Parcul „Nicolae Romanescu“, reabilitat după 100 de ani de la inagurarea sa. Este locul care trebuie neapărat vizitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova a intrat în urmă cu doi ani într-un proces amplu de modernizare după 100 de ani de la inagurarea sa. Autorităţile au obţinut suma de 11 milioane de euro, bani necesari pentru realizarea investiţiei.

Cu banii obţinuţi de la Uniunea Europeană au fost refăcute aleile, cascadele, iluminatul public, dar a fost montat şi un sistem video cu dispecerat, iar astfel toată activitatea din parcul „Nicolae Romanescu” va fi monitorizată. Recepţia lucrării a fost finalizată, iar într-o perioadă de două săptămâni vor trebui remediate micile defecţiuni. „Din punct de vedere fizic, recepţia s-a încheiat la Parcul „Romanescu”. Sunt ultimele hârtii care se încheie cu Inspectoratul de Stat în Construcţii, mai erau ceva discuţii vizavi de faptul că nu intraseră în cont banii care reprezintă cota ISC-ului, dar care au fost viraţi de săptămâna trecută de către Primărie. Am înţeles de la cei care fac recepţia că sunt ceva observaţii care vor rămâne într-o anexă, pentru a fi remediate într-o perioadă de două săptămâni”, a spus Mihail Genoiu, primarul interimar al Craiovei.

Parcul „Nicolae Romanescu” are o suprafaţă de 90 de hectare de teren şi este situat în partea de sud a oraşului. Este prezent în topul celor mai uimitoare locuri de vizitat din lume şi a fost situat de topdreamer.com pe locul patru.

Parcul Nicolae Romanescu a fost reabilitat dupa 100 de ani de la inaugurarea sa 

Parcul „Nicolae Romanescu” se află pe lista monumetelor istorice şi este situat în partea de sud a Craiovei. Mai este cunoscut şi ca Parcul Independenţei sau Parcul Poporului. Chiar la intrarea parcului se găseşte bustul lui Nicolae Romanescu, cel care a făcut ca totul să fie posibil în anul 1943

Ce putem vizita în „Parcul Nicolae Romanescu”:

Castelul Fermecat aminteşte exact de basmele copilăriei. A fost de fapt un acoperiş pentru bazinele de apă care ajutau la irigarea lacului. Arhitectul francez care a proiectat parcul Nicolae Romanescu şi-a dorit să fie un punct de atracţie, iar acest lucru a fost îndeplinit cu succes.

image

Grădina Zoologică a fost inaugurată în anul 1906 şi este una dintre cele mai vechi grădini zoologice din ţară. 

Podul suspendat din parcul Nicolae Romanescu leagă două delauri din parc şi este construit deasupra lacului, fiind suspendat de cabluri.

image

Hipodromul din Craiova este cel mai mare din ţară şi a fost construit în anul 1903 după modelul francez. Era în urmă cu un secol mândria oraşului. Doamne şi domni îmbrăcaţi la patru ace făceau din tribune galerie cailor preferaţi. Aici a avut loc şi primul campionat balcanic de călărie din România. Acum totul a fost lăsat în paragină şi nimeni nu a mai investit de ani buni nici măcar un leu. Tribunele sunt dărăpănate, iar caii sunt scoşi din grajduri doar să se plimbe.

Palatul Bibescu este situat departe de aleile la care vizitatorii au acces. În anul 1856 în zilele de 26-27 iunie, a aici a stat domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Imobilul a fost renovat, iar acum este folosit casă de protocol de către Primăria Craiova.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite