FOTO VIDEO „Cazierul“ psihiatric al criminalei de la metrou. „N-a vrut să meargă la spital şi-au luat-o cu forţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magdalena Şerban a fost internată într-o clinică de psihiatrie din Madrid în 2009
Magdalena Şerban a fost internată într-o clinică de psihiatrie din Madrid în 2009

Magdalena Şerban, femeia în vârstă de 36 de ani din Craiova arestată joi, 14 decembrie, pentru omor şi tentativă de omor după ce a împins două tinere în faţa metroului, a fost internată la Psihiatrie într-o clinică din Madrid.

Potrivit rudelor Magdalenei Şerban, femeia a fost internată într-o clinică de psihiatrie din Madrid în 2009, unde ar fi fost tratată pentru o depresie severă.
 

„Fata mea a plecat din Craiova în 2008, în Spania, iar acolo a păţit ceva groaznic. O traumă, ceva, de atunci s-a îmbolnăvit. A vrut să facă greva foamei ca să moară. N-a vrut să mai trăiască. Nu a vrut să meargă la spital şi au luat-o cu forţa. N-a vrut să mai audă de noi. Nu ne băga în seamă, nu voia să vorbească cu noi. N-a vrut să stea de vorbă cu nimeni din tot neamul. Fata a stat 4 luni internată la spitalul de psihiatrie din Madrid. Tatăl ei a stat doi ani acolo cu ea. Tatăl a sperat că îşi va continua tratamentul. Acum o lună a venit în Craiova, depunea plângeri peste tot. Am anunţat poliţia, Salvarea, n-a vrut nimeni s-o ia, ni s-a spus că nu e un pericol“, a povestit Constanţa Şerban, mama Magdalenei Şerban.

Potrivit relatărilor familiei Magdalenei Şerban, mama femeii acuzate de crima de la metrou a sunat la serviciul 112 în decursul lunii noiembrie 2017 şi a sesizat că fiica sa are un comportament ciudat, cerând să fie internată la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova.

Apelul la 112 a fost redirecţionat către responsabilii de la Psihiatrie, care s-au deplasat la domiciliul familiei Şerban pentru a evalua situaţia. Oficialii Spitalului de Neuropsihiatrie spun că femeia a fost consultată, dar că nu prezenta semne de agitaţie şi, neavând un istoric medical psihiatric în România, au considerat că nu sunt motive care să necesite internarea. 

Constanţa Şerban mai spune că, la scurt timp după acest episod, fiica sa a plecat de acasă, spunându-le rudelor că se întoarce în Spania. Cu toate acestea, potrivit poliţiştilor din Craiova, Magdalena Şerban ar fi ajuns în Bucureşti, unde ar fi fost cazată în cadrul Centrul social de primiri în regim de urgenţă "Sfântul Ioan", situat în sectorul 3 al Capitalei.

Magdalena Şerban este acuzată de omor şi tentativă de omor. Femeia a împins pe data de 12 decembrie o tânără de 25 de ani din Dolj sub roţile trenului, iar aceasta a decedat.

Alina Ciucu FOTO Andreea Mitrache

Alina Ciucu a murit 

Anchetatorii au stabilit că agresoara a mai încercat să comită o faptă similară în urmă cu câteva ore. Mama criminalei a mai povestit că Magdalena a suferit o depresie în Spania şi a fost internată şi tratată de medicii de acolo.

În comuna doljeană Ostroveni este doliu la familia tinerei ucise, iar părinţii care au crescut-o pe Alina Ciucu sunt în stare de şoc. „Alina a fost un copil eminent şi foarte responsabil. A urmat Facuştatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti, iar acum era la master. Ştiu că lucra într-o companie mare şi era mândră de acest lucru. Nu mi-a  venit să red ând am aflat că a murit. Am văzut şi eu imaginile şi aseară nu am putut să mai adorm. Gestul femeii este unul criminal“, a povestit Elena Durău, fosta învăţătoare a Alinei Ciucu.

   

Alina Ciucu va fi înmormântată în comuna Ostroveni 

Tânăra ucisă la metrou va fi înmormântată mâine în localitatea doljeană Ostroveni. „Alina a plecat în Bucureşti şi locuia cu prietenul ei. Ştiu că urma să se căsătorească şi îşi mai dorea foarte mult să îi renoveze casa mamei natural. O ajuta de fiecare data cu tot ce putea. Ea a fost crescută de o familie din localitate şi a primit o eduaţie aleasă“, a spus Silviu Preduş, primarul comunei Ostroveni.

Te-ar putea interesa şi:

Solicitarea făcută de criminala de la metrou în urmă cu două luni

Tânăra aruncată în faţa metroului putea fi salvată dacă autorităţile reacţionau. „Am sunat la 112 şi m-au trimis pe mine să investighez”

VIDEO Cum s-a luptat să-şi salveze viaţa prima tânără împinsă în faţa metroului de criminala din Craiova 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite