificat.

UPDATE/ Două clanuri de romi implicate într-o reţea de cerşetorie cu minori. Copiii acţionau Dinseyland şi reuşeau să facă şi 7000 de euro pe zi. Memebrii grupului infracţional sunt din clanul Poenaru şi Iamandiţei.

Acţiunea a vizat destructurarea unei grupări organizate specializate în trafic de persoane, furt calificat şi tentativă la furt calificat, precum şi în infracţiuni la regimul de protecţie a copilului, după cum se arată într-un comunicat trimis de Poliţia Română.

În cadrul acţiunii, au fost efectuate 14 percheziţii domiciliare, dintre care zece în România şi patru în Franţa.

De asemenea, au fost depistaţi şi conduşi la sediul Poliţiei Române, respectiv Jandrameriei Franceze, 18 persoane, dintre care şapte în România şi 11 în Franţa – membri ai grupării, opt martori şi patru copii minori, aceştia urmând a fi încredinţaţi unor membri ai familiei sau repatriaţi.

VIDEO

Două clanuri de romi au obligat mai mulţi copii din Craiova să cerşească şi să fure în Franţa

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal înregistrat la Tribunalul din Meaux – Franţa şi instrumentat de Oficiul Central de Luptă împotriva Delincvenţei Itinerante din cadrul Direcţiei Poliţiei Judiciare a Jandarmeriei Naţionale Franceze.

Cooperarea cu poliţiştii români a fost demarată în urmă cu aproximativ opt luni, timp în care au fost identificaţi membrii grupării şi s-a stabilit modul de acţiune al acestora.

În România, D.I.I.C.O.T. a înregistrat o cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală în acest caz, poliţiştii fiind delegaţi să desfăşoare activităţile comune cu cei francezi.

În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2014 – 2015, principalii membri ai grupării ar fi racolat persoane din România pentru a se deplasa cu mai mulţi copii minori în Franţa, unde erau instruiţi şi trimişi să cerşească şi să fure, de regulă din buzunare.

Acţionau în Disneyland

Aceştia ar fi acţionat cu precădere în parcul de distracţii Disneyland Paris, în trenurile de mare viteză care circulă pe teritoriul Franţei (TGV) şi locurile foarte aglomerate (metrou, pieţe publice).

Pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că unii copii ar fi strâns în anumite zile până la 7.000 de euro.

La acţiunea desfăşurată pe teritoriul Franţei au participat jandarmi şi poliţişti francezi, reprezentanţi ai Oficiului European de Poliţie EUROPOL, reprezentanţi ai serviciilor locale de protecţia copilului, reprezentanţi ai Ambasadei României la Paris şi ataşatul de afaceri interne român acreditat în acest stat.

De asemenea, au participat şi un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., un ofiţer de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cunoscător al limbii romanes şi doi luptători din cadrul Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale al I.G.P.R..

Pe raza judeţului Dolj, au participat la acţiune, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale, trei anchetatori francezi şi ofiţerul de legătură al Jandarmeriei Franceze la Bucureşti. Persoanele depistate vor fi audiate, urmând a fi prezentate magistraţilor, cu propunere de luare de măsuri privative de libertate în vederea continuării cercetărilor, respectiv a predării lor autorităţilor franceze.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite