VIDEO Hoţii care au jefuit un bărbat din Dolj în noaptea de revelion au fost prinşi. Atacatorii au furat suma de aproximativ un milion de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Rădoi, în vârstă de 65 de ani, din comuna doljeană Galicea Mare, a reclamat că pe data de 31 decembrie 2013, persoane necunoscute au intrat în locuinţa sa şi, sub ameninţarea unui cuţit, i-au luat aproximativ un milion de lei.

Doljeanul, care este administratorul unei societăţi comerciale, le-a dat acestora toţi banii pe care îi avea în casă hoţilor. Oamenii legii i-au identificat pe autorii jafului şi i-au reţinut pentru 24 de ore. Sunt acuzaţi de săvîrşirea infracţiunii de tâlhărie prin formă agravantă. 

VIDEO

Patru tineri din Dolj au furat din locuinţa unui administrator din suma de aproximativ un milion de lei 

O cheltuit o parte din bani 

Flavius Căldăraru, în vârstă de 22 de ani, Marius Minae, de 22 de ani, ambii din Poiana Mare, dar şi Cristian Minae, de 25 de ani din Gighera, Cristian Badea, de 25 de ani din Negoi, au fost prezentaţi în această dimineaţă magistraţilor Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă. Hoţii ar fi sustras suma de aproximativ un milion de lei din locuinţa victimei. „Cu ocazia percheziţiilor domiciliare poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 200 000 lei şi peste 25 000 euro, aparatură electronică şi au fost indisponibilazate 3 autoturisme de lux, precum şi 132 ovine, care au fost lăsate în custodie, toate acestea fiind cumpărate de către aceştia după comiterea faptei “, a spus Alin Apostol, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

VIDEO

Hoţii şi-au cumpărat mai multe maşini de lux 

Hoţii au fost arestaţi pentru o perioadă de 29 de zile. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite