Medicii de la Spitalul din Poiana Mare, unde nebunii au murit otrăviţi şi mâncaţi de câini: “Suntem ca la Auschwitz!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul de Neuropsihiatrie din comuna doljeană are un manager interimar, după ce fostului director i-a expirat contractul de management. Medicii dezgroapă morţii: “Ciorile au umplut terenul cu dejecţii, un adevărat focar de infecţie”

Un grup de cadre medicale a înaintat memorii Ministerului Sănătăţii (MS), prin care s-a plâns de condiţiile din spital.

Reclamă mucegaiul din secţii

Unele saloane au mucegai, nu sunt medicamente, hrana de la cantină este sărăcăcioasă şi îi afectează pe bolnavi, iar grupurile sanitare de la etajul 1 nu funcţionează de mai multă vreme. Dimineaţa, când bolnavii se duc la masă, e un peisaj ca la Auschwitz”, a declarat dr. Viorica Călina, medic primar psihiatru, una dintre semnatarele petiţiilor depuse la minister. În urma acestor sesizări au fost efectuate mai multe controale efectuate de comisii speciale din cadrul MS. Fostul manager susţine că lipsa fondurilor a creat această situaţie. “Aveam puţini bani, din care nu se puteau acoperi toate cheltuielile”,  a declarat dr. Dumitru Ivanţu (foto stânga jos).

image


Conflict deschis, între angajaţi şi fosta conducere

Cadrele susţin că vechiul manager ar fi adoptat măsuri abuzive în ceea ce le priveşte. “Suntem mai mulţi angajaţi care facem naveta de la Craiova. Autobuzul ajunge de fiecare dată la destinaţie la ora 8.30, alt mijloc de transport nu există de dimineaţă. De multe ori am figurat, la raportul de gardă, ca absente, fără justificare, deşi noi explicam clar că nu putem veni mai devreme”, a mai spus medicul Călina.Fostul manager spune că a procedat în acest fel pentru că nu avea altă soluţie. “Am respectat regulamentul, dat fiind că raportul se face la ora 8.00. Dacă era să fiu aspru, puneam piciorul în prag de prima dată”, a precizat dr. Ivanţu.

Ciorile, duşmanii bolnavilor

În mememoriul trimis ministerului, doctorii fac o descriere a spitalului, care ar fi fost năpădit de ciori. “În incinta spitalului s-au adăpostit un număr impresionant de ciori care şi-au făcut cuiburi în pomii din parc. Acestea, de-a lungul timpului, au încărcat terenul cu o cantitate considerabilă de dejecţii (80-100 cm grosime în unele locuri). În perioada caldă a anului şi în special în zilele ploioase, terenul respectiv emană un miros insuportabil şi un real focar de infecţie”, se arată în referatul semnat de grupul de medici.

"Sunt mai liniştit"

Dr. Dumitru Ivanţu (foto jos), fostul manager, a declarat, pentru Adevărul de Seară, că se va retrage la Spitalul Muncipal din Calafat, unde a mai profesat, în urmă cu patru ani.

image

"Sunt mai liniştit. Mă bucur că mi-am îndeplinit datoria până la capăt, în măsura în care am avut resursele necesare. Oricum, sunt la final de carieră. Nu era să rămân manager toată viaţa", a spus acesta. Interimatul va fi asigurat, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului, de Virginia Dianu, chimist în laboratorul unităţii. Aceasta spune că îşi va canaliza atenţia în această perioadă pentru stabilirea ordinii. “Nu era atâta disciplină câtă ne-am fi dorit”, a declarat noul manager.

Află AICI toate detaliile nenorocirilor care au lăsat victime printre pacienţi:

Anchetă la Poiana Mare

Dreptatea nebunilor de la Poiana Mare, căutată la CEDO

Bolnavi morţi în condiţii suspecte


La Poiana Mare au fost demarate, de-a lungul anilor, mai multe anchete. Cazul unui schizofrenic, care anul trecut a fost găsit la câţiva kilometri de azil, devorat de animale, i-a pus pe poliţişti în alertă. Un alt pacient a murit otrăvit, după ce a mâncat o substanţă toxică aruncată pe jos, pentru câini şi şobolani. În 2004, 21 de bolnavi au murit de foame şi de frig.



Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite